Ucenicie cu Daniil Sihastru

Într-o bucoavnă, pe a cărei primă copertă, sub cupola albastră a cerului, împărățește măiestrul chivot de pe altarul Terrei, Biserica Voronețului, creionând portretul Măicuței (vrednica stareță, stavrofora Irina), autoarea își deschide scriitura cu o mărturisire, una de credință: „Dintru început obștea noastră a înțeles că are ca mijlocitor și purtător al rugăciunilor sale întru Domnul pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastru”. Sunt aceste slove expresia unei credințe ce răzbate din adâncuri de ființă și se înalță către tării, cele care aici, la Voroneț, au pogorât și au cuprins cu toată splendoarea lor pereții ctitoriei ștefaniene. În curgerea lor, rândurile scrise cu un colț al inimii deslușesc tâlc din cel miezos: „Când greutățile începutului păreau că ne copleșesc, s-a pus rânduială ca la mormântul sfântului să se citească fără întrerupere, zile în șir, Psaltirea.(…) Cântând Acatistul Sfântului Daniil, mi-a atras atenția o sintagmă rară… „Bucură-te, că lespedea de piatră a mormântului tău căldură tainică revarsă.” O vreme am crezut că e doar o metaforă ce se referă la căldura sufletească pe care o încearcă, cu bucurie, cel ce sărută piatra. Aveam să mă conving prin experiența Măicuței Starețe că formularea se referă la ceva real, palpabil.

Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.

Comentarii Facebook


Știri recente