131 de ani de la trecerea în veşnicie a lui Mihai Eminescu
Au trecut 131 ani de când Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii române“ – după cum l-a numit Constantin Noica, a trecut la cele veşnice. La vârsta de 39 ani s-a mutat la Domnul, fiind…
Au trecut 131 ani de când Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii române“ – după cum l-a numit Constantin Noica, a trecut la cele veşnice. La vârsta de 39 ani s-a mutat la Domnul, fiind…
Părintele Constantin Sturzu, Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, va serba Ziua Națională în comunitatea parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Ciriè, Italia. Pr. Constantin Sturzu va oficia Sfânta Liturghie împreună cu…
Episcopia Caransebeşului anunţă printr-un comunicat că mama Preasfințitului Părinte Lucian a trecut joi în veşnicie. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 18 august, de la ora 13:00, în Catedrala Episcopală din Caransebeş. Programul complet…
„Suntem destinați veșniciei”, a spus duminică Arhiepiscopul Pimen. „Dar veșnicia aceasta, după ce închidem ochii trupului, este cu bucurie sau cu durere și chinuri”, în funcție de felul în care ne pregătim pentru ea, a…
După 94 ani, dintre care 14 i-a petrecut în temniţă, Aspazia Oţel Petrescu s-a mutat marţi la cele veşnice. Perioada petrecută în închisoare a fost una foarte dificilă, însă, după cum mărturisea „rugăciunea i-a salvat…
Mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei, de la a cărui trecere în veşnicie se împlinesc vineri 389 ani, este ctitorul primului spital public din Moldova. Instituţia medicală a fost inaugurată în 1619, în Suceava, însă după…
După Liturghia oficiată duminică în Paraclisul Mitropolitan din Chişinău, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a vorbit celor prezenţi despre „chemarea sufletului de a urma cele spirituale, despre dorul său după veşnicie”, informează Biroul de presă…
Nimic nu este mai uşor decât a învăţa pe alţii şi nimic nu este mai greu decât a face ceea ce înveţi pe alţii. Cine mulțumește lui Dumnezeu în boală, este un martir de bunăvoie.…
Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, a oficiat la trecerea în Anul Nou civil 2017 slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, au fost citite şi rugăciuni de mulţumire pentru anul ce tocmai s-a încheiat.…