Până pe la jumătatea secolului al XIX-lea, mănăstirile au fost cele care au asigurat și redactarea documentelor emise de cancelariile domnești, și păstrarea lor, astfel încât rolul Bisericii, din acest punct de vedere, a fost unul extrem de important. Fondurile create de instituțiile bisericești, în special în Moldova și Țara Românească, cu mult înainte de înființarea Arhivelor Statului, oferă cercetătorilor o informație bogată cu privire atât la viața religioasă, cât și cea istorică, socială, politică sau culturală dintr-un interval de existență a statelor românești sărac în informații.
Nu doar istoria, dar și existența unei părți însemnate a fondului arhivistic național al României este strâns legată de istoria și activitatea Bisericii Ortodoxe din vechiul spațiu românesc. Fondurile create de instituțiile bisericești din aceste zone, în special în Moldova și Țara Românească, cu mult înainte de înființarea Arhivelor Statului (București – 1831, și Iași – 1832), oferă cercetătorilor o informație diversă și bogată cu privire atât la viața religioasă, cât și la cea istorică, socială, politică sau culturală dintr-un interval de existență a statelor românești sărac în informații. Toate împreună constituie un tezaur inestimabil pentru cunoașterea istoriei țărilor române și chiar a popoarelor vecine sau conlocuitoare.
De subliniat și faptul că Biserica nu doar a păstrat, de-a lungul secolelor, documente extrem de importante din acest punct de vedere, dar mai ales în epoca medievală, când știința de carte era foarte puțin răspândită, mănăstirile au fost centre de redactare a documentelor emise de cancelariile domnești.
„Orice stat din lumea aceasta emite acte, care sunt apoi păstrate, arhivate, în special pentru valoarea lor legată de proprietate. Dacă vorbim, spre exemplu, de un hrisov al lui Ștefan cel Mare, astăzi îl putem considera un act notarial, sub forma unui transfer de proprietate făcut sub girul domnitorului. În ceea ce privește arhivistica din spațiul românesc, primele arhive ale statului, gândite ca instituții de sine stătătoare, au fost instituite prin Regulamentele Organice din 1831. Astfel, în iunie același an, s-au constituit Arhivele Statului de la București, iar la 1 ianuarie 1832 au fost create, la Iași, Arhivele Moldovei. Primul arhivist, cel care a organizat această activitate în Moldova, a fost Gheorghe Asachi, care a primit cu această ocazie și rangul boieresc de agă, devenind și membru al Sfatului Țării. Sigur că și înainte de 1831 existau forme de arhivare. Divanele domnești, de exemplu, țineau toate actele legate de proprietate și de funcționarea cancelariei domnești. În paralel, fiecare mănăstire avea o arhivă proprie și faptul că multe dintre aceste acte au fost foarte bine păstrate peste secole și au putut ajunge mai apoi în atenția cercetătorilor a ajutat enorm în studiul istoriei noastre”, explică directorul Direcției Arhivelor Naționale Iași, Florin Cîntic.
Mănăstirile au fost au asigurat și redactarea documentelor, și păstrarea lor
Dacă vorbim de exemplul particular al Direcției ieșene a Arhivelor Naționale, colecția de aici numără aproximativ 17.000 de metri liniari de arhivă, cuprinzând fonduri administrative, bisericești, culturale, militare, economice, judecătorești, sociale și personale. Printre cele mai vechi și mai importante documente găzduite la arhiva din Iași se numără circa 400 de pergamente din vremea tuturor domnitorilor Moldovei, începând cu Iuga Vodă, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș sau Petru Movilă, hărți realizate în secolul al XVI-lea, celebrele timbre „Cap de bour”, scrisori și documente aparținând unor mari personalități.
În colecția „Pergamente”, cel mai vechi document aflat în păstrare la arhiva din Iași este o relatare în limba franceză, semnată de Guillaume de Saint-Avy, ce datează de la 12 mai 1362, iar actul cu cea mai mare vechime emis într-o cancelarie a Moldovei este un fragment hrisov al domnitorului Iuga Vodă, de la 8 noiembrie 1399.
„În perioada medievală, cam tot ceea ce a însemnat document scris a fost în slavonă, pentru că aceasta era limba folosită în mănăstiri, iar de pe la 1800 a început scrierea în românește, dar cu caractere chirilice. Până pe la jumătatea secolului al XIX-lea, mănăstirile au fost cele care au asigurat și redactarea documentelor, și păstrarea lor, astfel încât rolul Bisericii, din acest punct de vedere, a fost unul extrem de important. De asemenea, caligrafii de pe lângă cancelariile domnești erau, de regulă, școliți în mănăstiri, iar redactarea unui document presupunea o muncă foarte migăloasă. Pe măsură ce înaintăm în timp, din secolul al XVII-lea începând, pergamentele se transformă în adevărate opere de artă, expresie a rafinamentului la care se ajunsese, dar și a faptului că pagina scrisă a început să fie considerată din ce în ce mai importantă, astfel încât se acorda atenție nu doar mesajului, ci și formei care ambala acest mesaj. Pergamentele erau făcute din piele de animal, de regulă oaie, capră sau vițel proaspăt născut, prelucrată pentru a dăinui în timp, inscripționată cu cerneală vegetală de diverse culori, dar și cu imagini de un extraordinar rafinament. Aceste documente erau autentificate de domnitor prin pecetea ștanțată într-un căuș de ceară sau, în anumite cazuri, prin sigiliul inelar. Puțini fiind știutori de carte, semnăturile domnitorilor nu apar decât de prin secolul al XVII-lea”, explică prof. dr. Florin Cîntic.
Gheorghe Asachi și Vasile Alecsandri, primii conducători ai Arhivelor Statului
În colecția „Manuscrise” a fondului păstrat la Arhivele Naționale Iași se găsește un exemplar din celebrul „Regulament Organicesc a Moldovei”, din 1831, unde, la pagina 285, se precizează: „În fieștecare an, la încheierea sesiilor Obșteștii Adunări, orighinalurile sămilor înfățoșate, precum și a alte documenturi, se vor depune în Arhiva Statului, a căreia alcătuire și păstrare va fi încredințată unui boieriu cu însușirile cerute pentru asăminea dregătorie. Arhivistul Statului, ca un depozitariu al acturilor publice și dregătorești, să va numi de către Domnul, din candidații propuși de către Obșteasca Obicinuita Adunare”.
La 1 ianuarie 1832, ca efect al acestei prevederi, au început să funcționeze la Iași Arhivele Statului Moldovei, sub conducerea agăi Gheorghe Asachi (1832-1850), urmat în această funcție de vornicul și apoi spătarul Vasile Alecsandri (1849-1853). Primul sediu al arhivelor a fost într-o aripă a casei boierului Alecu Balș, iar în timp, documentele Moldovei au mai fost găzduite de Biserica „Sfântul Ilie”, de Școala Vasiliană de la Mănăstirea „Trei Ierarhi”, în mănăstirile Frumoasa și Cetățuia, iar din 1911 și până în 1977, când au fost mutate în actualul sediu al Direcției Județene Iași a Arhivelor Naționale, au fost păstrate în incinta fostei stăreții a Mănăstirii Golia.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 8 februarie 2013, apărut sub semnătura lui Bogdan Cronț)
