Peste două mii de credincioși au participat la sfințirea picturii Catedralei Episcopale Înălțarea Domnului din Slobozia.
Slujba Sfintei Liturghii și slujba de sfințire a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, înconjurat de un sobor de 14 ierarhi după cum urmează: Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanaților, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Credincioșii s-a închinat, pe parcursul slujbei, la moaștele mai multor sfinți și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, aduse de la Mănăstirea ”Sfinții Arhangheli” din Slobozia.
Patriarhul României a vorbit în cuvântul de învățătură adresat credincioșilor despre asumarea crucii.
„Crucea în viața omului se vede mai ales atunci când trăiește o suferință îndelungată: o copilărie fără părinți, o văduvie pe toată viața, o boală incurabilă, o suferință copleșitoare. Toate acestea pot fi o cruce grea de purtat în viață. Mântuitorul Iisus Hristos însă nu ne lasă să cădem în disperare, în deznădejde, ci spune să-și asume crucea fiecare și să-L urmeze pe El. De ce trebuie să-și asume omul crucea și să-L urmeze pe Hristos ? Pentru că numai Hristos poate transforma crucea suferinței în scară de Înviere, în speranță. El umple cu prezența Sa tainică, a iubirii Sale milostive viața omului aflat în suferință și transformă suferința din interior în speranță. Dacă boala nu se vindecă ea devine totuși o lucrare de curățire de păcate, de pregătire pentru a dobândi mântuirea și viața veșnică”, a spus Preafericirea Sa.
De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit și despre lepădarea de sine.
„Lepădarea de sine înseamnă schimbarea modului de existență egoist într-un mod de existență generos. Trecerea de la o viață centrată pe eul propriu la o viață atentă la nevoile celor din jur. Este trecerea de la starea de egoist la starea de altruist am spune mai pe înțeles. Dar mai ales lepădarea de sine înseamnă a nu mai centra viața noastră în noi înșine, ci a descoperi pe Hristos ca fiind centrul vieții noastre. Pentru că numai iubirea infinită și eternă a lui Hristos poate mulțumi dorul de iubire nesfârșită și viață veșnică a omului. Dacă centrăm viața noastră pe lucruri trecătoare și limitate ne limităm libertatea spirituală. Dacă ne unim însă cu iubirea veșnică și nelimitată a lui Dumnezeu ajungem la libertatea de a iubi veșnic pentru că suntem iubiți veșnic. Deci, lepădarea de sine înseamnă o trăire în iubirea lui Dumnezeu care apoi trebuie arătată în iubire milostivă, în iubire smerită, generoasă față de familie, față de semenii noștri, față de oamenii mai ales care au nevoie de iubirea și ajutorul nostru”.
Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit credincioșilor și despre importanța sfințirii bisericii.
„În această zi a Odovaniei sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci în formă de cruce am sfințit o pictură minunată, catapeteasma, iconostasele, icoane ale acestei Catedrale episcopale din Slobozia. Toate se sfințesc prin cruce fiindcă de fapt crucea nu este doar simbolul suferinței, ci este simbolul biruinței asupra suferinței, simbolul Învierii lui Hristos. De aceea, biserica sfințită a fost considerată de Sfântul Maxim Mărturisitorul ca fiind un laborator al Învierii, aici ne pregătim pentru Înviere. Mai întâi învierea sufletului din moartea pricinuită de păcat și apoi așteptarea Învierii celei de obște când ne vom întâlni cu toți cei care au crezut în Dumnezeu, L-au iubit și au împlinit în viața lor voia Lui. Acest laborator al Învierii care este biserica ortodoxă pictată și frumos împodobită a fost numit de Sfântul Nicolae Cabasila în secolul al IV-lea Anticamera Împărăției lui Dumnezeu. Iar Sfântul Gherman al Constantinopolului a spus despre o biserică pictată că este cerul coborât pe pământ. Iar noi am adăuga pentru ca pe pământeni să-i înalțe la viața cerească. Pictura bisericii nu este doar o podoabă estetică. În Biserica Ortodoxă pictura se realizează după reguli precise cuprinse în cartea numită Erminia bizantină, o ermineutică a limbajului vizual și anume, pictura bisericii trebuie să fie o mărturisire permanentă a credinței ortodoxe. Pictura ca veșmânt al bisericii trebuie să fie conformă cu Evanghelia, cu Crezul și cu întreaga Liturghie ortodoxă. Pictura este veșmântul spațiului liturgic în care se săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. De aceea, vedem aici icoana Sfintei Treimi, Crucea lui Hristos, icoanele Maicii Domnului, ale arhanghelilor, îngerilor, ale proorocilor, apostolilor, mucenicilor, ierarhilor, ale tuturor categoriilor de sfinți din toate timpurile și din toate locurile. Toți împreună cu noi și noi împreună cu ei mărturisim iubirea nesfârșită a Preasfintei Treimi care s-a arătat în Hristos Cel răstignit și înviat”.
„În al doilea rând însă pictura și în special icoanele care se află pe iconostas ne cheamă la rugăciune. Deci, pe lângă faptul că pictura este mărturisire de credință vizuală, credință ortodoxă, pictura ne cheamă la rugăciune. Îngerii care se află în Ceruri și toți sfinții lui Dumnezeu se află în rugăciune și ne cheamă și pe noi să ne rugăm, să formăm o comuniune de rugăciune și de iubire duhovnicească în fața Preasfintei Treimi. De abia în al treilea rând icoana este o podoabă, o frumusețe pentru că Dumnezeu nu este numai bun, ci este și preaslăvit, preaminunat, preafrumos. Deci, Biserica Ortodoxă, prin pictura ei, trimite la frumusețea mai presus de frumusețea lumii acesteia, la frumusețea eternă din Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, noi avem această cântare care spune În Biserica slavei Tale stând în Ceruri ni se pare a sta Născătoare de Dumnezeu. Deci, noi, astăzi, la sfințirea picturii simțim că Cerul a coborât pe pământ ca pe noi să ne îndrepte spre frumusețea cerească eternă”, a mai explicat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
La final, Preasfințitul Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în construirea Catedralei Episcopale.
„Astăzi se încununează o jertfă de 22 de ani începută de robul lui Dumnezeu Alexandru, de conducătorii municipiului și ai județului Ialomița, prin osârdia Fericitului întru adormire Părinte Patriarh Teoctist, prin lucrarea destoinică a primului Episcop Nifon Mihăiță, actualmente Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, a fericitului meu înaintaș care este aici alături de noi dormindu-și somnul de veci în această catedrală și a smereniei mele care în ultimii 5 ani când am căutat să desăvârșesc jertfa și lucrarea fericiților mei înaintași. Mulțumesc Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru că a plinit bucuria noastră pentru acest moment de comuniune liturgică pentru dragostea pe care o are venind aici în mijlocul credincioșilor veniți din toată Episcopia, din cele două județe Ialomița și Călărași. Cuvânt de mulțumire tuturor celor care s-au jertfit și au pus multă jertfă pentru această frumoasă lucrare”, a menționat Preasfinția Sa.
Preafericitul Părinte Patriarh i-a oferit Episcopului Sloboziei și Călărașilor Ordinul ”Sfinții Martiri Brâncoveni” pentru ierarhi, o cruce de binecuvântare, iar pentru Catedrală a dăruit mai multe cărți de cult și publicații.
De asemenea, Patriarhul Bisericii noastre a oferit mai multe distincții patriarhale celor care au ajutat la înfrumusețarea Catedralei. La rândul său, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu i-a oferit Preafericirii Sale un set de engolpioane.
În același cadru au fost lansate două cărți aniversare: Monografia Eparhiei – 1994 – 2014. Slujire și dăruire. Două decenii de slujire arhierească în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, în două volume, și Monografia Așezăminte monahale din Episcopia Sloboziei și Călărașilor.
