Urmarea lui Hristos prin credință și iubire față de Dumnezeu transformă suferința în speranță

Creștinii ortodocși s-au aflat astăzi, la 23 martie 2014, în Duminica a III-a din Postul Paștelui. La mănăstirea ilfoveană Cernica bucuria duhovnicească a sărbătorii a fost sporită de prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României în mijlocul obștii și a credincioșilor care au participat la sfintele slujbe.

Biserica Ortodoxă a rânduit ca în această Duminică la Sfânta Liturghie să fie citită pericopa evanghelică de la Marcu capitolul 8, vs. 34-38 și cap. 9 vs. 1: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.

Lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii și urmarea lui Hristos – condiții pentru a dobândi mântuirea

Patriarhul României a arătat că această Evanghelie deși scurtă este foarte adâncă în înțelesurile sale duhovnicești și reprezintă un program spiritual pentru toată perioada Postului Sfintelor Paști.Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidențiat faptul că Duminica aceasta se referă la Taina Crucii ca lucrare a lui Hristos de înviere a sufletului nostru din moartea păcatului: „Duminica a III-a din Sfântul și Marele Post al Paștilor este numită și Duminica Sfintei Cruci. Ea ne arată înțelesurile duhovnicești ale Tainei Sfintei Cruci pentru viața noastră spirituală și pentru mântuirea noastră. Ea nu se referă la crucea lui Hristos pe care El a fost răstignit în urma pătimirilor Sale multe, ci se referă la Taina Crucii lui Hristos în viața noastră, adică la Taina Crucii ca lucrare a lui Hristos de înviere a sufletului nostru din moartea păcatului. Se referă la răstignirea patimilor egoiste și la dobândirea bucuriei prezenței lui Hristos Cel Înviat în viața noastră”.

Totodată, Preafericirea Sa a evidențiat care sunt cele trei condiții pentru a dobândi mântuirea: „Domnul Hristos ne arată că cine dorește să vină după El trebuie mai întâi să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-I urmeze. Așadar, lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii și urmarea lui Hristos sunt cele trei condiții pentru a fi creștin și a dobândi mântuirea”.

Lepădarea de sine înseamnă eliberarea de modul egoist de a trăi

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a explicat ce înseamnă lepădarea de sine și a arătat că aceasta este prima condiție a fi ucenic al lui Hristos: Însuși termenul de lepădare de sine este dificil de înțeles pentru omul de astăzi. În alte limbi decât româna, lepădarea de sine se traduce cu negarea de sine. Mai ales într-o lume individualistă, în care se afirmă eul și se cultivă egoismul, ca lăcomie după profit, lepădarea de sine, ca program spiritual de renunțare la egoism, înseamnă ceva greu de acceptat. Totuși, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că prima condiție a urmării Lui, adică prima condiție pentru a fi ucenic al Său, este lepădarea de sine. Însă lepădarea de sine nu înseamnă desființarea sau anularea de sine, ci schimbarea modului egoist de a viețui. Lepădarea de sine înseamnă renunțarea la modul egoist pătimaș de a trăi în uitare de Dumnezeu și de semenii noștri. Hristos Domnul ne arată, de fapt, că numai atunci putem să-I urmăm Lui când centrul vieții noastre nu mai suntem noi înșine, ci El. Când viața omului nu mai este centrată pe eul său posesiv, trecător și limitat, ci pe legătura de iubire veșnică și infinită cu Hristos Dumnezeu-Omul, atunci viața omului devine comuniune pentru eternitate, deschidere spre îmbogățire spirituală în iubirea eternă a Preasfintei Treimi. Deci, lepădarea de sine înseamnă să facem loc în sufletul nostru lui Hristos, să ne golim de golirea pătimașă de sine și să ne umplem cu iubirea milostivă a lui Hristos. Ne lepădăm de noi înșine, dar nu rămânem fără nimic în loc, ci primim pe Hristos ca viața vieții noastre”.

A purta crucea înseamnă lupta aceasta de a ne uni cu Hristos în pofida suferințelor

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit și despre asumarea crucii și despre semnificațiile acestei asumări: „Asumarea crucii înseamnă recunoașterea finitudinii și fragilității vieții umane, adică recunoașterea limitării și neputințelor vieții umane, dar și voința de a birui răul sau păcatul. Aceasta înseamnă a purta crucea, a merge la luptă dar nu împotriva altora, ci lupta cu răul din noi pentru a deveni mai buni, lupta aceasta de a ne uni cu Hristos în pofida suferințelor, necazurilor. Deci, este o luptă de fidelitate, de credincioșie, de urmare a lui Hristos. În Evanghelia de astăzi, Crucea poate însemna recunoașterea unei neputințe sau a unei suferințe personale, și anume Crucea este adesea o neîmplinire, o boală incurabilă, o patimă nevindecată, o tristețe că nu am devenit sau realizat ceea ce ne-am dorit. (…) În multe feluri, crucea este trăită ca fiind o neputință, o neîmplinire sau o suferință care marchează viața omului. Dar când Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă pe fiecare „să-și ia crucea sa”, aceasta este o chemare și anume: Ia, acceptă, neputința ta și urmează-mi Mie! Adu la Mine, la Hristos, durerea ta, neputința ta, boala ta, osteneala ta, lupta ta cu tine însuți și cu neputințele tale! Astfel, Hristos voiește să poarte împreună cu noi suferința noastră, ca să umple cu prezența Lui iubitoare, mântuitoare și sfințitoare neîmplinirea noastră apăsătoare. El, Dumnezeu-Doctorul, vrea să intre în viața noastră pentru a ne vindeca de neputințele noastre sufletești și trupești și pentru a ne dărui viața divino-umană a Sa, adică mântuirea, pentru a ne dărui bucuria comuniunii cu el în veșnicie. El vrea să ne ajute ca să putem purta Crucea suferinței spre a dobândi bucuria Învierii. El dorește ca necazul, încercarea, neputința, boala sau suferința pe care le avem să nu ne despartă de Dumnezeu, ci să ne unească cu El mai mult, să ne apropie mai mult de Dumnezeu. (…) Părintele Dumitru Stăniloae spune că adesea crucea este o dorință sau o voință puternică de a ne înfrâna, de a lupta cu păcatul, de a fi statornici în credință și în fapte bune. Lupta de a fi statornic în credință în vreme de prigoană, de a fi fidel în iubire curată, în vreme ce toți din jurul tău merg pe un drum opus este o cruce ca luptă pentru biruința asupra păcatului și asupra răului din interiorul și din jurul nostru”.

Urmarea lui Hristos prin credință și iubire față de Dumnezeu transformă suferința în speranță

„Numai Hristos Domnul poate transforma crucea noastră în scară către cer, într-o șansă de ridicare spirituală din păcat și suferință, prin puterea Lui lucrătoare și vindecătoare în interiorul suferinței și al neputinței noastre. Hristos Domnul poartă împreună cu noi crucea noastră și o transformă, adică dăruiește sens suferinței noastre ca loc de întâlnire a noastră cu El, Cel Răstignit și Înviat. (…) Sunt oameni care știu că boala lor este incurabilă, dar pentru că prin rugăciune și credință s-au apropiat mult de Hristos și se spovedesc și se împărtășesc des, suferința bolii se transformă într-o speranță a mântuirii și vedem pe fețele lor o pace și o liniște pentru că au trecut de la revoltă la rugăciune, de la răzvrătire la postire și apropiere de Dumnezeu. Prin credință în Dumnezeu și iubire față de El noi transformăm suferința în speranță, ne apropiem mai mult de Dumnezeu și căutăm mântuirea care este bunul de preț cel mai mare pentru că înseamnă unirea omului cu Dumnezeu pentru eternitate”, a mai spus Preafericirea Sa.

Evanghelia de astăzi leagă taina Crucii de taina Învierii

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidențiat legătura dintre asumarea crucii și taina Învierii și a arătat faptul că cel ce poartă Crucea sa personală urmând lui Hristos merge spre Înviere.

„În această Duminică, a III-a din Postul Mare, învățăm că taina Sfintei Cruci este izvor de înnoire, de răstignire a păcatului sau a egoismului din noi, pentru a cultiva iubirea milostivă și smerită care ne pregătește să primim bucuria și lumina Învierii. Așadar, este foarte semnificativ faptul că Mântuitorul vorbește, în același timp, despre purtarea sau asumarea Crucii și de pregustarea Împărăției lui Dumnezeu sau de puterea Învierii. Astfel, Evanghelia de astăzi leagă taina Crucii de taina Învierii. Cel ce poartă Crucea sa personală urmând lui Hristos merge spre Înviere. Lumina harului Împărăției lui Dumnezeu pătrunde tainic în sufletul omului credincios și în viața sa, iar el simte bucuria chemării lui Hristos și a urmării lui Hristos Cel Răstignit și Înviat, Care tainic participă la suferința omului pentru a-i dărui acestuia bucuria Învierii Sale”, a spus Patriarhul României.

Purtarea Crucii este lucrare de înnoire duhovnicească, a mai spus Preafericirea Sa: „Postul Mare, ca pregătire pentru a serba Sfintele Paști, conține în el taina Crucii, atât ca răstignire a egoismului sau a păcatului din noi, cât și ca bucurie a ridicării din păcat prin pocăință și iertare. Purtarea Crucii este o lucrare de înnoire duhovnicească, o eliberare de egoismul orgoliului, o lepădare de iubirea de sine îngustă, pentru o unire cu Hristos Cel nelimitat și veșnic”.

Sfânta Euharistie – Pomul Vieții

Patriarhul României a arătat explicat de ce Biserica Ortodoxă a rânduit ca în mijlocul Postului Mare să fie așezată Duminica Sfintei Cruci: În mijlocul Raiului se afla Pomul vieții, dar Adam și Eva nu au ajuns să se bucure de Pomul vieții, pentru că nu au postit, nu au ascultat de Dumnezeu și nu s-au pocăit cu smerenie. Însă Noul Adam, Iisus Hristos, prin ascultare de Dumnezeu, prin postire și prin iubire milostivă sau iertarea greșelilor celor care L-au umilit și L-au răstignit, a biruit ispitele neascultării, lăcomiei și slavei deșarte, iar, prin Înviere, ne-a dăruit nouă oamenilor viața cea veșnică din Împărăția cerurilor. Ne-a dăruit Pomul Vieții care este Sfânta Euharistie, după cum spune Sfântul Isaac Sirul. Pomul vieții la care nu au ajuns Adam și Eva este Sfânta Euharistie la care ne cheamă Hristos căci zice: Cu trupul lui Hristos vă împărtășiți și din izvorul cel fără de moarte gustați. Întrucât în mijlocul Raiului se afla Pomul Vieții pe care l-au pierdut Adam și Eva, Biserica Ortodoxă a rânduit ca în mijlocul Postului Mare să fie așezată sărbătoarea de pomenire a Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a lui Hristos, prin care a venit bucurie la toată lumea – cum se spune în slujbele noastre liturgice. (…) Duminica Sfintei Cruci ne arată că rugăciunea unită cu postul este o lucrare duhovnicească de răstignire a patimilor, de înfrânare, de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu, de înfrânare de la gânduri, cuvinte și fapte rele, precum și împlinire a poruncilor Evangheliei lui Hristos prin fapte bune sau prin milostenie, iar ca bucurie sfântă și mare în timpul postului avem împărtășirea mai deasă cu Sfânta Euharistie, care cuprinde în ea, în același timp, taina Crucii și a Învierii lui Hristos.

Sfânta Cruce este steagul de biruință al lui Hristos

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a arătat și faptul că Sfânta Cruce este în același timp semnul răstignirii și al învierii lui Hristos, iar Crucea Împăratului Hristos, semnul biruinței Lui asupra păcatului și asupra morții, este arătat în mijlocul Postului Mare tuturor credincioșilor pentru a se întări în postire și rugăciune.

„În concluzie putem spune că Sfânta Cruce este steagul de biruință al lui Hristos. Sinaxarul și slujbele din Duminica a III-a din Postul Mare ne arată că această Duminică a Sfintei Cruci este o încurajare, o întărire a noastră în urcușul spre Înviere. Pentru aceste motive, în Duminica a III-a din post, văzând și venerând Sfânta Cruce în mijlocul bisericii, ne gândim deja la Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos, după care urmează imediat slăvita sărbătoare a Învierii lui Hristos. De aceea, când sărutăm Sfânta Cruce, zicem: „Crucii Tale ne închinăm Hristoase și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim”. Sfinții Părinți ai Bisericii ne spun că Sfânta Cruce este steagul de biruință al lui Hristos. Ea este semnul iubirii Lui mai tare decât moartea și de aceea Sfânta Cruce este în același timp semnul răstignirii și al învierii lui Hristos. În vechime, când împărații intrau biruitori într-o cetate, mai întâi trimiteau semnele biruinței lor în cetate, steagurile lor, și apoi venea armata victorioasă, împreună cu împăratul. Prin analogie, într-un înțeles duhovnicesc, Crucea Împăratului Hristos, semnul biruinței Lui asupra păcatului și asupra morții, este arătat în mijlocul Postului Mare tuturor credincioșilor pentru a se întări în postire și rugăciune, ca biruință asupra păcatului și ca pregătire pentru Înviere. Să ne ajute Dumnezeu să simțim de pe acum că în Crucea Postului se află tainic ascunsă bucuria Învierii, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire!”, a încheiat Preafericirea Sa.

Următoarea Duminică din Postul Mare este închinată Sfântului Ioan Scărarul.

Comentarii Facebook


Știri recente