Sfetnicul prețios al domnitorului Brâncoveanu

Biserica Ortodoxă Română cinstește la 16 august 2014 pe Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi – Constantin, Ștefan, Radu, Matei – și Sfetnicul Ianache. Cu acest prilej, în cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat în Ziarul Lumina din data de 20 august 2010, intitulat Sfetnicul prețios al domnitorului Brâncoveanu:

În fiecare an, la 16 august, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește pe Sfântul Voievod și Martir Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești, împreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul său Ianache Văcărescu. Dacă despre Sfântul Voievod s-a scris foarte mult, despre dregătorul său devotat Ianache Văcărescu s-a scris mai puțin, fapt care ne îndeamnă să punem în lumină și personalitatea sa.

Ianache (Ienache sau Enache) Văcărescu provenea dintr-o veche familie de boieri munteni, cu proprietăți în satul Văcărești de lângă Târgoviște; tatăl său era Negoiță Văcărescu, iar mama, Neacșa din Bucșani, era originară tot dintr-o veche familie boierească. În 1685, deci în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, Ianache era postelnic, iar între 1688 și 1690, vătaf de copii de casă la curtea domnească. Ascensiunea lui pe scena vieții politice a avut loc în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, care i-a încredințat mai multe misiuni încă din primii ani de domnie. Astfel, în anii 1691-1694 era „căpitan de lefegii” (ostași mercenari, n.n.), între 1695 și 1706 era agă, deci un comandant al unităților de ostași încredințați cu paza capitalei, iar între 1707 și 1710 era mare paharnic. Cu acest ultim titlu, în anul 1709 a fost trimis de Constantin Brâncoveanu timp de șapte luni ca reprezentant al său („capuchehaie”) pe lângă autoritățile otomane din Istanbul (Constantinopol). Din 1711 până la începutul anului 1714 apare în dregătoria de mare clucer (însărcinat cu aprovizionarea curții domnești). Înseamnă că a fost unul dintre sfetnicii cei mai apropiați și devotați ai lui Constantin Brâncoveanu, fapt pentru care au fost duși împreună la Istanbul, unde, la 15 august 1714, au avut același sfârșit tragic, Ianache fiind primul dintre cei decapitați atunci din ordinul sultanului. Deci și-a sfârșit viața ca un neomartir alături de familia lui Constantin Brâncoveanu, pe care îl slujise cu credință o viață întreagă, trecând împreună „din moarte la viață”. (Date prezentate după Nicolae Stoicescu, Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova, sec. XIV-XVII, București, 1971, pp. 252-253.)

Un mare ctitor de lăcașuri sfinte

Pe când era mare agă, Ianache a ctitorit Biserica „Sf. Nicolae” din Văcărești, jud. Dâmbovița, în anii 1698-1699. În pisania bisericii se preciza: „Aciastă sfântă și dumnezeiască biserică de aici… pe moșia moșilor și strămoșilor din pajiște s-au zidit de robii lui Dumnezeu Ianache Văcărescu vel aga, împreună cu jupâneasa lui Stanca și cu fiii lui Maria, Constantin, Ilinca”. Biserica lui Ianache a fost distrusă de cutremurul din 1838 și pe locul ei s-a ridicat actuala biserică a satului Văcărești, jud. Dâmbovița. (vol. Domnitorii și ierarhii Țării Românești. Ctitoriile și mormintele lor, București, 2009, pp. 750-751. Vezi și Nicolae Stoicescu, Bibliografia localităților și monumentelor feudale din Țara Românească, Craiova, 1970, p. 691.)

În 1712, Ianache Văcărescu a refăcut vechea mănăstire dâmbovițeană Nucet, fosta ctitorie a lui Gherghina Pârcălabul, unchiul domnitorului Radu cel Mare (într-un act din 15 decembrie 1501 apare ca „ridicată din temelie”). Biserica refăcută de Ianache a fost distrusă de un mare cutremur din 31 mai 1738, fiind din nou refăcută de fiul său, Barbu Văcărescu.

Tot familia Văcăreștilor, între care și Ianache, a zidit biserica de mir din satul Nucet. (Vol. Biserici și mănăstiri – monumente istorice reprezentative (din Arhiepiscopia Târgoviștei), Târgoviște, 2008, p. 204.) Ianache s-a implicat și în refacerea „Mitropoliei de la Târgoviște„, ctitoria lui Neagoe Vodă Basarab; mitropolitul Teodosie începuse restaurarea ei în 1707, dar, în anul următor, el a trecut la cele veșnice, încât lucrările au fost terminate de Ianache Văcărescu, pe atunci mare paharnic, care i-a făcut o nouă pardoseală și a refăcut chiliile „din clopotniță până la foișorul caselor vechi”. (pr. Constantin NiȚescu, „Mitropolia Târgoviștei”, în: Glasul Bisericii, XX, 1963, nr. 1-2, pp. 71-100; pr. Niculae ȘerbĂnescu, „Mitropolia din Târgoviște. Contribuții la cunoașterea trecutului ei”, în: Glasul Bisericii, XVIII, 1959, nr. 7-12, pp. 534-535.)

În București a rezidit, împreună cu Bârcă Cojescu, rudă cu el, fost mare logofăt, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, cunoscută sub numele de „Răzvan„, după primul ei ctitor, căpitanul Răzvan, din 1620. Ctitoria lui „jupân Ianache Văcărescu”, a soției sale, „jupâneasa Stanca”, și a fiilor lor a fost rezidită în anii 1705-1706. A fost refăcută apoi între anii 1857 și 1859, când a fost pictată de brașovenii Constantin Lecca și Mișu Popp. (Panait I. Panait, „Cercetări privind biserica Mănăstirii Răzvan”, în: Glasul Bisericii, XXIX, 1970, nr. 1-2, p. 86; Aristide ȘtefĂnescu, „Contribuții epigrafice la istoricul Bisericii Răzvan din București”, în Glasul Bisericii, XXXVII, 1978, nr. 3-4, pp. 381-387; Lucia Stoica, Neculai Ionescu Ghinea, Enciclopedia lăcașurilor de cult din București. Bisericile ortodoxe, București, 2005, pp. 53-55; Mihaela G. Palade, art. în: Enciclopedia Ortodoxiei românești, București, 2010, p. 124.)

Ianache Văcărescu a și fost „ispravnic”, adică supraveghetor sau coordonator al lucrărilor de zidire, a două ctitorii brâncovenești din București, încă o dovadă a încrederii de care se bucura din partea domnitorului său. Prima era Biserica „Sf. Nicolae – Dintr-o zi” (situată pe str. Academiei, nr. 22), ctitoria doamnei Maria (Marica), soția domnitorului martir, ridicată în 1702. Tot ca ispravnic apare în anul 1698, când Constantin Brâncoveanu – la rugămintea patriarhului Dositei al Ierusalimului – a refăcut chiliile și casele Mănăstirii Sf. Gheorghe Nou din București (închinată Patriarhiei Ierusalimului); peste câțiva ani, același domnitor va zidi biserica nouă a mănăstirii, pe care o cunoaștem până azi. (Cf. vol. Domnitorii și ierarhii Țării Românești. Ctitoriile și mormintele lor, București, 2009, p. 257.) Așadar, Ianache (Enache) Văcărescu a fost nu numai un mărturisitor și martir al credinței ortodoxe, ci și un mare ctitor de lăcașuri sfinte.

Urmașii Văcărești

Este bine să notăm aici și câteva lucruri despre familia și descendenții lui Ianache Văcărescu. A fost căsătorit cu Stanca, verișoară cu Maria (Marica), soția lui Constantin Brâncoveanu. Au avut patru fii, care vor deține funcții importante în administrația centrală de stat: Constantin, mare logofăt, Barbu, spătar, Ștefan, mare ban, și Radu, mare vornic; a avut și patru fete: Maria, Ilinca, Bălașa și Neacșa, toate căsătorite cu mari boieri (patru dintre ei – desigur cei mai mari – au fost pomeniți în pisania bisericii din Văcărești, între care și un Ioan, probabil mort de copil). Dintre fii, Constantin, ajuns mare logofăt, a ctitorit Schitul „Măgureanu” din București, terminat de fiica sa Maria și soțul ei Mihai Cantacuzino (1723-1793), vistier, apoi mare ban, care va scrie și „Genealogia Cantacuzinilor”; biserica lor a fost demolată în 1881 și reclădită în anii următori (1881-1884). (Cf. Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic, p. 223.) Un alt fiu, Ștefan (căsătorit cu o nepoată a cronicarului moldovean Ion Neculce), va avea o soartă asemănătoare tatălui său, fiind otrăvit din ordinul domnitorului Constantin Racoviță în 1763. Unul dintre fiii lui Ștefan a fost Ienăchiță Văcărescu (deci purta numele bunicului său, c. 1740-12 iulie 1797), poet liric, filolog și istoric, autorul unei gramatici românești tipărite (Observații sau băgări de seamă asupra regulelor și orânduielilor gramaticii românești, Râmnicu Vâlcea și Viena, ambele ediții în 1787), iar în manuscris i-au rămas o Istorie a preaputernicilor împărați otomani, cu 31 de biografii de sultani, precum și un Dicționar român-german și german-român, un Dicționar româno-turc și turco-român, dar și numeroase poezii. Este cunoscut tabloul său în ulei lucrat de Anton Chladek, după o frescă din Biserica Sf. Spiridon Nou din București, ceea ce ne face să credem că s-a numărat printre „binefăcătorii” ei, având în mână o foaie pe care era scris acel „testament” al său: Urmașilor mei Văcărești/ Las vouă moștenire/ Creșterea limbii românești/ Și-a patriei cinstire.

Tot dintre descendenții lui Ianache și ai lui Ienăchiță Văcărescu fac parte și alți oameni de cultură, între care o menționăm doar pe Elena Văcărescu (1866-1947), poetă și prozatoare de limbă franceză, susținătoare a drepturilor românești în timpul Primului Război Mondial și în perioada interbelică, membră de onoare a Academiei Române. (Dorina Rusu, Membrii Academiei Române. Dicționar, București, 32003, pp. 870-871.) Aceștia au fost descendenții direcți ai Sfântului martir și ctitor de lăcașuri sfinte Ianache Văcărescu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopul Oradiei a primit vizita Principelui Radu

Episcopul Sofronie al Oradiei a primit săptămâna trecută vizita Alteței Sale Regale, Principele Radu al României. Întâlnirea a avut loc vineri după-amiază la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea. Cu ocazia acestei vizite, Episcopul Oradiei…