Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București s-a remarcat la Gala Premiilor Senatului Universității din București (UB) 2025, obținând distincțiile pentru cea mai bună teză de licență și cea mai bună teză de doctorat în domeniul Științelor umaniste.
Gala ajunsă la cea de-a 9-a ediție s-a desfășurat miercuri în Amfiteatrul „Ioan Mihăilescu” al Rectoratului.
Premiul pentru cea mai bună teză de licență a fost acordat Larisei-Mirabela Negru, absolventă la specializarea Teologie Ortodoxă – Asistență Socială, pentru lucrarea „Adopția – o naștere din inimă”, coordonată de lectorul Andreea-Cosmina Preda.
Larisa-Mirabela Negru a absolvit specializarea Teologie Ortodoxă – Asistență Socială. Foto credit: Universitatea din București
Strănepotul Sf. Dometie de la Râmeț
Premiul pentru cea mai bună teză de doctorat i-a revenit lui Ioan-Daniel Manolache, pentru cercetarea „Iisus Hristos – Mirele în Noul Testament”, realizată sub îndrumarea părintelui Constantin Preda, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Ioan-Daniel Manolache este strănepotul Sfântului Dometie de la Râmeț.
La primirea distincției, laureatul a scris într-o postare pe pagina sa de Facebook: „Eu m-am gândit întotdeauna că la Universitatea din București, prin munca noastră de cercetare, asamblăm corăbii pe care le trimitem apoi în larg… pentru ca noi, alături de ceilalți, să trăim împreună o viață mai bună, mai sigură, mai frumoasă și mai consistentă, pe marea aceasta întinsă a Existenței”.
Ioan-Daniel Manolache a susținut un discurs de mulțumire în cadrul galei. Foto credit: Universitatea din București
„Ofer astfel Universității noastre teza mea de doctorat ca un buchet de flori, strâns, desigur, cu flori din propria dumneavoastră grădină, având nădejdea că și bănuțul văduvei îmbogățește vistieria cezarului”.
„Le mulțumesc profesorilor care m-au sprijinit și m-au îndrumat pe acest drum academic, dar mai ales celui care a coordonat această lucrare de cercetare”, a precizat Ioan-Daniel Manolache.
Alumnusul anului
În cadrul aceleiași gale, distincția „Alumnusul anului” pentru cele mai multe realizări după absolvire a fost acordată preotului Silviu-Constantin Nedelcu, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă în anul 2013. De asemenea, părintele a absolvit și Facultatea de Litere din București în anul 2015, iar în anul 2018 a obținut titlul de doctor al aceleași facultăți.
Părintele a mulțumit catedrelor didactice care l-au format atât de la Facultatea de Teologie, cât și de la Facultatea de Litere.
pr. Silviu-Constantin Nedelcu a primit titlul de Alumnusul anului 2025. Foto credit: Universitatea din București
În prezent, preotul Silviu-Constantin Nedelcu este bibliotecar în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române.
Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, părintele Cosmin Pricop, a reacționat pe pagina personală de Facebook, apreciind potențialul Facultății de Teologie Ortodoxă, recunoscut de mediul academic al universității-mamă.
Potrivit organizatorilor, „Gala Premiilor Senatului UB urmărește să aducă recunoaștere performanțelor academice, în cercetare și implicare civică ale membrilor comunității academice a Universității din București”.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a vorbit despre Icoana Maicii Domnului Prodromița duminică după Sfânta Liturghie, oficiată la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. Din sobor au făcut parte Arhim. Nectarie Eftime,…
Episcopul Lucian al Caransebeșului a binecuvântat duminică lucrările de înnoire realizate la parohia ucraineană Zorile din județul Caraș-Severin. „Sunt oameni destoinici, oameni care iubesc Biserica și trebuie să trăim pe mai departe în dragoste și…
Binecuvântarea Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou ajunge, în perioada 13-14 iulie 2026, în penitenciarele din Arhiepiscopia Bucureștilor, sub forma unui pelerinaj cu un veșmânt care a acoperit moaștele sfântului. De asemenea, 7.000 de acatiste ale…
Luni, a doua zi după întronizarea ca Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, Înaltpreasfințitul Părinte Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Întrunirea s-a…
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a slujit duminică la hramul Mănăstirii „Maica Domnului Prodromița” din Comandău, județul Covasna. La slujbă au participat credincioși din Comandău și din localitățile învecinate, veniți să cinstească icoana…