Drumul șerpuit de pe Valea Dâmboviței ascunde, la început, privitorului piscul muntos pe care a sihăstrit Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou, însă, coborând drumul spre o mică vale, se dezvăluie masivul muntos pe care dacii au avut un locaș de cult încă din secolul al V-lea î.Hr. și pe care, după trecerea Sfântului Apostol Andrei prin aceste locuri, potrivit tradiției locale, sacerdoții daci au devenit pustnici creștini. De aceea, o grotă mai mare ce se găsește pe piscul Cetățuia a devenit în timp biserică rupestră, locaș sfânt de adunare pentru sihaștrii de pe Valea Chiliilor.
Deși locuitori în sihăstrie, în pustie, departe de cetatea pământească, schimnicii de la Cetățuia au fost sfătuitori celor care au urcat cărările acestui munte, considerat sfânt, pentru a căuta povățuire duhovnicească. Cărările masivului muntos Cetățuia sunt străbătute și azi de oameni care pleacă din pustiul cetății în care locuiesc pentru a se odihni în cetatea din pustie. Urcușul spre Cetățuia este anevoios, din cauza versantului abrupt și a stâncilor, însă nevoitorii de la Mănăstirea Cetățuia Negru-Vodă, ridicată cu doar 11 ani în urmă, au săpat cu dalta și ciocanul trepte în stâncă și au așezat 14 cruci, pentru ca omul care urcă spre mănăstire să înțeleagă că drumul vieții este un drum al ostenelii și al suferinței, adică un drum al crucii, iar băncuțele rustice, nu prea comode, rânduite ici-colo, sunt prilejuri de meditat la binefacerile aduse de Dumnezeu.
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
