Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în secolul al IX-lea î.Hr., pe vremea când în această țară domnea regele Ahab, căsătorit cu Izabela, fiica regelui din Tir. Sărbătorit în calendarul ortodox pe data de 20 iulie, este cunoscut ca un mare prooroc al poporului iudeu și un mare sfânt al creștinătății întregi. Despre râvna vieții și despre calitățile personalității lui, care îl arată drept precursor al ascezei creștine, despre personalitatea Sfântului Ilie, așa cum o aflăm din cuvintele Sfintei Scripturi, din slujbele și cărțile de cult, precum și despre cinstea deosebită de care s-a bucurat înaintea lui Dumnezeu ne vorbește, în interviul care urmează, lectorul Alexandru Mihăilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
Cinstea deosebită de care s-a bucurat Sfântul Ilie înaintea lui Dumnezeu se vede din prezența sa pe Muntele Taborului, alături de Moise, atunci când Mântuitorul S-a schimbat la față, precum și din alte împrejurări. Vorbiți-ne despre conceptul de ales sau de rob al lui Dumnezeu în Vechiul Testament.
Această paralelă înte Moise și Sfântul Ilie o face și Sfântul Maxim în Ambigua, capitolele 46, 50 și 51. Plecând efectiv de la experiența Schimbării la Față, arată, pe de o parte, importanța lui Moise, iar pe de altă parte, importanța lui Ilie, ambii fiind tipuri ale experiențelor duhovnicești ale vieții creștine. De exemplu, unul reprezintă înțelepciunea, iar celălalt bunătatea, unul făptuirea, iar celălalt contemplația, unul căsătoria, iar celălalt fecioria.
„Pe baza Legii descoperite de Moise, Sfântul Profet Ilie schimbă relațiile sociale”
Asocierea celor două personalități vechitestamentare se vede mult mai bine în canonul ebraic, spre diferență de Septuaginta, unde acest aspect nu este prezent din cauza ordinii diferite a cărților. Secțiunea Pentateuhului (Tora) se încheie cu o remarcă referitoare la Moise, care este anunțat ca cel mai mare prooroc, apoi secțiunea proorocilor se încheie cu o concluzie, în ultimul capitol din Maleahi, capitolul al treilea, în care se discută despre rolurile lui Moise și Ilie. Sunt puși în paralel. Dacă Moise este legiuitorul, Sfântul Prooroc Ilie devine reprezentantul întregii mișcări profetice. Moise mijlocește Revelația directă, Legea dată de Dumnezeu pe Muntele Horeb, care este alcătuită din rânduieli și porunci, iar Ilie reprezintă aici întregul corpus profetic. El este văzut ca cel ce aduce legea lui Dumnezeu descoperită de Moise la nivelul poporului, o face accesibilă. Pe baza acesteia, Sfântul Profet Ilie schimbă relațiile sociale, întoarce inima fiilor către părinți și inima părinților către copii.
Sfântul Ilie a trăit la jumătatea secolului al IX-lea î.Hr. în Regatul Nordic, unde pe atunci profetismul de tip harismatic se dezvoltase foarte mult. Abia peste 100 de ani vor apărea profeții scriitori. Mișcarea profetică harismatică, din care fac parte ucenicul Sfântului Ilie, Profetul Elisei, dar și numeroși profeți anonimi grupați în așa-numite „școli ale profeților”, a jucat un rol foarte important în consolidarea religioasă a Israelului, pentru că aceștia au reprezentat ceea ce cercetarea vechitestamentară numește „mișcarea de adorare doar a lui Iahve”, adică un monoteism foarte clar manifestat, intransigent față de elementele păgâne. În acest sens, prin conceptul de ales se poate înțelege că oricine este ales în măsura în care păstrează monoteismul. Aici trebuie pus accentul pe râvna lui Ilie.
„Sfântul Ilie depășește chingile Legii”
Care sunt trăsăturile distinctive ale personalității Sfântului Prooroc Ilie prin care acesta se constituie ca paradigmă sau precursor al ascezei creștine?
Sfântul Profet Ilie și Enoh sunt singurele cazuri care au rupt legea implacabilă a morții. Sfântul Ilie a fost ridicat în carul de foc, așa cum vedem în primele două capitole din cartea IV Regi. Din acest punct de vedere, el va deveni, în interpretarea patristică, simbolul ridicării de la materie. În acest sens, Sfântul Maxim îl pune în strânsă legătură cu contemplația. Spune că, dacă Moise simbolizează partea practică, Sfântul Ilie este chipul contemplației, al răpirii de la materie și categoric că din acest punct de vedere el este un simbol la monahilor. În secolul al IV-lea, Sfântul Grigorie de Nyssa și Sfântul Grigorie de Nazianz îl folosesc drept imagine a retragerii în pustie și a nevoințelor ascetice.
Pentru că Proorocul Ilie a dus o viață asemănătoare îngerilor, impregnată de minuni, fiind hrănit de corbi când era retras la pârâul Cherit sau de înger pe drumul spre Muntele Horeb, el seamănă, și din această perspectivă, cu retragerea monahilor. Ilie, ca model al monahilor, se vede și din faptul că Sfântul Ioan Botezătorul, un ascet desăvârșit, devine, după cum spune și Mântuitorul Iisus Hristos, un nou Ilie.
Deși Ilie este perceput în timpul vieții drept un râvnitor, prin înțelegerea duhovnicească el depășește chingile Legii. Vederea lui Dumnezeu pe Muntele Horeb către Ilie, descrisă în III Regi capitolul 19, reia elementele teofanice din darea Legii lui Moise pe același munte. Dacă legea lui Moise pune accentul pe vizual, pe auditiv – foc, tunete, cutremur, deci manifestări în forță -, Ilie depășește această sferă a catafaticului și ajunge să-L vadă pe Dumnezeu în isihie, vântul liniștit. Putem spune că aceasta este chemarea la isihie pe care o găsește monahul sau chiar orice creștin.
Sfântul Ilie este invocat în cultul ortodox ca, la fel cum el s-a ridicat dincolo de materie, în căruța de foc, la fel, și sufletului celui care se roagă să fie ridicat la stare de liniște, de pace.
Misionar printre păgâni
Din confruntările pe care le-a avut în vremea sa, putem spune că Sfântul Ilie a fost și un apologet și misionar al credinței în Dumnezeul Cel adevărat?
Aceste calități nu i le putem atribui în mod direct pentru că misiunea se face în mod firesc prin vorbă bună, prin dialog și convingere, pe când Ilie se confrunta cu o realitate diferită. Regatul Nordic, în urma alianței cu fenicienii, era impregnat de multe elemente religioase canaanite. Era un amestec de credințe religioase, și din acest punct de vedere pe Sfântul Ilie nu îl interesează în mod direct convertirea altora cât păstrarea poporului în credința monoteistă. De aceea, el este foarte dur în reacții, îi ucide, de exemplu, pe profeții lui Baal și ai Așerei în urma jertfei de pe Muntele Carmel, însă, chiar înainte de aceasta, episodul învierii fiului văduvei din Sarepta Sidonului ni-l arată, în ultimă instanță, ca misionar, în sensul că el nu se adresează în mod exclusiv poporului Israel, ci înviază pe fiul unei femei păgâne, demonstrând prin aceasta inclusiv universalitatea lui Iahve.
Blândețea și mila sa, arătate femeii văduve din Sarepta Sidonului sunt pentru noi, cei de astăzi, exemplu de raportare la problematica socio-filantropică, precum și la darurile lui Dumnezeu, mai ales că ne aflăm într-o perioadă de criză economică?
Activitatea lui Ilie, precum și această minune din Sarepta Sidonului subliniază că activitatea socială a Bisericii nu trebuie să rămână strict la sfera materială. Sfântul Ilie nu-i dă văduvei doar făină și untdelemn, ci îi dăruiește viață fiului ei. Părinții Bisericii au văzut în faptul că Ilie se roagă de trei ori pentru aducerea suflării fiului văduvei o închipuire, o tipologie a Sfintei Treimi. Altfel spus, Sfântul Ilie propovăduiește în chip tainic învățătura despre Sfânta Treime neamurilor, chiar înainte de Revelația desăvârșită a Noului Testament.
Bazileii bizantini i-au fixat data de prăznuire
Vorbiți-ne de dimensiunea specifică tuturor profeților care atrăgeau atenția regilor asupra greșelilor pe care le săvârșeau și prin care aduceau pedeapsa asupra întregului popor.
Profetismul nu este specific Israelului, mișcări de genul profeților existând în Orientul antic și la alte popoare. Sunt multe studii care pun, de exemplu, profetismul biblic în legătură cu oamenii trimiși de divinitate, a căror vedenii sunt consemnate în perioada neoasiriană. Există însă o mare diferență între profeții israeliți și cei păgâni. Dacă profeții extra-biblici, de la alte popoare, au adoptat o atitudine oportunistă față de conducători – ei le transmiteau, de obicei, mesaje binevoitoare, pozitive -, profeții biblici se poziționează foarte critic față de regi. Ilie, de exemplu, a dus un război religios cu cel mai mare om din Regatul Nordic, cu regele Ahab, și chiar cu regina Izabela, despre care textul biblic spune că îi proteja în mod direct pe profeții lui Baal și ai Așerei.
Dar, din rânduiala lui Dumnezeu, tot regii l-au recunoscut pe Sfântul Ilie ca fiind unul foarte important. Bazileii bizantini vor fi cei care îi fixează data de prăznuire, pe 20 iulie. În secolul al V-lea, împăratul Zenon a consacrat o biserică, în Petrion, Sfântului Ilie Tesviteanul, iar mai târziu, Constantin al VII-lea Porfirogentul descrie, în cartea lui dedicată ceremoniilor, prăznuirea deosebită din ziua Sfântului Ilie.
Poziția profeților față de regi arată, în ultimă instanță, că regalitatea reprezenta o instituție fundamentală în Antichitate. Regele era inelul de legătură între divinitate și popor. Dacă regele era credincios, Dumnezeu dădea binecuvântare întregului popor sau, invers, dacă regele era păcătos, atrăgea pedeapsa pentru tot poporul. În istoria deuteronomistă, din cauza regelui Manase, Dumnezeu hotărăște distrugerea Ierusalimului. (Articol publicat în Ziarul Lumina)
