Lăstari crescuți din rădăcina unui nuc bătrân, tăiat de mult, câțiva salcâmi, vatra de cărămidă a unui cuptor de pâine dărâmat, ruinele bănuite ale unei case sub câteva mușuroaie de pământ și o mare vegetală care îneacă locul sunt tot ce se mai vede astăzi în satul Sohatu, județul Călărași, din curtea în care, pe vremuri, se juca Barbu Ștefănescu Delavrancea. Aici locuiau bunicii lui dinspre tată și tot în satul acesta pierdut în inima Bărăganului trăiesc încă parte din rudele lui, lucru, în genere, mai puțin cunoscut.
” Am dreptul și onoarea de a vă spune: „Da, sunt țăran!”. Părintele meu nu a fost nici boier, nici negustor, ci țăran, clăcaș împroprietărit la ’64… Sunt și suntem prima generațiune a neamului care a învățat carte. În satul Sohatu veți găsi pe unchii mei, pe verii mei primari, pe verii de-al doilea și pe toate rudele și nemeniile noastre, toți țărani, foști clăcași și însurăței împroprietăriți”, declara cu mândrie marele prozator Barbu Ștefănescu Delavrancea, deputat de Prahova, în Parlamentul țării, la 1894. Obârșia vrânceană a familiei lui și-a asumat-o însă cu demnitate și bucurie, fixând-o în memoria neamului românesc prin numele cu care a devenit celebru: Delavrancea.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
