Temerari pe drumul cunoașterii: Primii 50 de tineri se bucură de tabăra Arhiepsicopiei Sucevei și Rădăuților  

Primii 50 de tineri înscriși la Tabăra „Temerari pe drumul cunoașterii” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților se bucură în această perioadă de activitățile acesteia la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Dorna Arini.

Tinerii au parte de ateliere interactive, activități distractive și captivante, dar și de cateheze.

„Un moment pe care participanții au mărturisit că îl vor ține minte a fost întâlnirea cu sfinții ocrotitori și descoperirea virtuților acestora în cadrul atelierelor de cateheză susținute de arhid. Daniel Cupeț, referent al sectorului organizator”, a transmis eparhia.

Arhid. Paul Vlăduț Lungu, consilier eparhial la Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, a prezentat programul ajuns la a cincea ediție.

„Este un proiect de tip tabără care invită tinerii din arhiepiscopie și nu numai, din întreaga Moldovă, să participe la un program de șase zile și îi invită să se rupă de cotidian și să încerce experiențe frumoase, ziditoare, cu alți tineri de aceeași credință cu ei, care au aceleași năzuințe și aceleași valori morale”.

„Tot ceea ce se întâmplă aici are la bază rugăciunea, dar și experiențele și atelierele interactive, cum ar fi expediții pe munte, tiroliană, rafting, toate având drept scop apropierea tinerilor, o comunicare eficientă între ei și nu numai între ei, ci și cu ceilalți voluntari, cu coordonatorii și cu preoții care se află în tabără”, a adăugat arhidiaconul.

Proiectul este desfășurat de Departamentul Activități de tineret ATOS și tabere al Sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață.

Foto credit: Temerari pe drumul cunoașterii


Știri recente

Revista „Binele de știut”: Iunie 2026

Luna iunie 2026 a debutat cu proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Filofteia și Elisabeta de la Mănăstirea Pasărea și s-a încheiat cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Între aceste repere, numeroși credincioși au…