28 de copii participă la Tabăra de Vară „Sfânta Veronica” care a început joi la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Prooroc Ilie” din Port Kells, Vancouver.
Activitățile sunt organizate prin grija Pr. Corneliu-Iulian Dragomir, parohul comunității, și sunt coordonate de Cristina Negrea, Radu Stana și Ada Tancou.
În desfășurarea programului sunt implicați și tineri voluntari care au participat la edițiile anterioare ale taberei, precum și părinți și bunici.
Tema ediției din acest an este „Rolul familiei și binecuvântarea sfinților în viața noastră”, iar programul cuprinde activități duhovnicești și educative.
Tradiții românești în cadrul atelierelor

Copiii vor participa și la ateliere culinare dedicate tradițiilor românești. Una dintre activități are ca temă povestea „Sarea-n bucate”. În cadrul atelierului, participanții vor pregăti și prezenta o saramură de pește.
Tabăra „Sfânta Veronica” se află la cea de-a 14-a ediție și este dedicată copiilor și tinerilor din comunitatea ortodoxă românească din Vancouver.
Foto credit: Facebook / Episcopia Ortodoxă Română a Canadei





