Biserica Ortodoxă cinstește la 12 martie pe Sfântul Simeon, Noul Teolog. Sfântul Simeon s-a născut în anul 949 în Galateea, din Paflagonia (Asia Mică), într-o familie de aristocrați care aparțineau nobilimii provinciale bizantine cu implicări în viața politică a vremii. Încă din copilărie este adus la Constantinopol, unde bunicii săi ocupau posturi importante la palat, pentru a-și face studiile în școlile capitalei. După absolvirea școlii secundare, refuză să aprofundeze cultura profană. Unchiul său încearcă să-l convingă în urmarea unei cariere politice și, pentru o vreme, Sfântul Simeon acceptă o demnitate la palat. După moartea unchiului și protectorului său, tânărul Simeon vrea să fugă în lume și vine la faimoasa mănăstire Studion, unde monahul Simeon Evlaviosul nu-l primește. Totuși, acesta rămâne povățuitorul duhovnicesc al tânărului Simeon și îi dă o regulă de viețuire duhovnicească pe care să o aplice în lume. Astfel, găzduit în casa unui patrician, începe o viață de asceză cu rugăciune, meditație și lectură și are o primă experiență a vederii luminii dumnezeiești. Acum, dorește să intre în mănăstire, dar este din nou refuzat de îndrumătorul său care consideră că nu a sosit momentul potrivit. După încă șase ani de așteptare, Sfântul Simeon merge într-o ultimă vizită la casa părintească. Aici, fiind vremea postului mare, își sporește nevoințele și citește „Scara” Sfântului Ioan Scărarul. Rugăciunea pe care o practica acum era atât de intensă încât, stând cu mâinile ridicate ore întregi, ele înțepeneau și cu greu le mai putea coborâ. După această perioadă, el renunță la averea care i se cuvenea și merge la Studion, unde Petru, egumenul acestei mănăstiri, îl primește și îl dă în grija lui Simeon Evlaviosul. În calitate de ucenic, la acea vreme în vârstă de 27 de ani, Simeon devine deosebit de râvnitor în ascultarea părintelui duhovnicesc și în îndeplinirea îndatoririlor vieții ascetice. Totuși, întâmpină ispite din partea celorlalți frați, care erau invidioși, dar și din partea rudelor care doreau să-l readucă acasă. Simeon rezistă și se învrednicește de vederea luminii dumnezeiești care îl umple „nu numai de smerenie și de străpungere, ci și de înțelepciunea de sus prin care devine el însuși învățător duhovnicesc”. Din cauza invidiilor pe care le trezise în rândul fraților, Sfântul Simeon este alungat de la Studion. Simeon Evlaviosul îl duce pe ucenicul său la o mănăstire din apropiere (Sfântul Mamas), unde este tuns în monahism și își intensifică luptele ascetice. După câțiva ani este hirotonit preot, simțind pogorârea Sfântului Duh asupra lui, iar apoi este ales stareț pe când avea 31 de ani. În această calitate, Sfântul Simeon Noul Teolog se dovedește un bun îndrumător pentru monahi prin catehezele pe care le rostea zilnic, dar și un bun gospodar, căci renovează clădirile ruinate ale mănăstirii. Acum are parte de o nouă experiență a luminii dumnezeiești și primește darul cuvântării și al învățăturii sub insuflarea căruia compune imnuri ale dragostei dumnezeiești, discursuri teologice, cateheze și scrisori. Câțiva monahi se revoltă din cauza regimului strict și fug din mănăstire, însă Sfântul Simeon îi caută și îi aduce înapoi cu dragoste și cu iertare. După 25 de ani, încredințează mănăstirea lui Arsenie, unul dintre cei mai de seamă ucenici ai săi, pentru a duce o viață retrasă, în chilia sa. Datorită cultului adus duhovnicului său care trecuse la Domnul, Sfântul Simeon intră în dispută cu Ștefan al Nicomidiei care îl disprețuia pentru renumele său de teolog charismatic. Chiar dacă aduce argumente în favoarea cauzei sale, totuși este exilat pe țărmul asiatic al Bosforului și abandonat într-un loc pustiu. Însă aici a descoperit un paraclis ruinat, cu hramul Sfintei Marina, unde se adăpostește. Chiar dacă patriarhul și împăratul bizantin i-au anulat decizia de exil și l-au rugat să se întoarcă la Constantinopol, Sfântul Simeon a preferat să înceapă o nouă lucrare la schitul Sfânta Marina. Ajutat de prieteni și de ucenici, a reușit să construiască aici o mănăstire și să adune o obște care să-L slujească pe Dumnezeu. După terminarea lucrărilor, el se dedică din nou meditației și își intensifică viața contemplativă și mistică. După treisprezece ani de exil, Sfântul Simeon a murit în urma unei boli cumplite în ziua de 12 martie, iar în anul 1052, după o descoperire dumnezeiască, sfintele sale moaște au fost dezgropate și puse spre închinare. Până la Sfântul Simeon, tradiția creștină cunoștea deja două mari personalități care au primit supranumele de „Teolog”: Sfântul Ioan Evanghelistul și Sfântul Grigorie de Nazianz. Sfântul Simeon a primit numirea de „Noul Teolog” mai întâi ca o ironie a adversarilor săi, însă, mai apoi, a ajuns să descrie viețuirea sa duhovnicească și scrierile în care dovedește un grad înalt de pătrundere a lucrărilor dumnezeiești
Acesta este unul dintre cei mai importanți scriitori mistici bizantini din perioada în care isihasmul nu devenise încă un curent monastic recunoscut oficial de Biserică.
„Sfântul Simeon Noul Teolog este într-un fel veriga de legătură între lumea filocalică a originilor și a începuturilor experienței monahale și cea a monahismului isihast canonizat de Biserică în secolul al IV-lea. Mesajul său a fost acela de a atrage atenția, într-o societate bizantină foarte înfloritoare și secularizată, nu numai societății imperiale și laice, dar și societății Bisericii, de a aminti tuturor acestora că învățătura Mântuitorului Iisus Hristos nu se rezumă la o simplă morală, la o simplă practicare a unor rituri formale exterioară, ci Biserica prin Evanghelie, prin Liturghie, prin Spiritualitate vrea să comunice tuturor oamenilor experiența Duhului Sfânt”, a declarat Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan Ică Jr de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu.
Opera sa, pronunțat autobiografică, comparabilă cu cea a Fericitului Augustin, este una dintre cele mai tulburătoare mărturii patristice ale convertirii de la o viață trăită în păcat la una centrată pe asceză, rugăciune și pocăință.
În țara noastră scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog au fost traduse integral, pentru prima oară, de ucenicii Sfântului Paisie Velicikovski, fapt care indică amploarea pe care o luase, în acea perioadă, isihasmul. În perioada modernă, cel care a inițiat proiectul de traducere a Filocaliei a fost părintele Dumitru Stăniloae și tot acesta este primul care oferă, în traducere adaptată limbii române contemporane, o versiune a unora din scrierile Noului Teolog. Părintele arhid. prof. dr. Ioan Ică jr., de la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, a inițiat un nou proiect de traducere integrală a operei acestui mare mistic bizantin.
Ca orice autor filocalic, Sfântul Simeon propune termeni noi prin care își exprimă Teologia, adesea poetici și dificil de transpus în limba română. Acest limbaj va fi dezvoltat ulterior de autorii isihaști.
Din seria operelor complete ale Sfântului Simeon Noul Teolog au apărut, deja, în traducere nouă, mai multe volume, cuprinzând discursurile teologice și etice, catehezele și imnurile.
