Un eveniment cultural dedicat aniversării a 240 de ani de la înființarea Fondului religionar ortodox român din Bucovina a reunit teologi și istorici la Centrul cultural, educațional și social „Dosoftei Mitropolitul” din Suceava.
În deschiderea evenimentului, pr. Constantin-Ciprian Blaga, consilier la Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a prezentat mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic.
„Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina, constituit încă din secolul al 18-lea din averile legitime ale Bisericii, respectiv moșii episcopale și mănăstirești provenite din daniile credincioșilor și ale ctitorilor români, ar trebui să revină în curtea Bisericii, respectiv în curtea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților”, a subliniat Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților.
Diaconul Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu”, a prezentat contextul înființării fondului, mecanismele de organizare și modul în care patrimoniul său era administrat de către Biserică.
A urmat lansarea volumului „Fondul Bisericesc din Bucovina (1783–1949)”, semnat de pr. Sorin-Toader Clipa. Lucrarea oferă o perspectivă amplă asupra cadrului juridic, administrativ și istoric al Fondului Religionar, constituind o contribuție importantă la aprofundarea cercetării în acest domeniu.
La eveniment au participat reprezentanți ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, preoți de la centrul eparhial și arhim. Iustin Taban, consilier juridic în cadrul Sectorului Juridic al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.
Fondul religionar ortodox român din Bucovina
Acest fond a fost înființat prin hotărârea imperială din 19 iunie 1783 și cuprindea în sine toate averile mobile şi imobile ale Episcopiei de Rădăuţi şi ale tuturor mănăstirilor şi schiturilor bucovinene, zonă ocupată de austrieci.
Patrimoniul Fondului a variat în decursul timpului datorită vânzării unor proprietăţi, lichidării servituţilor şi reformelor agrare, dar şi prin achiziţii de terenuri noi.
Averea imobiliară a fondului consta din păduri, domenii, mine, stabilimente balneare, crescătorii de peşti şi altele.
Fondul a fost desființat de regimul comunist în anul 1949, iar bunurile au fost trecute în proprietatea statului.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților





