Taina Crucii – vestită în Vechiul Testament, împlinită în Noul Testament

Dincolo de faptul că este semnul distinctiv al creștinilor, Sfânta Cruce se cere asumată și îndreptată ca „armă asupra diavolului” (Taina Maslului, Tropar). Sfânta Cruce este însă „arma păcii” (Acatist), făcându-se „scară până la cer” pentru toți cei care căutând „să locuiască împreună și totdeauna cu cetele îngerilor” (Acatist), intră în „pacea lui Dumnezeu care covârșește orice minte” (Flp. 4, 17).

Pregătire aperceptivă

Dumnezeu, Care alege „pe cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari” (1 Co. 1, 27), a ales lemnul cel disprețuit și hulit spre a-l sfinți cu Sângele Hristosului Său. Ridicând păcatul lumii (In. 1, 29) prin Trupul Său pironit pe Cruce, Mântuitorul îi cheamă pe toți cei după chipul Său să-și ia crucea și să-I urmeze, pentru a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Cum vor putea însă să-și ia crucea cei care n-au (re-)cunoscut-o în norul de mărturii (Evr. 12, 1) ale celor care au vestit că prin Cruce a venit bucurie la toată lumea?

Anunțarea temei

Așadar, vom evidenția cum taina Crucii a fost prefigurată și prevestită în Vechiul Testament, cum s-a împlinit în Noul Testament și cum îi apără și îi întrarmează pe creștini.

Tratare

1. Între pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului. Primele pagini ale Scripturii ne descoperă că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său (Fc. 1, 27). Binecuvântându-i pe primii oameni, Dumnezeu i-a îndemnat să crească, să se înmulțească, să umple pământul și să-l stăpânească. Ascultarea de cuvântul Creatorului le garanta oamenilor ajungerea la asemănarea cu Dumnezeu sau viața din belșug (In. 10, 10). Pentru aceasta în mijlocul Raiului se afla pomul vieții. Însă neascultarea, prin mâncarea din pomul cunoștinței binelui și răului, i-a scos pe Adam și Eva din Rai. Ispitit de diavol, omul a socotit c-ar putea ajunge la asemănarea cu Dumnezeu fără ajutorul Lui și chiar încălcându-i voia. Astfel pomul (lemnul) cunoștinței binelui și răului a adus blestem asupra pământului (Fc. 3, 17). Marcat fiind de consecințele atingerii acestui pom (lemn), omul a ajuns să disprețuiască lemnul folosit pentru a provoca suferință și să-l considere blestemat pe cel asupra căruia lemnul aduce suferința: „Blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn” (Dt. 21, 23). Totodată, gândul la pomul vieții l-a determinat pe om să înțeleagă că lemnul poate fi și salvator, precum cel din care a construit Noe corabia, cel folosit la ridicarea cortului adunării, a chivotului legii și a templului; concluzionând: „binecuvântat este lemnul care slujește la o trebuință binecuvântată” (Înț. Sol. 14, 7).

2. Prefigurări ale Sfintei Cruci în Vechiul Testament. După izgonirea din Rai, protopărinților li s-a promis că vor fi izbăviți și că, deși șarpele care îi amăgise le va mai produce suferință, înțepând călcâiul, în cele din urmă, sămânța femeii îi „va zdrobi capul” (Fc. 3, 15). Așadar urmașii lui Adam și ai Evei au de purtat o luptă cu sămânța șarpelui; lupta presupune suferință, sacrificii și jertfă; toți urmașii lui Adam și ai Evei sunt chemați la această luptă, însă jertfa supremă a fost adusă o dată pentru totdeauna de Mântuitorul pe Cruce. Mai multe aspecte ale tainei Crucii sunt prefigurate în Vechiul Testament:

a. Crucea altar de jertfă: prefigurată de lemnele pentru jertfă puse de Avraam pe umerii lui Isaac (Fc. 22, 6), de altarele și jertfele de la templu;

b. Crucea armă și mijloc de salvare: prefigurată de toiagul lui Moise, cu care a făcut minuni (Fc. 4, 2-4), despicând apele Mării Roșii (Ieș. 14, 16-28), făcând să izvorască apă din stâncă (Ieș. 17, 1-7); și de toiagul lui Aaron (Ieș. 7, 9-12) la atingerea căruia apele Nilului s-au prefăcut în sânge (Ieș. 7, 15-20) și care a odrăslit (Nm. 17, 8-10); este prefigurată și de ridicarea mâinilor lui Moise, care a asigurat biruința lui Israel împotriva amaleciților (Ieș. 17, 8-16); de însemnarea pe frunte cu litera T (tau) a celor credincioși, pentru a-i deosebi de cei nelegiuiți (Iez. 9, 4-6);

c. Crucea prefigurată ca altar de jertfă și putere salvatoare în același timp: stâlpul pe care Moise a spânzurat șarpele de aramă în pustie, ca să scape pe cei mușcați de șerpii veninoși (Nm. 21, 8-9);

d. Crucea semn de binecuvântare și biruință: prefigurată de încrucișarea mâinilor patriarhului Iacov când îi binecuvântează pe Efraim și pe Manase (Fc. 48, 13-14); și de steagul înălțat peste neamuri, de care vorbește proorocul (Is. 62, 10).

3. Împlinirea tainei Crucii prin jertfa Mântuitorului Hristos. Deși legea veche arată că lemnul prin care se face dreptate aduce binecuvântare, plinătatea binecuvântării o primește și o transmite mai departe doar lemnul ales de Dumnezeu pentru a pironi pe el păcatul protopărinților, ridicând păcatul întregii lumi; lemnul prin care Noul Adam a biruit moartea și ne-a redat putința de a deveni fii ai lui Dumnezeu; lemnul sfințit prin sângele Mântuitorului Hristos ca nou pom al vieții.

4. Urmarea lui Hristos pe calea Crucii. Jertfa Mântuitorului pe Cruce este unică și îndestulătoare pentru ridicarea tuturor păcatelor lumii, deoarece Cel ce S-a răstignit este Fiul lui Dumnezeu întrupat. Sfântul Chiril al Ierusalimului evidențiază sugestiv acest aspect: „Nu era atât de mare nelegiuirea păcătoșilor, pe cât de mare era dreptatea Celui Care a murit pentru noi” (Cateheza XIII). Jertfa Mântuitorului ne-a redeschis Raiul cel închis după izgonirea lui Adam și a Evei și ne-a croit drum către pomul vieții. Ajungerea însă la viața din belșug depinde de fiecare dintre noi, mai exact, de modul în care răspundem la chemarea Mântuitorului: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34).

Recapitulare

Taina Crucii se prelungește prin jertfa euharistică. Fiecare dintre cei aflați în căutarea vieții din belșug este chemat să trăiască taina Crucii, purtându-și crucea ca suferință și nevoință, ca armă și pavăză, ca binecuvântare ce duce la biruință în suișul către Împărăția nelumească a lui Hristos Care ne susține permanent: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveți. În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (In. 16, 33).

Asociere

Sfântul Evanghelist Ioan arată lămurit ce a prefigurat ridicarea șarpelui de aramă: „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In. 3, 14-15). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur explică: „Chipul șarpelui era taina Crucii! Dar care e taina Crucii?… Precum atunci șarpele de aramă, care nu mușca și nu rănise pe nimeni, a fost spânzurat pe lemn pentru a reprezenta șerpii ce mușcau, tot așa și acum; precum toți oamenii sunt vinovați de păcat, Iisus, Care e lipsit total de păcat, suferă pentru toți. Acolo alții mușcau și altul era pus pe lemn. Aici alții au păcătuit și Cel fără de păcat este răstignit pe cruce” (Omilie despre șarpe).

Generalizare

Prin Cruce se biruiește diavolul: „Cel ce a amăgit pe strămoșul Adam prin lemn, prin Cruce se amăgește” (Vecernia Înălțării Sfintei Cruci). Icoana ortodoxă a Învierii ni-L înfățișează pe Hristos biruind iadul cu Crucea Sa pe care îi ridică pe Adam și pe Eva; iadul se cutremură și se recunoaște învins: „simțurile-mi tulbură duhul și mă silesc a lepăda din mine pe Adam și pe cei din Adam, care îmi sunt dați prin lemn; că lemnul pe ei iarăși îi duce în rai” (Utrenia Duminicii a III-a din Postul Mare).

Aplicare

Sfânta Cruce este ușa tainelor (Acatist). De aceea orice rugăciune o începem cu semnul sfintei cruci, de aceea o primim la Botez și o purtăm la gât, iar după trecerea din această viață ne străjuiește mormântul. Dar mai presus de toate aceste reprezentări materiale și vizibile ale Sfintei Cruci, taina Crucii trebuie purtată în suflet, căci ea ne deschide raiul, și de aceea îi strigăm: „Deschide, Cruce, porțile cerurilor celor ce te iubesc pe tine” (Vecernia Duminicii a III-a din Postul Mare). (Articol apărut sub semnătura Pr. lect. Alexandru, Gabriel Gherasim și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 1 aprilie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente