Consulatul Onorific al României la Ruse va vernisa în data de 19 februarie o expoziție de icoane. Evenimentul se va desfășura sub titlul „Împărățire și mijlocire: Constantin și Elena în lumina Deisisului”.
Expoziția este semnată de părintele Luca Severian și Bogdan Mohor Obreja.
Proiectul evidențiază convergența dintre autoritatea politică și funcția mediatoare a sfințeniei, subliniind rolul Sfinților Împărați în afirmarea creștinismului. Tema Deisisului este propusă drept cadru hermeneutic pentru reflectarea relației dintre împărăția pământească și cea cerească.
„Demersul expozițional investighează modul în care imaginea imperială este asimilată și transfigurată în registrul iconografic creștin, devenind purtătoare a unei semnificații spirituale ce depășește dimensiunea istorică a personajelor”, a transmis părintele Luca Severian într-o postare pe Facebook.
„Expoziția se constituie astfel ca un spațiu de reflecție interdisciplinară asupra tradiției iconografice, a memoriei eclesiale și a actualizării limbajului artistic în dialog cu patrimoniul teologic al creștinismului”.
Consulatul Onorific al României la Ruse se află pe str. Voivodova nr. 12-14, Ruse, Bulgaria. Evenimentul este organizat cu sprijinul Ambasadei României la Sofia.

Foto credit: Doxologia





