Anii libertății de după evenimentele din decembrie 1989 au consemnat și renașterea unor vechi așezăminte monahale părăsite, distruse și aflate în paragină. În Transilvania, foarte multe dintre mănăstirile dărâmate la sfârșitul secolului al XVIII-lea de tunurile generalului austriac Bucov au redevenit stâlpi ai vieții bisericești din această parte a țării. Astăzi vom afla mai multe despre Schitul „Sfânta Treime” din Sibiel, care încă poartă urmele unei vechi tradiții monahale și cărturărești.
Pentru mulți dintre noi, numele localității Sibiel ne duce cu gândul la muzeul de icoane pe sticlă din curtea bisericii parohiale, o atracție turistică de rezonanță mondială pentru Mărginimea Sibiului. Frumusețea și pitorescul acestor meleaguri ocrotite de Munții Cindrelului, aflate la mai puțin de 30 de kilometri distanță de cetatea Sibiului, au așezat Sibielul la un loc de cinste pe lista obiectivelor turistice din România. Puțini dintre noi știu că la mai puțin de cinci kilometri de acest sat, pe un drum anevoios ce urcă în munți, se află o veche vatră monahală, atestată în secolul al XV-lea și care în ultimii ani și-a recăpătat renumele de altădată. În rândul comunităților ardelene, Schitul Sibiel a fost redescoperit ca un loc unde prezența lui Dumnezeu se simte mai mult decât oriunde. Mai mult decât atât, monahii care au viețuit aici, probabil între aceștia fiind și sfinți ori martiri, se roagă pentru sufletele oamenilor atașați de așezământul monahal. Iată de ce Schitul Sibiel a redevenit un loc de pelerinaj, un loc de liniștire sufletească și o poartă către Cer.
Monahi cărturari
Prima atestare documentară a Schitului Sibiel este la 1550, însă cu siguranță monahii și-au căutat mântuirea pe aceste locuri din timpuri mai străvechi. Următoarele date istorice despre schit sunt și cele mai prețioase. La începutul secolului al XVIII-lea, în jurul anului 1716, se menționează că la Schitul Sibiel viețuiau un număr însemnat de monahi cu preocupări cărturărești. Acești monahi se ocupau cu traducerea și copierea cărților de cult. „Se menționează numele ieromonahului Varlaam, care la acea dată a copiat un Triodion, o carte de slujbă pentru Postul Mare. Cartea este menționată în «Catalogul manuscriselor românești», volumul III, alcătuit de Ion Bianu și Gheorghe Nicolăiasa în 1931. Acest Triodion cuprindea 202 foi”, ne-a spus starețul de la Sibiel, ieromonahul Casian Voicu. Între cărțile vechii mănăstiri de la Sibiel, este amintit și un Evangheliar românesc, despre care se spune că a fost tipărit de Coresi în 1561. Pe coperțile acestui Evangheliar, apare o consemnare foarte importantă pentru istoria așezământului monahal de la Sibiel și în special pentru preocupările cărturărești ale monahilor de aici: „Se știe câte cărți are mănăstirea de la Sibiel: întâiu (E)vanghelia aceasta și a doua Apostolul, (Praxiu), a trei(-a) o foaie, două Psaltire rumânească și două Ceaslovețe și altă cărțeluie cu molitve și două feloane și stiha(r)iu și patrafir și potiriu și discus și zveazdă, toate de cositoriu. Aceste cine le-ar lua să fie afurisit de Dumnezeu și de 318 ot(e)ți din Nichei. Scris-am eu popa Oprea, Văleat 1722, meseța noiembrie, zile 30”.
Școala de preoți și cântăreți
Un alt lucru deosebit de important din trecutul Schitului Sibiel este vechea școală pentru preoți și cântăreți bisericești. Această informație este amintită de istoricul Ștefan Meteș în lucrarea „Mănăstirile românești din Transilvania și Ungaria”. La școala vechii mănăstiri veneau toți cei care doreau să ajungă slujitori ai Domnului, dar și cei care doreau să învețe carte. Dascăli la această școală erau monahii de aici. „După modelul acestei școli de la Mănăstirea Sibiel, s-au organizat școlile din satele apropiate. La 1767, se deschideau școli la Săliște și în satul Sibiel”, ne-a mai spus părintele stareț. Așadar, vechea mănăstire de la Sibiel nu a fost doar un renumit centru monastic, ci și o oază de cultură, unde monahii împleteau rugăciunea cu cele cărturărești.
Bisericuța dintr-o chilie
La Schitul Sibiel se păstrează până astăzi o bisericuță amenajată într-o chilie a vechii mănăstiri. Săpăturile arheologice efectuate în jurul acestei bisericuțe au descoperit urmele unui altar în formă de treflă, datat în secolul al XVI-lea. S-au mai descoperit aici și ruinele unui cuptor de cărămidă arsă, datat în același secol. Acestea sunt mărturiile care atestă existența mănăstirii, astăzi Schitul Sibiel, cu atâtea secole în urmă. S-au mai descoperit pe aceste locuri și cioplituri din piatră, fragmente din cahle din secolul al XVIII-lea și fragmente ceramice din secolele VII-X. Existența acestei chilii, acum lăcaș de închinare, este foarte importantă pentru istoria schitului. Chilia a fost pentru mult timp singura rămășiță de la vechea mănăstire. Pe 12 mai 1786, trupele generalului austriac Bucov au venit la Sibiel și au dărâmat vechea mănăstire. În 1810, preotul Ioan Barac din Alămor, care era și jude la curtea domnească, a cumpărat de pe valea Sibielului biserica din lemn de stejar a fostei mănăstiri distruse de Bucov. Cu banii obținuți de pe biserica fostei mănăstiri, s-a zidit turnul bisericii din satul Sibiel. Așadar, pe locul vechii mănăstiri de lângă satul Sibiel, nu au mai rămas decât chilia și un zid din piatră, dărâmat la 1840. Singura clădire nedemolată, chilia, a fost renovată în perioada 1948-1949 de preotul Traian Popovici din Sibiel și s-a amenajat aici o bisericuță. Lăcașul de cult a fost sfințit de protopopul Ioan Isaac de Săliște, din încredințarea Mitropolitului Nicolae Bălan. „După ce s-a restaurat chilia și s-a amenajat bisericuța, foarte mulți credincioși au adus icoane pe sticlă, încât era plină și la interior și la exterior. Ulterior, icoanele au fost duse la muzeul din sat”, ne-a explicat ieromonahul Casian Voicu.
În perioada 2010-2013, prin grija starețului de la Schitul Sibiel și cu ajutorul unor parohii din Mitropolia Olteniei, bisericuța a fost renovată complet, a fost pictată, i s-au adăugat un turn și un pridvor. Târnosirea lăcașului de cult a avut loc în acest an, la sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, când Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat slujba de sfințire, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Biserica nouă
Viața monahală la Sibiel a fost reluată în 1991, când patru maici au venit aici și au înființat actualul schit. Bisericuța amenajată în vechea chilie a fost pentru mulți ani lăcașul de cult pentru obște. Actualmente, la schit viețuiesc trei monahi, care se îngrijesc de pravilă și de treburile gospodărești. Marea lucrare de la Schitul Sibiel din acești ani a fost zidirea bisericii mari, de piatră. „În anul 2002 am început lucrările de construcție la o biserică nouă, pe care am acoperit-o în vara anului 2003. La demisolul bisericii am gândit un spațiu pentru un viitor corp de chilii”, ne-a spus părintele Casian. Anii care au urmat au adus eforturi considerabile pentru pictarea și amenajarea lăcașului de cult.
Credincioșii vin în număr mare la slujbele religioase oficiate în această biserică. Pe timpul iernii, când condițiile climatice nu permit urcușul spre schit, obștea monahală participă la slujbele religioase oficiate în vechea bisericuță. Foarte mulți dintre credincioșii veniți la Sibiel ne-au mărturisit că aceste locuri le oferă o liniște sufletească pe care nu o găsești prea des și din acest motiv schitul este un loc aparte.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 12 septembrie 2013)
