Anul acesta slujba Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia se mută în data de 8 martie deoarece în ziua de 9 martie este sâmbăta Lăsatului sec de carne. Astfel, potrivit rânduielilor tipiconale din Biserica Ortodoxă, de cade praznicul sfinților 40 de mucenici în Sâmbăta Lăsatului Sec de carne (Sâmbăta Morților) slujba lor se pune întreagă în vinerea acelei săptămâni, iar sâmbăta se cântă numai slujba din Triod (cf. Înv. de Tipic a lui Marcu, I, b.). Această rânduială tipiconală se aplică în toate bisericile cu excepția celor care își sărbătoresc hramul de Sfinții 40 de Mucenici.
În bisericile care au ca ocrotitori pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia slujba acestei sărbători rămâne în ziua de 9 martie, după cum aflăm din tipicul Sfântului Sava (Capitolul XXIV, pag. 664): Dacă se va întâmpla hramul Sfinților 40 de mucenici sau hramul altui sfânt ori al unei sfinte al cărui hram îl are biserica în Sâmbăta Lăsatului sec de carne, atunci cântăm toată slujba sfântului așa cum o cântăm și pe cea a Întâmpinării Domnului când va fi în zi de sâmbătă. Astfel sărbătoarea hramului acestor biserici rămâne neschimbată în ziua de 9 martie.
Sfinții patruzeci de mucenici au pătimit în orașul Sevastia din Armenia, în timpul domniei împăratului Liciniu (307-323), la ordinul guvernatorului Agricola.
Cei 40 erau originari din Capadocia și erau legionari în trupele din subordinea lui Agricola. Acesta din urmă dorind să facă pe plac împăratului Liciniu (care domnea peste partea de Răsărit a Imperiului Roman și intrase în conflict cu cumnatul său, Sfântul Constantin cel Mare – împărat peste partea de Apus a Imperiului Roman, de aceea a pornit o persecuție împotriva creștinilor din teritoriul pe care îl stăpânea) a cerut ca toți legionarii săi să jertfească idolilor, iar cei care nu au făcut acest lucru, declarându-și credința creștină au fost arestați. Între soldații care au mărturisit că sunt creștini s-au aflat și cei patruzeci de mucenici care după opt zile de arest au fost scoși la judecata lui Agricola.
Au fost chinuiți în nenumărate rânduri, dar au răbdat. Până la urmă, Agricola a dat poruncă să fie scufundați în apa unui iezer de lângă cetate, aproape înghețată, căci era iarnă. Se spune că unul dintre ei nu a mai rezistat și, renunțând la credință, a ieșit din apă și a fost dus într-o baie caldă, dar a murit. Unul dintre soldații de pază, în acea noapte, a văzut cum o lumină cobora din cer, încălzind aerul deasupra iezerului și patruzeci de cununi luminoase au coborât din cer asupra mucenicilor. Văzând că o cunună nu are deasupra cui să se așeze, paznicul cel treaz s-a aruncat în apă, cerându-I Domnului să-l numere și pe el în ceata Sfinților Mucenici. Mânios, Agricola a poruncit să le fie zdrobite gleznele. Sfinții și-au încredințat duhul Domnului. Trupurile le-au fost arse și oasele aruncate în lac, dar se spune că, după trei zile, Sfinții s-au arătat Episcopului Petre, cerându-i să-i scoată din apă. Creștinii s-au dus noaptea și oasele au strălucit în apă, ca stelele, arătându-le unde sunt. Le-au scos și le-au îngropat cu cinste, la loc cuvenit.
Numele lor sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Heracliu, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudiu, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghiu, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domițian, Gaiu, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valeriu, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.
O parte din moaștele lor se aflau și în capela familiei Sfântului Vasile cel Mare.
