Învățătorul Anton Lakatos de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Jibou povestește pentru Basilica.ro cum și-a descoperit vocația. De Ziua Învățătorului, el dezvăluie secretul predării și al învățării: să iubești copilul ca pe al tău și să-l ajuți să descopere prin experiențe practice lumea în care trăiește.
Cel mai bun sfat pe care l-a primit într-un moment crucial a venit de la mama lui, care l-a învățat că învățătorul este menit să slujească, să sprijine, să se sacrifice, iar în acest scop are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.
Basilica.ro: De ce lucrul ca învățător v-a fost mai drag decât cel cu copii mai mari?
Anton Lakatos: Prima mea experiență în domeniul educație a fost la o școală din mediul rural – profesor de limba și literatura română. În acea perioadă trebuia să aleg dacă voi continua ca și profesor de limba și literatura română sau învățător la ciclul primar. Iubesc limba și literatura română, mi-a plăcut de când mă știu. Ajuns la catedră am căutat mereu metode și tehnici de lucru variate și atractive pentru a-i face pe elevi să iubească materia pe care o predau.
Eram tânăr, dornic de a mă afirma, dar se pare că nu mi-a prea reușit. Indiferent de modul în care eu îmi desfășuram activitatea, ceva nu era bine și nu știam ce. De multe ori, când le citeam copiilor, îmi plăcea să țin cartea strânsă la piept, să le arăt că o iubeam, îmi plăcea să o miros, pentru că îmi plăcea mirosul ei.
Cu părere de rău vă spun că nu am reușit să le transmit dragostea pentru lectură, cu toate că, în pauze sau în orele libere, eram mereu însoțit de o carte și îmi plăcea să stau cufundat în paginile ei.
Am simțit că ei sunt cei pe care trebuie să îi ajut să zboare
Văzând că nu prea reușesc să primesc un feedback așa cum îmi doream, în următorul an am încercat să predau la ciclul primar. A fost o minune!
Copiii îmi absorbeau cuvintele, mă completau, mă ajutau, contribuiam la desfășurarea actului didactic, cream împreună scenarii didactice. A fost o satisfacție enormă! M-au iubit și i-am iubit din prima clipă.
Așa am simțit că locul meu este acolo în mijlocul lor, că ei sunt cei pe care trebuie să îi ajut să zboare, să zboare lin descoperind tainele cititului și ale scrisului, apoi să îi plimb, cu mare drag și iubire, în lumea minunată a cărților.
Basilica.ro: Care este cel mai îndepărtat sau dificil loc în care ați lucrat ca învățător?
Anton Lakatos: În urma concursului de titularizare, am obținut nota 8,25. M-am bucurat, era o notă bună. Eram foarte fericit că voi fi titular în învățământ. Repartițiile pe posturi se organizau la Inspectoratul Școlar al județului Sălaj. Cu toate că nota mea era destul de mare și mă aflam printre primii pe listă, posturi erau tot mai puține și tot mai departe de locul unde locuiam (orașul Jibou).
Am fost norocos, pentru că am fost repartizat la o școală din mediul rural, destul de aproape de Jibou, la 16 kilometri de oraș. Am fost încântat și foarte fericit. Eu nu am mașină, așa că m-am interesat ce mijloace de transport există până în acel sat.
M-am întristat când am aflat că nu există niciun mijloc de transport. Am reușit să găsesc în oraș o doamnă care făcea naveta la Cehu Silvaniei (județul Sălaj) și care trecea cu mașina printr-un sat care era destul de aproape de satul în care trebuia să ajung eu. Așa că am pornit la drum cu doamna binevoitoare, la ora 06:00 dimineața.
Ajungeam pe la 06:30 în primul sat și de acolo trebuia să merg pe jos cinci kilometri până la școală. Așa că zilnic trebuia să parcurg 10 kilometri (dus – întors). Ieșeam din casă la ora 06:00 și ajungeam înapoi acasă la ora 15:00-16:00.
„Copii au nevoie de tine. Roagă-te și povestește cu Dumnezeu”
Era un drum care trecea pe lângă o pădure, era tare pustiu și nu mă încânta deloc. Dar, ajuns la școală, vedeam copiii cu năsucul lipit de geam care începeau să strige cât puteau ei de tare: „Vine domnul învățător!”
Drumul mi s-a părut tot mai greu de făcut odată cu sosirea ploilor și a frigului. Copiii erau extraordinari, iar eu i-am îndrăgit din prima zi. Nu știam ce să fac, să renunț la post nu puteam, pentru că îmi era drag ceea ce făceam și aveam nevoie de bani. Să merg la Inspectoratul Școlar ca să cer să fiu transferat, cu toate că era greu să mai găsești un post după începerea școlii?…
Așa că am cerut sfat de la cea mai dragă ființă din lume, MAMA, Dumnezeu să o ierte, ca să mă ajute, să îmi spună ce să fac. Vorbele ei mi-au intrat la suflet. Mi-a spus așa:
„Dacă Dumnezeu te-a trimis acolo, înseamnă ca acei copii au nevoie de tine și trebuie să îi ajuți. Iar dacă ți-e urât să mergi atât de mult pe jos singur, roagă-te și povestește cu Dumnezeu”.
Așa am și făcut. Mi-am luat inima-n dinți și am pornit la drum. Mă rugam cu voce tare, iar ecoul cuvintelor și Dumnezeu îmi țineau de urât.
A fost un an școlar foarte frumos. Eu răcesc destul de des toamna și iarna, dar în acel an nu am răcit deloc și, spre bucuria mea și a copiilor, nu am lipsit de la școală nici măcar o zi. Un sat liniștit cu oameni și copii tare frumoși, care îți intră la suflet din prima zi și pe care cu greu îi dai uitării.
Activitățile mele sunt mereu legate de joc
Basilica.ro: Care sunt activitățile cele mai îndrăgite de copii și de ce?
Anton Lakatos: Eu sunt căsătorit și am doi copii, unul de 20 de ani și unul de 8 ani. Am urmărit cu multă atenție comportamentul copiilor mei, știu ce le place și ce nu le place.
Le place mult să se joace, să povestim, să discutăm, le plac activitățile în aer liber, să fie implicați, să contribuie la tot ceea ce facem, să lucrăm împreună, să ne jucăm în echipă, să râdem, să glumim, să împărțim ceea ce avem și multe altele.
Dacă toate acestea sunt pe placul copiilor mei, de ce nu mi-aș face activitățile de la școală la fel, că doar și cei de la școală sunt tot copiii mei? Și, uite așa, activitățile mele sunt mereu legate de joc și neapărat conexiuni cu exteriorul școlii.
Chiar luni, 31 mai 2021, am trecut la Unitatea (de învățare – n. ed.) MESERII la Clasa pregătitoare și le-am făcut o surpriză. Am mers împreună la o cofetărie, ca să mâncăm o prăjitură.
Eu le tot repet la școală proverbul: CINE NU MUNCEȘTE NU MĂNÂNCĂ! Așa că, înainte de a ne așeza la masă, am mers în laborator pentru a vedea cum se face o prăjitură. Doamna de la cofetărie ne-a propus ca fiecare să își facă prăjitura pe care o dorește, așa că ne-a echipat și am trecut la pregătirea de brioșe – preferatele copiilor.
Au muncit cu atât de mult drag! Am râs, am bătut ouă și am folosit prafuri magice, ne-am și jucat până s-au copt brioșele, am discutat despre reguli de igienă, importanța alimentelor în viața omului, despre sport, despre sunete și litere, cifre și numere. A fost o activitate extraordinară! La sfârșitul activității, toți cei 30 de elevi ai mei voiau să devină cofetari.
Cum i-am învățat pe copii valoarea familiei
Basilica.ro: Care sunt cele mai inedite activități realizate cu cei mici și ce au învățat din ele?
Anton Lakatos: Activitățile mele preferate sunt cele în care discutăm despre familie. Familia este centrul universului!
Eu m-am gândit că un copil nu poate să aprecieze în totalitate cât de importantă este familia, dar poate să vadă cât de mult își doresc unii copii o familie. Așa că am cumpărat cadouri (jucării), fructe și dulciuri și am mers în vizită la Centrul de copii din oraș.
În drumul nostru spre Centrul de copii, mă bucura veselia lor, râsul lor molipsitor, fericirea care se citea în ochii lor. Ajunși la Centrul de copii, toate cele enumerate mai sus au dispărut.
Copiii din Centru nu s-au bucurat de cadourile noastre, nici de fructe sau dulciuri, ei ne-au spus ca aveau nevoie de prieteni și au început să le spună copiilor veniți în vizită cât sunt de norocoși că au o familie, că au frați, că au prieteni.
S-au jucat împreună, le-au arătat camerele lor, locul unde își fac temele și pe cei care au grijă de ei, pe care îi numeau MAMA și TATA.
Copiii au fost impresionați de ceea ce au văzut, au promis că o să îi mai viziteze. La întoarcerea spre școală nu am mai văzut zâmbete, era o liniște care mie nu îmi place. Ajunși la școală, am fost întâmpinați de părinți.
Toți au sărit în brațele părinților și au stat așa câteva minute fără să scoată un cuvânt. Părinții se uitau uimiți spre mine, parcă dorind să știe ce s-a întâmplat. Din spusele părinților, am înțeles că micuții mei elevi și-au schimbat comportamentul și au mai mare grijă de cei din jurul lor.
Alte exemple de activități:
De unde vine pâinea? – Vizită la brutărie
Fluturașul meu drag – Joc de rol
Drumul hăinuței mele – Croitoreasa și munca ei
Educați cu zâmbetul pe buze!
Basilica.ro: Care este secretul învățării ?
Anton Lakatos: Să îi oferi copilului posibilitatea de a contribui la propria formare. Să nu fii un furnizor de informații, să îl ajuți să descopere lumea în care trăiește, fă-l să fie curios, dar cu multă răbdare, pricepere și blândețe.
Basilica.ro: Ce contribuție pot avea părinții?
Anton Lakatos: Părinții au cea mai mare contribuție în viața copilului, ei sunt modelele pe care copiii le urmează. Toate activitățile pe care un adult le face în prezența copilului sunt activități pe care copilul le imită.
Să iubească cartea, să fie cumpătat, să fie un om bun sunt acțiuni pe care noi, adulții, le transmitem copiilor prin comportament.
Nu poți să condamni un copil că nu citește, dacă tu, ca adult, nu citești în prezența lui, nu citiți împreună, nu îi citești, nu comunici, nu îl provoci. Oferă-i mereu un model de urmat și va fi așa cum îl formezi.
Basilica.ro: Aveți o sugestie, idee sau sfat pentru cei implicați în educația preuniversitară din România?
Anton Lakatos: Educați cu zâmbetul pe buze! Căutați noi metode și tehnici de lucru pentru a descoperi împreună (elev-dascăl-părinte) lumea fascinantă a învățării. Poarta sufletului unui copil nu se deschide cu larma cuvântului, ci cu blândețe și cu înțelepciune. Iubiți elevii așa cum vă iubiți propriii copii!
Carte de vizită
- Învățător, gradul didactic I, 24 de ani de experiență în învățământ
- Absolvent de nota 10 al Secției de Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad
- Câștigător al Selecției Naționale de bune practici „Creatori de Educație” a Ministerului Educației și Cercetării, ediția 2020, cu activitatea „Alege să fii mai bun!” (locul 6 pe țară)
Foto credit: Arhiva personală
