Sfântul Ioan Gură de Aur şi libertatea duhovnicească

Sfântul Ioan Gură de Aur a identificat cel mai mare sens al vieţii unui creştin în libertate, care se exprimă pe sine în fapte bune şi disciplină ascetică. Libertatea omului şi motivaţia de sine sunt temele constante în predicile lui, căci el vede în liberul arbitru „nobilitatea“ omului şi chipul lui Dumnezeu care i-a fost dat. Un păstor trebuie să îşi centreze atenţia pe liberul arbitru al individului.

Propriile crezuri teologice se bazau mai întâi pe scrierile Sfântului Apostol Pavel, a cărui învăţătură se centra pe Hristos şi mântuire, nu pe moralitate. Chiar şi „evanghelismul“ lui a avut o semnificaţie doctrinară fiindcă, pentru el, toată viaţa era legată de chipul lui Hristos, nu ca profet, ci, mai important, ca Mare Preot şi Miel. Aceasta se leagă de atitudinea mistică spre Taine. El a avut puţine sentimente pentru legăturile lumeşti sau societate, dar şi-a îndreptat întotdeauna atenţia pe persoane individuale, care pentru el erau unite numai în Biserică.

Sfântul Ioan Hrisostom a fost un voluntarist consistent şi a considerat moralitatea o problemă a voinţei. El a identificat sursa păcatului ca mişcare a voinţei, care este şi sursa virtuţii. Opinia lui a fost că „Hristos nu a venit să distrugă natura, ci să corecteze voinţele“, după cum precizează Vasile Gordon, în cartea sa de predici. Fiecare acţiune a harului lui Dumnezeu în om are loc într-un mod care nu aduce nici un rău puterii noastre de peste noi înşine. Cu alte cuvinte, Dumnezeu acţionează nu prin obligaţie, ci prin convingere; El mângâie, sfătuieşte şi avertizează asupra relelor posibile dar nu forţează pe oameni să facă ceva; un păstor trebuie să urmeze acest exemplu.

Prin temperament, Sfântul Ioan Hrisostom a fost un maximalist şi ocazional a fost aspru şi sever. A fost întotdeauna un oponent al forţei şi obligaţiei de orice fel, chiar şi în lupta împotriva ereziei. El a fost împotriva folosirii de măsuri civice şi presiune politică în probleme de credinţă şi moralitate. A văzut adevărata putere a creştinismului în blândeţe şi îndurare, nu în forţă. Omul trebuie să fie sever cu sine, nu cu alţii.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente