În duminica fiului risipitor, la Sfânta Mănăstire Radu Vodă slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul părinţilor mănăstirii, potrivit manastirearaduvoda.ro.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a arătat că pilda fiului risipitor ne arată în chip lămurit drama înstrăinării de Dumnezeu, a depersonalizării omului care iese din propria sa natură, din firescul comuniunii fiului cu tatăl său, sau a omului cu Creatorul său.
Fiul risipitor este exponentul omului care nu are raţiune, nu are direcţie, nu are ţintă, nu vede finalitatea acţiunilor sale, de unde pleacă şi încotro se îndreaptă, a omului care vrea să plece de la tatăl său, adică să se depărteze de comuniunea cu Dumnezeu şi să alerge spre o viaţă uşoară, plină de comodităţi, de plăceri egoiste şi de păcat, cheltuind cu lipsă de discernământ averea cu care a fost înzestrat.
După o astfel de înstrăinare depersonalizantă vine şi clipa în care se termină averea, lipsurile apar, iar omul se trezeşte în situaţia în care doreşte să mănânce din roşcovele porcilor ca să îşi potolească foamea. Cu alte cuvinte nu numai că nu mai avea comodităţile şi luxul cu care era obişnuit ci ajunsese să nu mai aibă nici lucrurile elementare pentru supravieţuire.
Foamea îl face pe fiul risipitor să îşi caute tatăl, dar conştiinţa acum trezită a tânărului, îl face pe acesta să fie smerit, să îşi dorească să fie precum unul dintre argaţii tatălui său, nicidecum să fie repus în drepturile de fiu. Dar tatăl, care de mult îşi aştepta fiul să se întoarcă, iese în întâmpinarea lui, îl îmbrăţişează cu bucurie şi îi dă cinstea pe care a avut-o mai înainte, îmbrăcându-l cu „haina cea dintâi” aşa cum apare în unele traduceri ale Sfintei Scripturi, referire directă la haina Sfântului Botez.
Tot astfel şi Tatăl nostru cel ceresc îşi aşteaptă fii Săi cei risipitori, în care mulţi dintre noi ne regăsim, „uitându-Se în zare” cu înfrigurare pentru fiecare dintre cei plecaţi de lângă El. Întoarcerea noastră se face prin pocăinţă, la scaunul Sfintei Spovedanii, unde de fiecare dată Dumnezeu ne primeşte mărturisirea căderii noastre şi ne curăţeşte iarăşi haina cea dintâi botezului, exclamând cu bucurie pentru întoarcerea noastră: „Acest fiu al meu mort era şa înviat, pierdut era şi s-a aflat.”
