Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir ocupă un loc aparte în Omiliile Sfântului Grigorie Palama. Omilia a 49-a îi este dedicată în întregime, fiind un panegiric prin excelență. Sfântul Dimitrie este prezentat ca fiind cel care a înfrumusețat nu numai locul martiriului său, ci și lumea întreagă.
Frumusețea sfințeniei sale vine din credința cea nestrămutată, amplificată de harul cel fără de sfârșit izvorâtor. Fiind încă în viață, ajunge de la pământ la cer, ducându-și viața în curățenie, cucernicie și virtute. Nimic din cele ale păcatului nu s-a imprimat în pergamentul pe care degetul lui Dumnezeu a înscris frumusețea fecioriei. Fecioria sufletească și trupească era dublată de înțelepciunea izvorâtă din gustarea dumnezeieștii frumuseți. Nici măcar ajuns la vârsta bărbăției depline, Sfântul Dimitrie împlinește toate poruncile lui Hristos și devine vas ales al Celui Preaînalt. Oglindă fără pată a negrăitei frumuseți, reflectând taina cea mai presus de ceruri, Sfântul Dimitrie a dat mărturie despre aceasta în tot Tesalonicul, umplând cu cuvintele sale Ahaia și Atica. Miros de bună mireasmă al lui Hristos, sfântul i-a întărit în credință pe cei din vremurile sale, prin cuvânt îmbogățit de Cuvântul, prin faptă înmiită prin Duhul și prin smerenie lăudată de Tatăl. În situații de prigoană, nu alegea diplomația, ci cuvântul cel de folos pentru călăuzirea creștinilor pe drumul mărturiei. Și la fel ca sfântul Ștefan, întâiul între mucenici, nu avea adversar în cele ale cuvântului, nimeni putând să îi stea împotrivă.
Apostol, ucenic iubit al lui Hristos
Sfântul Grigorie Palama îl numește apostol, ucenic iubit al lui Hristos, prietenul Lui cel mai apropiat, slujitor și casnic al Domnului. A avut tăria muceniciei ca pe o podoabă nu numai pentru sine păstrată, ci a dăruit acest har tuturor care au voit să îl urmeze. A primit în trupul său rănile muceniciei, și prin aceasta devine izvorâtor de nenumărate miruri de vindecare. Reușește să preschimbe orașul Tesalonicului prin imitarea mucenicească a Domnului, de care a dat dovadă. Din orașul cel plin de necredință, plin de sălbăticie păgână, Tesalonicul devine orașul bineplăcut lui Dumnezeu. Prin Sfântul Dimitrie, „se revarsă dragostea lui Dumnezeu nu numai peste inimile noastre, ci și peste trupuri, prin mirurile care izvorăsc din el”. Trupul său, supus muceniciei, nu doar picură mir, ci se face izvor veșnic și neferecat de miresme, fiind matcă a lui Dumnezeu, care alungă iarna necredinței și aduce căldura simțirii înțelegătoare a dreptei credințe. Gurile lupilor care l-au supus muceniciei au căscat, cu mușcăturile lor, izvoare de binecuvântare, făcând mare și multă bucurie în turma lui Hristos, încât și pe mulți din cei ce mai înainte erau lupi i-a preschimbat în mielușei. Și astfel porțile iadului nu vor putea birui în veci Biserica lui Hristos.
Mucenicul Dimitrie, izvor al bunătăților
Această omilie nu este singura în care Sfântul Grigorie Palama amintește de Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Finalul Omiliei a 46-a păstrează aceeași linie panegirică: „Fie ca și noi, prin rugăciunile celui între sfinți Mucenici Izvorâtorul de Mir, ca precum ne împărtășim aici de dumnezeiescul mir care izvorăște de la el, la fel să ne învrednicească și pe noi a vedea slava aceea și să ne facem părtași cu harul și iubirea de oameni a Celui Care S-a preaslăvit întru Sfinții Săi mucenici”. În aceeași omilie, Sfântul Grigorie Palama, după ce vorbește de importanța jertfei pentru Hristos și pentru aproapele, îl dă ca exemplu pe Sfântul Dimitrie: „Vedeți pe acest Sfânt Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pentru care începem astăzi înainte prăznuirea pomenirii adusă întru cinstirea sfintei sale mucenicii?
Și-a vărsat de bună voie sângele trupului său pentru Hristos, și pentru aceasta l-a făcut pe acesta izvor pururea curgător și neîmpuținat al multor feluri de minuni, izvor al sfințirii sufletului și trupului, izvor al mirului celui mai înmiresmat și mai sfânt; și deși sufletul Marelui Mucenic are acum cu dreptate părtășie împreună cu îngerii, în ceruri, de slava cea veșnică și neschimbată, în vreme ce trupul său nu este încă împreună slăvit cu acela, totuși e cu putință să se descopere în legătură cu aceasta că cele prezente sunt mai înainte vestitoare și tip (chip), și semn (simbol) pentru slava dumnezeiască și cerească ce va să vină. Iar dacă astfel este prefața și tipul, ce poate fi sfârșitul și desăvârșirea ce va să vină? Cu totul de negrăit și de neînchipuit!”.
Atitudinea contemporană față de sfinți
Ne întrebăm cum ar fi vorbit Sfântul Grigorie Palama unor sceptici teologic cum întâlnim uneori în contemporaneitate? Pentru aceștia, închinarea și credința în ajutorul sfinților este văzută doar ca un moment de intruziune deloc binevenită a teologicului în spațiul privat atât de hărțuit de fantomele păcatului și îndepărtării de Dumnezeu. Alergiile tot mai frecvente, care vorbesc de inutilitatea și absurditatea pelerinajelor autohtone la moaștele sfinților, indică oare nevoia unei conștientizări acute că mersul lumii nu mai poate fi considerat mers normal dacă începem să lovim în evidențe de mulți probate, dar ignorate tocmai de scepticii în cauză? Nevoia cronică de a lovi în reperele omului credincios poate fi oare considerată libertate de exprimare sau doar samavolnicie mediatică, împinsă la absurd prin însuși absurdul așa-ziselor informații „news-alert” din domeniul religios? A pierdut oare jurnalistul modern orice contact cu realitatea grăitoare a prezenței minunii negrăite în spațiul atât de intens valorificat al Ortodoxiei? Credem că Sfântul Grigorie ar răspunde cu un panegiric. Sau cu cuvintele următoare: „Din tradiție avem povestiri de multe minuni săvârșite de Mucenicul în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sârguit cineva a le aduna și a le publica spre lauda lui Dumnezeu, slăvitorul sfinților Săi; încă și în zilele noastre nu contenește a face minuni celora ce cu credință aleargă la el. Căci câți neputincioși au evlavie la sfintele moaște, alergând cu credință, sau din acoperămintele puse la capul cel sfânt al Mucenicului luând și purtând, dobândesc vindecare? Și la neplouare sau altă nevoie mare, făcând litanie creștinii din Tesalonic cu sfintele moaște, nu se lipsesc de cerere”. Cuvintele acestea nu sunt valabile doar în cazul Mucenicului Dimitrie. Ele sunt actuale și în cazul sfinților din România: Cuviosul Dimitrie Basarabov, Cuvioasa Parascheva, Sfântul Ioan cel Nou… Mai rămâne ca scepticii să aibă ochi pentru a vedea și urechi ca să audă.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 23 octombrie 2010, semnat de pr. Roger Coresciuc.)
