Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” a aniversat, sâmbătă, 194 de ani de la înființare, informează pagina de Facebook a instituției.
„În Războiul de Independență, în cele două Războaie Mondiale, la cutremurul din 1977 și în decembrie 1989, spitalul a fost martor și sprijin neclintit, salvând vieți și contribuind decisiv la dezvoltarea medicinei de urgență și a învățământului medical militar”, se menționează în mesajul Spitalului Militar Central.
Instituția arată că spitalul este un pilon esențial al medicinei românești, încă de la înființarea sa, în 1831, iar personalul medical a fost în prima linie în momentele cruciale pentru poporul român.
Recunoștință pentru trecut și încredere pentru viitor
La acest moment aniversar, Spitalul manifestă recunoștință pentru toți cei care „au slujit cu devotament și jertfă, precum și față de echipa actuală, care continuă să ducă mai departe misiunea de a proteja și salva vieți”.
„Privim cu încredere spre viitor, hotărâți să răspundem noilor provocări din domeniul medical, menținând standardele de performanță care ne onorează și ne responsabilizează”.
„La ceas aniversar, mulțumim tuturor celor care, de-a lungul timpului, au pus suflet, pricepere și dăruire în serviciul medicinei militare, precum și celor care, astăzi, continuă cu aceeași pasiune și responsabilitate să ducă mai departe această nobilă misiune în Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”!”, se arată în mesajul instituției medicale.
Foto credit: Spitalul Militar Central






