Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfinții Ioan Casian și Gherman din Dobrogea la 29 februarie, în anii bisecți. Pentru că anul acesta nu este bisect, ziua lor de prăznuire este 28 februarie. În cele ce urmează vă prezentăm câteva informații privind viața Sfântului Ioan Casian:
Străvechiul pământ al Dobrogei, Scythia Minor de altădată, evanghelizat de Sf. Andrei, „cel întâi chemat”, și de Sf. Filip, a odrăslit nu numai atâția martiri care și-au jertfit viața pentru Hristos, ci și câțiva teologi de mare prestigiu. între aceștia îl pomenim cu cinste și pe Sfântul Părinte Ioan Casian, trăitor în secolele IV și V.
Unul din cei ce i-au cercetat viața și nevoințele, preotul Ghenadie din Marsilia, care i-a fost fiu duhovnicesc, scria despre el că era „de neam scit”, deci daco-roman, născut în provincia romană Sciția Mică. Aceasta era „patria lui”, la Pontul Euxin sau Marea Neagră, unde locuiau mai ales daco-romani, precum și greci. În 1912, învățatul arheolog Vasile Pârvan a descoperit în pădurea satului Șeremet (numit azi Casian, pe valea râului Casimcea), două inscripții care pomeneau de „hotarele Casienilor”. Înseamnă că învățatul călugăr purta numele locului natal. Născut pe la anul 360, într-o familie de oameni de frunte, a primit o educație aleasă într-una din renumitele cetăți grecești de pe țărmul apusean al Pontului Euxin, poate la Tomis; cunoștea bine cultura greacă și latină. Se pare că a intrat de tânăr într-o așezare monahală din regiune, unde a dobândit și o pregătire teologică.
În jurul anului 380, însoțit de sora sa și de un prieten cu numele Gherman – pe care mai târziu îl va numi „sfânt” pornește într-o lungă călătorie în Răsărit, pentru a cunoaște Locurile Sfinte, în care a trăit și a învățat Mântuitorul Iisus Hristos. Cei doi tineri daco-romani, Ioan și Gherman, s-au așezat într-o mănăstire lângă Betleem, nu departe de peștera în care S-a născut Mântuitorul. După cinci ani, deci prin 385, dorind să dobândească noi cunoștințe și a se întări în virtute, cei doi monahi se îndreaptă spre pustiurile Egiptului – acolo unde trăiseră marii „Părinți ai pustiei”: Pavel din Teba, Antonie cel Mare și Pahomie cel Mare, cei care au alcătuit primele rânduieli de viață monahală -, unde au rămas șapte ani. A urmat o scurtă reîntoarcere la Betleem, după care au mai stat câțiva ani în Egipt, în continuă căutare a izvoarelor desăvârșirii duhovnicești.
Siliți de anumite tulburări ivite printre călugări, în jurul anului 400 cei doi prieteni, Ioan și Gherman, vin la Constantinopol, unde păstorea atunci, ca arhiepiscop, marele dascăl și cuvântător, Sfântul Ioan Gură de Aur. Acesta l-a și hirotonit pe Ioan Casian întru diacon, fapt pentru care mărturisea el mai târziu că i se socotește „ucenic”. Nici aici n-a avut parte de liniștea la care râvnea, pentru că în anul 404 marele său părinte duhovnicesc a fost arestat și trimis în exil în Armenia, unde a și murit (407). Întristați de cele întâmplate, în anul 405 Casian și Gherman au plecat la Roma, prezentând papei Inocențiu I rugămintea clerului și a credincioșilor din Constantinopol de a-l ajuta pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Intervenția papei n-a avut însă nicio urmare. În această situație, cei doi daco-romani au rămas un timp la Roma. După șederea lor aici, nu mai avem nicio știre despre Gherman; probabil că a murit aici, în fosta capitală a Imperiului Roman.
Ioan Casian a plecat apoi singur la Massilia, în sudul Galliei (azi Marsilia), unde a fost hirotonit preot și a întemeiat două mănăstiri, una de călugări și alta de călugărițe, în jurul anului 415. Le-a dat aceleași rânduieli de viață pe care le cunoscuse el însuși la Betleem și în pustiurile Egiptului. Acolo a și murit, probabil în anul 435. Curând, a fost cinstit ca sfânt, la început in Marsilia și în sudul Galliei, la 23 iulie. În Biserica răsăriteană (ortodoxă) este prăznuit la 29 februarie, când este an bisect, iar în anii nebisecți slujba i se cântă în ziua de 28 februarie, la Pavecerniță.
Ca teolog, Sfântul Ioan Casian a combătut erezia nestoriană, precum și unele învățături greșite ale Fericitului Augustin, stabilind adevărurile Ortodoxiei. Opera sa teologică este formată din trei lucrări. Prima se intitula Despre așezămintele mănăstirești cu viață de obște și despre vindecarea celor opt păcate principale, în douăsprezece cărți (capitole). Era scrisă la rugămintea episcopului Castor de Apta Iulia, în Gallia, care înființase o mănăstire în eparhia sa. În primele patru cărți, autorul prezintă regulile monahale propriu-zise, iar în ultimele opt îi învăța pe monahi cum să lupte împotriva a opt păcate: lăcomia, desfrânarea, iubirea de argint, mânia, tristețea, neliniștea, slava deșartă și trufia.
A doua carte – și cea mai însemnată – purta titlul Convorbiri cu Părinții, în douăzeci și patru de cărți, în care se ocupa de menirea monahului și de lupta sa spre desăvârșire. Sunt prezentate aici întrebările pe care el însuși și mai ales Sfântul Gherman le-au pus celor mai vestiți monahi ai Egiptului și răspunsurile acestora, deci un Pateric.
Ultima lucrare era Despre întruparea Domnului, în șapte cărți, în care îl combătea pe ereticul Nestorie. El aducea mărturii din Sfânta Scriptură și din scrierile unor Sfinți Părinți care arătau că Hristos-Dumnezeu S-a născut din Sfânta Fecioara Maria, care trebuie să fie astfel socotită ca „Născătoare de Dumnezeu” sau „Maica Domnului”.
Presupunem că unele copii după lucrările sale au ajuns și la ierarhii daco-romani de la Tomis și la teologii din Sciția Mică. În veacurile mai apropiate de noi, anumiți călugări români cu învățătură i-au tradus opera în românește, numindu-l „Casian Râmleanul” (Râm = Roma), răspândind-o apoi prin diferite copii, spre a fi citită de cât mai mulți.
Deși a trăit departe de patria sa, Biserica Ortodoxă Română îl revendică pe Sfântul Ioan Casian, atât pentru originea sa daco-romană, cât și pentru bogata sa moștenire culturală și spirituală, cu toate că aceasta aparține întregii Biserici creștine. De altfel, tradiția bisericească de pretutindeni îl cunoaște și sub numele de „Casian Romanul”. În semn de aleasă cinstire, în ultimii ani s-a zidit o frumoasă mănăstire în locul nașterii sale, în satul Casian din județul Constanța. Chipul său este zugrăvit în multe biserici noi, ca și în icoane, iar unii din cei care intră în viața monahală îi poartă numele. Să-l cinstim mai ales noi, credincioșii români, și să-i aducem cântare de laudă, zicând:
„încuviințându-te tu lui Dumnezeu te-ai dăruit și luminându-te cu feluri de bunătăți, Casiene, ai strălucit ca soarele, luminând neîncetat inimile tuturor celor ce te cinstesc, cu lumina dumnezeieștilor tale învățături. Roagă-te lui Dumnezeu neîncetat pentru cei ce cu dragoste fierbinte te laudă” (Sedealna de la Utrenie, 29 februarie)
(Extras din vol. Sfinți Daco – Romani și Români, Ed. a IV-a, semnat de Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Ed. BASILICA, București, 2013, p. 67.)
