Tinerii sunt invitați să se înscrie la Concursul Național de Poezie Religioasă „Light of Life”

Tinerii sunt invitați să se înscrie la Concursul Național de Poezie Religioasă „Light of Life”, organizat la Suceava.

Evenimentul, ajuns la cea de-a 4-a ediție, este dedicat comemorării Ieromonahului Nectarie Chiriță, fost egumen al Schitului Cărbuna din Vânători-Neamț, poet și cântăreț bisericesc, trecut la cele veșnice la vârsta de 26 de ani.

La concurs pot participa persoanele cu cetățenie română care nu au împlinit vârsta de 26 de ani, nu au publicat un volum individual de poezie și îndeplinesc și celelalte condiții specificate în regulament. Laureații edițiilor anterioare nu se mai pot înscrie.

Desfășurarea evenimentului

Potrivit organizatorilor, înscrierile se desfășoară în perioada 23 februarie – 3 mai 2026, iar jurizarea lucrărilor va avea loc între 4 și 14 mai. Rezultatele vor fi făcute publice în data de 15 mai, iar festivitatea de premiere este programată pentru zilele de 20 și 21 mai 2026.

Fiecare participant trebuie să trimită cinci poezii, într-un singur document, la adresa [email protected], conform cerințelor publicate pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Concursul este organizat de Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Suceava, în parteneriat cu instituții de cultură și educație din județul Suceava. Mai multe detalii pot fi consultate în regulament.

Foto credit: Freepik


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…