Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la înmormântarea Arhiepiscopului Adrian Hrițcu, marți, 26 februarie 2013, Mănăstirea Pogleț, comuna Corbasca, județul Bacău:
Am aflat cu multă tristețe despre trecerea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Adrian, fost Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și Occidentală.
Născut pe meleagurile botoșănene, în localitatea Știubieni, la data de 22 februarie 1926, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Adrian a simțit din fragedă copilărie o chemare specială către viața duhovnicească și slujirea Bisericii.
Nepot al cântărețului bisericesc din sat și vecin cu biserica, tânărul Aurel – cum a fost numit la Taina Sfântului Botez – a îndrăgit de copil muzica bisericească, slujirea frumoasă și podoaba Casei Domnului, pe care urma să le cultive întreaga viață.
După absolvirea Școlii primare din satul natal, unde a fost un inspirat animator al serbărilor școlare și religioase, a urmat, între anii 1940-1944, cursurile Școlii de cântăreți din Mănăstirea Neamț. După revenirea din armată, a continuat studiile la Seminarul monahal din aceeași mănăstire, între anii 1948-1953, iar după absolvire s-a înscris la Institutul Teologic Universitar din București, devenind licențiat al acestuia în anul 1957.
Mai târziu, va aprofunda studiile teologice la Facultatea de Teologie din Fribourg – Elveția și la Institutul Ecumenic de la Bossey – Geneva.
Dând curs vocației monahale, la data de 26 octombrie 1950, a intrat ca frate la Mănăstirea Neamț, fiind tuns în monahism, în același an, la data de 9 decembrie, primind numele de Adrian.
La Praznicul Bunei Vestiri din anul 1951 este hirotonit diacon, slujind în această treaptă până în anul 1958. Ca ierodiacon, a slujit la Mănăstirea Neamț (1951-1953) și la Mănăstirea Plumbuita (1953-1958), unde a urmat și Școala de pictură bisericească.
Numit de Mitropolitul Moldovei și Sucevei din acea vreme, vrednicul de pomenire Patriarhul Iustin Moisescu, egumen la Mănăstirea Slatina (1957-1958) și profesor la Școala monahală de aici, ierodiaconul Adrian este hirotonit în treapta preoției.
Stareț între anii 1958-1959 al schitului Durău din județul Neamț, din nou stareț al Slatinei pentru puțină vreme (1959), ieromonahul Adrian, apreciat de marele Mitropolit Iustin, este chemat la ascultare în cadrul Cancelariei Sfintei Arhiepiscopii a Iașilor ca exarh al mănăstirilor, iar pentru calitățile sale excepționale de slujitor, este numit și mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași, responsabilități pe care le va îndeplini până în anul 1973.
Recomandat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de către Mitropolitul Moldovei, ieromonahul Adrian Hrițcu este ridicat, în anul 1965, la rangul de arhimandrit.
Încredințat de calitățile sale dovedite în perioada cât i-a fost alături ca exarh, mai ales în perioada marilor șantiere de restaurare a mănăstirilor și a impozantelor clădiri de la Centrul eparhial, Mitropolitul Iustin Moisescu l-a propus pe Arhimandritul Adrian Sfântului Sinod pentru demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, fiind ales la data de 17 decembrie 1973 și hirotonit arhiereu la data de 24 ianuarie 1974.
În lucrarea sa arhierească la Iași s-a dovedit întru toate ascultător chiriarhului său, preluând multe din ostenelile liturgice și de teren ale acestuia, dată fiind implicarea profundă a Mitropolitului Iustin în relațiile interbisericești, intercreștine și interreligioase ale Bisericii noastre, participarea sa frecventă la diverse congrese, adunări, conferințe și întruniri internaționale, precum și vizitele dese ale unor delegații sau personalități bisericești, academice sau politice la Iași sau în Mitropolia Moldovei și Sucevei.
De aceea, cele mai multe hirotonii, sfințiri de biserici, hramuri mănăstirești, vizite la șantierele de la așezămintele monahale și parohii, examenele de admitere și momentele festive de la Seminarul teologic de la Mănăstirea Neamț și multe alte evenimente din viața eparhiei cădeau în sarcina Episcopului-vicar.
O grijă deosebită a arătat față de satul său natal, Știubieni, unde în anii grei ai comunismului a construit o adevărată catedrală, împodobită cu o frumoasă pictură și dotată prin grija sa cu toate cele necesare.
În anul 1980, la data de 16 iulie, a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și Occidentală, cu sediul la Paris, la puțină vreme apoi, fiind ridicat la treapta de Arhiepiscop, păstorind această eparhie până în toamna anului 1990, când a solicitat retragerea la pensie.
În această calitate, de ierarh aparținând unei Biserici de dincolo de cortina de fier, dar păstorind în lumea liberă, occidentală, s-a străduit, în condiții deosebit de grele din punct de vedere material, pastoral și politic, să păstreze unitatea clerului și credincioșilor ortodocși români, risipiți în atâtea țări europene: Franța, Germania, Austria, Italia, Spania, Portugalia, Danemarca, Suedia, Norvegia, Olanda, Belgia, Luxemburg; s-a îngrijit împreună cu preoții parohi de găsirea unor spații adecvate pentru sfintele slujbe, de împodobirea lor cu odoarele Sfintei noastre Biserici: catapetesme, icoane, sfinte vase, cărți de slujbă etc.
A transformat buletinul Arhiepiscopiei, Vestitorul, dintr-o revistă redactată la mașina de scris într-un jurnal de calitate. A inițiat și a coordonat apariția mai multor volume din Almanahul Vestitorul, apărute, de asemenea, în condiții remarcabile și conținând materiale importante pentru cunoașterea vieții bisericești a Diasporei românești din Europa Occidentală.
A intensificat ritmul și solemnitatea momentelor comemorative la mormintele eroilor români aflate în diverse țări europene și a cultivat prezența românească și îngrijirea mormintelor marilor personalități românești din cimitirele pariziene: Brâncuși, Enescu, Mitropolitul Visarion Puiu, Arhiepiscopul Teofil Ionescu etc., unele dintre ele proscrise în propria țară.
În condiții modeste și de cele mai multe ori singur a străbătut distanțe mari pentru a fi prezent la hramurile și evenimentele comunităților românești din toată Europa Occidentală.
A reprezentat Biserica noastră la numeroase întruniri interortodoxe și intercreștine. A cultivat relații frățești cu ceilalți ierarhi ai Diasporei ortodoxe și raporturi cordiale cu autoritățile civile și cu responsabilii Bisericilor care găzduiau comunitățile ortodoxe românești.
În anul 1990, când pentru Diaspora românească se întrezărea o nouă configurare a organizării bisericești, dată fiind migrația unui număr tot mai mare de români spre țările occidentale, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Adrian s-a retras la pensie. A rămas la Paris, unde a trăit în modestie și smerenie, continuând lucrarea duhovnicească prin slujirea la diferite parohii ortodoxe din Paris sau din împrejurimile acestuia, la Mănăstirea românească Buna Vestire de la Rosiers, iar mai târziu chiar la Parohia românească Sfinții Arhangheli din strada Jean de Beauvais, determinând într-o anumită măsură revenirea acesteia, în anul 2009, sub omoforul Bisericii Mame.
În timpul verii poposea în țară, fie pentru tratament în așezămintele noastre de la Techirghiol sau de la Lacul Sărat, fie pentru odihnă în mănăstirile din Moldova, mai ales la Mănăstirile Savu și Pogleț, bucurându-se de prietenia și ospitalitatea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Eftimie al Romanului și Bacăului și a Preasfințitului Părinte Episcop-vicar Ioachim Băcăuanul, care i-a fost alături la Paris vreme de un deceniu.
Sfârșitul vieții sale pământești a fost marcat de o scurtă, dar grea suferință creștinește îndurată, cu răbdare și cu nădejde în milostivirea lui Dumnezeu.
La acest moment de vremelnică despărțire până la obșteasca Înviere îi aducem omagiul nostru pentru osteneala depusă în ogorul Sfintei noastre Biserici, în țară și departe de ea. Ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, să așeze sufletul său în lumina cea neînserată a Împărăției cerurilor, în pacea și iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
