După aproape un veac de existență pus în slujba Sfintei Biserici Ortodoxe Române și a comunității ortodoxe românești din Ungaria, în mijlocul căreia și-a trăit cea mai mare parte a vieții sale, venerabila Preoteasă Emilia Ciumpilă s-a mutat la cele veșnice, duminică, 1 iunie 2014, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Născută cu numele de fată Emilia Vidican, la data de 6 august 1919, în localitatea Sintea Mică, din județul Arad, la scurtă vreme după încheierea unui conflict care a cutremurat întreaga Europă, cea care mai târziu avea să devină preoteasă în cadrul unei biserici românești din Ungaria, a urmat primele opt clase ale Școlii Generale în localitatea Chișineu Criș, după care și-a îndreptat pașii către Institutul de educatori din Oradea.
Aici avea să îl cunoască pe Dumitru Ciumpilă, student al Facultății de Teologie Ortodoxă, care la scurtă vreme a cerut-o în căsătorie și căruia i-a urmat cu credincioșie întreaga sa viață.
După căsătorie și după hirotonia întru preot a Părintelui Dumitru, care a avut loc la Oradea, în anul 1938, cei doi și-au început misiunea, împărțind împreună greutățile și bucuriile slujirii lui Dumnezeu și a oamenilor în Parohia Peterd, din cadrul Vicariatului Ortodox Român din Ungaria, de la aceea vreme.
În anul 1939 avea să li se nască primul lor fiu, Dumitru, iar în 1940 cel de al doilea, pe nume Gheorghe, care le-au adus mare bucurie și le-au fost sprijin întotdeauna, atât cât au trăit. Din partea fiilor au avut trei nepoate (Cora, din partea lui Dumitru și Judit Emilia și Rita, din partea lui Gheorghe), dar și 6 strănepoți.
Începând cu anul 1950, pe lângă slujirea preoțească, Părintele Dumitru Ciumpilă a mai desfășurat și alte activități, la Budapesta, pentru a-și putea ajuta familia în trebuințele ei, având întotdeauna sprijinul Doamnei Preotese Emilia Ciumpilă, atât în slujirea de la biserică, cât și în ceea ce a privit viața de familie.
Din anul 1960 și până la săvârșirea din această viață, cei doi s-au mutat la Parohia Bichiș, unde au avut multă grijă de biserica românească, pe care au iubit-o mai mult decât orice din această lume și căreia i-au purtat de grijă, păstrând-o întotdeauna curată și în bună rânduială.
Greutățile nu au ocolit-o în această viață, în anul 1988 Părintele Dumitru trecând la cele veșnice, iar după 11 ani, în 1997 trebuind să își conducă la mormânt și pe primul lor fiu, numit tot Dumitru, pe care l-a iubit foarte mult.
De la începutul anilor 90 a fost permanent în purtarea de grijă a celui de-al doilea băiat, Gheorghe, care i-a dedicat întreaga sa putere atât mamei sale, cât și bisericii românești și cimitirului din Bichiș, în care își dormeau somnul în așteptarea învierii generații întregi de români ortodocși.
Când nimeni nu se gândea, în vara anului trecut (2013), la scurtă vreme după sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, a trebuit să își aștearnă sub glie și pe cel de-al doilea copil, Gheorghe, care a fost un mare sprijin și o binecuvântare de la Bunul Dumnezeu pentru ea.
Cu multă credință în Dumnezeu și cu dragoste statornică și totală pentru sfânta biserică din Bichiș pe care a iubit-o atât de mult și pe care a dorit mereu să o vadă renovată și înfrumusețată, a reușit să treacă și peste acest moment cutremurător din viața ei.
Grija și dragostea sa creștinească și maternă s-au revărsat întotdeauna cu dărnicie către credincioșii bisericii și către ceilalți colegi de vârstă, de la căminul de bătrâni din Bichiș, care au apreciat-o foarte mult și răspundeau întotdeauna chemării sale de a participa la slujbele săvârșite în biserica românească căreia îi purta de grijă cu multă sfințenie.
O ultimă încercare, în privința sănătății și a forțelor ei împuținate i-a clătinat iarăși viața, cu puțin timp înaintea Sfintelor Paști din anul acesta, când a trebuit din nou să poposească la patul de suferință a spitalului din Bichișceaba. Aici s-a stins ca o lumânare, dar înainte de a părăsi această lume, în Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, a 7-a după Paști (1 iunie 2014), s-a împărtășit cu Sfintele Taine, trecând împăcată și cu liniște în suflet pragul acestei vieți.
Slujba de prohodire va fi săvârșită la biserica românească din Bichiș, marți, 3 iunie 2014, de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și un numeros sobor de preoți și diaconi din cadrul Episcopiei.
Bunul Dumnezeu să îi primească dragostea, jertfelnicia și nenumăratele osteneli depuse pentru Sfânta Sa Biserică Dreptmăritoare Română, să îi ierte păcatele și să îi așeze sufletul cu toți cei drepți, Sfinți ai Săi, care din veac I-au bineplăcut Lui!
Veșnică să îi fie pomenirea, din neam în neam!
