Pocăința este spital ce curăță păcatul, este dar ceresc, putere minunată care biruie, cu harul ei, șir de legi.
„Pocăința este spital ce curăță păcatul, este dar ceresc, putere minunată care biruie, cu harul ei, șir de legi. De aceea Hristos nu doboară pe desfrânat, nu alungă pe cel ce face adulter, nu întoarce spatele bețivului, nu Se îngretoșează de închinătorul la idoli, nu izgonește pe hulitor, nici pe îngâmfat, ci pe toți îi schimbă. Pocăința este un cuptor în care păcatul se topește. Este de neapărată trebuință să cunoaștem mai întâi care este scopul lui Dumnezeu. N-am să arăt acest lucru cu vorbele mele, ci am să înfățișez adevărul așa cum este mărturisit de dumnezeieștile Scripturi. Dumnezeu, răbdând îndelung pe păcătoși, are un îndoit scop, propriu mântuirii: dorește mântuirea celor ce se pocăiesc și pregătește binefaceri urmașilor păcătoșilor, acelor urmași care au să trăiască virtuoși. Să repet, cu alte cuvinte, ce am spus: Dumnezeu rabdă îndelung pe păcătoși, ca și păcătosul să se mântuiască, dar și ca să nu-i excludă de la mântuire pe urmașii lui. Chiar dacă păcătosul nu se pocăiește, Dumnezeu de multe ori cruță rădăcina, ca să ferească roadele; adeseori schimbă chiar rădăcina, după cum am spus mai înainte; iar când rădăcina se înrăutățește desăvârșit, Dumnezeu întârzie cu folos pedeapsa, așteptând mântuirea celor ce au să se pocăiască.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii despre pocăință, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, p. 50-51)
