Ferestre deschise spre Dumnezeu, icoanele sunt, deopotrivă, și postire a ochilor, cum atât de frumos spunea Evdokimov. În casele românilor, în bisericile lor, prin icoane, credincioșii privesc în ceruri. Nu cu ochii cei lumești, ci cu ochii postitori ai inimilor lor. De aceea, icoanele se așază pe peretele dinspre răsărit al casei. Acolo de unde Însuși Dumnezeu vorbește cu rugătorul. Acest dialog de la inimă la Ziditor au încercat turcii, în timpul Primului Război Mondial, să-l reteze în biserica din satul Lacu Sărat, decapitând sfinții din icoane cu baionetele.
Un pelerinaj la biserica din satul Lacu Sărat, județul Brăila, cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon”, din Arhiepiscopia Dunării de Jos, te așază față în față cu o pagină dureroasă din istoria martirică a neamului românesc și a Bisericii lui strămoșești. Dar și cu o realitate cotidiană care face din vrednicia tânărului preot paroh și a obștii lui o mărturie ziditoare, pe care ești, la rându-ți, bucuros să o mărturisești: nimic și nimeni nu poate omorî Biserica lui Hristos Cel veșnic Viu.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
