Sfântul Ioan Botezătorul este cunoscut în mod special pentru sfințenia vieții lui, pentru severitatea ascezei și râvna înflăcărată după dreptate și după cele cerești. A fost denumit de imnologii Bisericii ‘înger în trup’ sau ‘înger omenesc’, iar în calendarul ortodox îi sunt închinate nu mai puțin de trei sărbători, fiind cea mai cinstită personalitate a Vechiului Testament. La sfârșitul anului bisericesc, pe 29 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește ‘Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul’, zi de post.
Din paginile Sfintei Scripturi știm cu toții că Ioan Botezătorul viețuia aspru, avea drept îmbrăcăminte o haină din păr de cămilă și împrejurul mijlocului o cingătoare, iar de hrănit, se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. A fost Înaintemergător al Domnului Iisus Hristos, a vestit taina Dumnezeului-Om și Împărăția cerurilor, a mustrat ca nimeni altul păcatul și fărădelegea. Deși toate acestea le știm, Biserica a reținut și blândețea Înaintemergătorului Ioan, adânca lui smerenie și frumusețea umană care au înnobilat acest suflet, cercetat de harul lui Dumnezeu încă de la zămislire. Poate de aceea, ‘noul popor’ al lui Dumnezeu l-a pictat cu aripi de înger în nenumărate icoane, pentru că prin aceste calități s-a apropiat cel mai mult de Dumnezeu, fiind, după spusele Mântuitorului, cel mai mare om născut din femeie. Părintele Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia, a sintetizat în următoarele cuvinte calitățile excepționale ale Sfântului Ioan: absoluta smerenie, capacitatea de a iubi pe altul, nu numai ca pe sine, ci mai mult decât pe sine, capacitatea de a recunoaște superioritatea altuia, capacitatea de a șterge și anula sinea proprie, înlocuind-o cu a altuia.
‘Omul acesta prețuiește mai mult decât jumătate din regatul meu’
‘Viața Sfântului Ioan Botezătorul ne este cunoscută în toată simplitatea și rigoarea ei. Moartea lui, timpurie, constituie o dovadă a ceea ce istoricilor contemporani și ilustrului nostru compatriot Mircea Eliade, în special, le place a numi absurditate a istoriei’, sublinia monahul Nicolae Steinhardt. Sfântul Ioan Botezătorul, prin acele vorbe fără ascunziș, a fost un toiag aprig de mustrare pentru nefericitul rege Irod Agripa, care își luase ca femeie pe soția fratelui său, căsătorie care era de fapt un osândit concubinaj. Închis de Irod în beciurile palatului, Ioan a căzut victimă a urzelilor forțelor întunericului și ale păcatului. În schimbul unui dans amăgitor, Salomeea cere capul Botezătorului pe tipsie. Irod nu era dispus să-l omoare, remarca părintele Nicolae Steinhardt, pentru că poporul îl socotea prooroc și drept pe Ioan, nu era dispus să-l omoare și fiindcă nici chiar lui Ioan nu-i era antipatic, ci îl respecta și îl prețuia. În felul acesta, Irod consimțea că ceea ce făcuse era un un act osândit, dar legăturile păcatului erau atât de mari în sufletul său, că nu s-a putut descotorosi de el. Îl arestase pe Ioan ca să scape de gura femeii. ‘Nerodului, amețit cum era, i-a fost însă rușine să-și calce nesăbuitul jurământ. Ar fi putut prea bine să-i explice fetei: ți-am făgăduit până la jumătatea regatului meu, dar omul acesta prețuiește mai mult decât jumătate din împărăția mea, astfel încât nu ți-l pot da; cere-mi altceva. Dar nu l-a dus mintea către acest răspuns drept, ci ca netotul a împlinit sălbatica sfruntată cerere: lui Ioan i s-a tăiat capul în chiar beciurile palatului și cinstitul cap i-a fost adus Salomeii pe tipsie, precum dorise ticăloasa de Irodiada’.
Logica smereniei
Tot părintele Nicolae Steinhardt arată că smerenia lui Ioan reiese cu prisosință din textul celor patru Evanghelii, care folosesc aproape aceleași cuvinte centrate în jurul a cinci idei: Iisus Hristos este mai puternic decât Ioan, Ioan nu este vrednic să-I dezlege cureaua încălțămintei, Ioan nu poate boteza decât cu apă, pe când Iisus va boteza cu Duh Sfânt și cu foc, Iisus este mai înainte de a fi Ioan, Iisus este Cel ce va să vină.
Referatul Evangheliei după Matei relatează: ‘Cel Care vine după mine este mai puternic decât mine. Nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea. Eu vă botez cu apă spre pocăință. El vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc.’ Iar când Iisus vine la repejunile Iordanului spre a primi botezul, Ioan exclamă uimit și copleșit: ‘Eu am trebuință să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine?’ Părintele Nicolae spune că la Ioan 3, 20 se regăsește una din cele mai emoționante, mai neașteptate, mai răscolitoare și mai ieșite din comun fraze din câte se află în Sfânta Scriptură; este declarația-mărturisire a nobilului Ioan Botezătorul: ‘Eu trebuie să mă micșorez, iar El trebuie să crească’. ‘Firesc îi era omului raționamentul cu totul invers: să voiască a crește și a propăși el pe seama și în dauna celorlalți. Ceilalți? Să-l admire, să-l slujească. Să-l răsfețe, să-l ridice în slăvi! Oricât de mult, de fără întrerupere, de nereticent. Sătul de laude, de complimente, slujiri și plecăciuni nu se va declara niciodată. Convins de perfecta superioritate nu va înceta în veac a fi.’ Egocentrismul și idolatrizarea sinelui sunt cererile și dorințele sufletului omenesc obișnuit câtuși de puțin cu ștergerea și înfrânarea sinelui. Ioan s-a înfrânat și s-a smerit până la capăt, arătând că a fost Înaintemergător al Domnului tocmai prin această calitate. Sfântul Ioan Botezătorul a fost un smerit mergător-înainte al Celui care spunea că este ‘blând și smerit cu inima’. ‘Și totuși Ioan Botezătorul aceasta chiar face, lucrul acesta de necrezut, de potrivnic firii, de scandalos pentru orice psihie normală: pe sine se vrea micșorându-se, pe celălalt crescând, biruind, afirmându-se, împlinindu-se! De aceea și este fraza de la Ioan 3, 30 atât de nepământească, de fără de pereche, de anevoie asimilabilă minților noastre.
Model de slujire a lui Iisus Hristos
În cuprinsul Scripturii, zicerea Botezătorului strălucește totuși ca o lumină nespusă și ni se înfățișează ca un giuvaer; ea contrazice atât de fățiș tendința oricărei individualități de a se socoti centrul cercului și de a considera ca legitim să-și acorde numai drepturi și monopolul dreptății, încât nu poate să nu ne uimească așa cum ar face mărul care, sfidând legea universală a gravitației, în loc să cadă la pământ, când se desprinde din pom, s-ar înălța la cer.’ Ioan Botezătorul este pentru noi toți model de iubire și de smerenie. ‘Ioan ne poate fi îndreptar pe calea strâmtă a înfrângerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului și egocentrismului nostru ridicol care-și face râs de noi îndemnându-ne a crede că suntem fiecare punctul geometric din chiar centrul lumii și ne dă ghes a ne încrede în noi înșine, a ne închide și încuia în carapacea sinei noastre imperialiste. Ioan ne poate fi pildă sigură de dragoste pentru Mire, adică pentru Hristos și de slujire neprecupețită a Sa.’ (Articol publicat în ziarul „Lumina de Duminică” din data de 28 august 2011)
