Sfântul Grigorie Sinaitul despre liniștire și rugăciune

Începutul anului bisericesc la 1 septembrie ne aduce prilejul să vorbim despre urcușul spre desăvârșirea duhovnicească, despre lupta pentru dobândirea harului și unirea cu Dumnezeu. În spiritualitatea răsăriteană se afirmă o legătură specială între timp și virtute, între timp și făptuire. Suntem chemați să punem mereu început bun lucrării duhovnicești, având în minte adevărul că timpul nu este al nostru, ci este prin excelență al lui Dumnezeu și suntem chemați să-l petrecem împreună cu Dânsul.

În tradiția ortodoxă sunt numeroase manuale și îndrumare care sfătuiesc și reglementează viața duhovnicească a creștinilor. Cea mai cunoscută este colecția de scrieri denumită „Filocalia” sau „Sfintele nevoințe ale desăvârșirii”. Însă în cadrul acestei colecții, precum și în alte lucrări de acest gen, există mai multe tradiții ascetice răsăritene ce au generat scrieri folositoare pentru cei care doresc să înceapă urcușul duhovnicesc prin practicarea rugăciunii neîncetate. În scurta noastră cercetare am dorit să prezentăm, atât cât ne permite spațiul, câteva îndrumări practice pentru lucrarea rugăciunii inimii de la Sfântul Grigorie Sinaitul, ale cărui sfaturi se găsesc în volumul 7 al „Filocaliei”. Spre deosebire de tradiția isihastă athonită sau palamită, Părinții sinaitici, dintre care amintim, alături de Sfântul Grigorie, și pe Sfântul Isihie Sinaitul și Sfântul Ioan Scărarul, sunt caracterizați prin pragmatism duhovnicesc și luciditate, fiind aplecați mai mult asupra aspectelor practice ale rugăciunii mistice. De aceea, în spațiul românesc monahal, tradiția sinaită a fost foarte bine receptată, mai ales prin intermediul Sfinților Vasile de la Poiana Mărului și Paisie Velicicovschi de la Neamț.

Când și cum se face rugăciunea

Sfântul Grigorie Sinaitul spune că vremea cea mai bună pentru practicarea rugăciunii inimii este dimineața sau seara, după cuvintele înțeleptului Solomon: „Dimineața să semeni sămânța ta, iar seara să nu înceteze mâna ta” (Eccl. 11, 6). Monahul este sfătuit să își înceapă rugăciunea stând pe un scaun lat cât o palmă. „Șezând deci de dimineață pe un scaun ca de-o palmă, adună-ți mintea din partea conducătoare în inimă și ține-o în ea. Aplecându-te apoi cu încordare, ca să simți durerea în piept, în umeri și în grumaz, strigă stăruitor cu mintea sau cu sufletul: «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!» Pe urmă pentru îngustimea, osteneala și greutatea lucrului, ca unul ce e făcut continuu, mută-ți mintea la cealaltă jumătate și zi: «Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!»” Părintele isihast sfătuiește ca începătorul să nu se miște foarte repede de la o formulă a rugăciunii la cealaltă, ci să aibă osteneală foarte mare numai cu una din ele, și apoi să o schimbe când se simte biruit de oboseală.

Despre suflare sau respirație

În practica rugăciunii, Sinaitul spune că respirația nu trebuie să fie lăsată liberă, ci controlată. „Înfrânează-ți și mișcarea plămânilor ca să nu sufli în voie, căci suflarea plămânilor, care pornește de la inimă, întunecă mintea și risipește cugetarea, răpind-o de acolo. Ca urmare, sau o predă roabă uitării, sau o face să cugete unele în locul altora, îndreptându-se, fără să simtă, spre cele ce nu trebuie.” Legarea rugăciunii inimii de ritmul respirației este crucială pentru Sfântul Grigorie Sinaitul. El arată că răsuflarea este o formă de manifestare a duhului omului, care datorită patimilor, în practica rugăciunii inimii, dacă nu este controlată, poate aduce căscat, lenevie și plictiseală. „Dar nepurtând grijă de porunci, ca păstrătoare ale harului, am căzut iarăși în patimi, și în loc de răsuflarea Duhului Sfânt, ne-am umplut de răsuflarea duhurilor rele. Și e vădit că de la acestea vin căscatul și lenea, cum zic Părinții.” Din aceasta înțelegem cât de importantă este păstrarea controlului asupra respirației în timpul rugăciunii inimii.

Despre citirea rugăciunilor de toată ziua

Mulți începători în lucrarea duhovnicească nu știu dacă să alterneze rugăciunea neîncetată cu rostirea psalmilor sau a rugăciunilor din canonul zilnic, lucrarea pe care Sinaitul o numește „cântarea de psalmi”. Pentru isihaști, rugăciunea neîncetată și paza gândurilor prin adunarea inimii sunt o lucrare superioară rugăciunii de toată ziua. Grigorie reia un cuvânt al Sfântului Varsanufie, care zice despre cântarea psalmilor următoarele: „Ceasurile și canoanele sunt predanii bisericești și înțelepțește s-au dat pentru frumusețea lor. Iar cei de la schituri nu cântă ceasurile și nu au canoanele, ci lucrul mâinilor și cugetarea în singurătate, și rugăciunea câte puțin”. Tot acesta sfătuiește: „Stând la rugăciune ești dator să zici «Sfinte Dumnezeule» și «Tatăl nostru» și să rogi pe Dumnezeu să te izbăvească de omul cel vechi. Dar să nu zăbovești în ea. Căci toată ziua mintea ta este în rugăciune”. În alt loc, Sfântul Grigorie Sinaitul spune că rugăciunea inimii este mult mai cuprinzătoare și lucrătoare decât rugăciunea zilnică. „Rugăciunea inimii însă este largă și cuprinzătoare, ca una ce este izvor al virtuților, cum zice Scărarul. Prin ea se află tot binele. Nu este, spune Sfântul Maxim, lucru mai înfricoșător ca gândul morții, dar nici mai măreț ca pomenirea lui Dumnezeu, arătând prin aceasta însemnătatea covârșitoare a ei”, arată părintele. Se pare că rugăciunea „înțelegătoare” sau neîncetată trebuie alternată în practică cu rugăciunea de toată ziua și cu citirea psalmilor, dar nu foarte mult, ca mintea să nu zăbovească în citire sau cântare. „Dar se întâmplă uneori că mintea, obosind de strigarea cea înțelegătoare continuă și de ațintirea stăruitoare, să trebuiască să-și ia puțină odihnă. Atunci slobozește-o în largul cântării de la strâmtoarea liniștii. Aceasta este cea mai bună rânduială și învățătură a bărbaților înțelepți.” Măsura desăvârșirii se găsește însă la cei care nu părăsesc în nici un chip rugăciunea neîncetată. „Iar cei care nu cântă deloc, bine fac, dacă sunt în sporire. Căci aceștia nu au trebuință să zică psalmi, ci de tăcere, de rugăciune neîncetată și de vedere, dacă au ajuns la luminare. Ei fiind uniți cu Dumnezeu nu au nevoie să-și desfacă mintea de la El și să o arunce în tulburare”, spune Sfântul Grigorie. Pentru începători există ispita de a renunța la rugăciunea neîncetată și la liniștire pentru a se întoarce la pravilă și la canonul zilnic, dar Sinaitul spune că aceasta este o cădere. „Căderea celui care se află în ascultare, zice Scărarul, stă în împlinirea voii sale; iar celui ce se liniștește, în depărtarea de la rugăciune. Mintea unora ca aceștia preacurvește când se desparte de pomenirea lui Dumnezeu ca de Mirele ei și-și îndreaptă dragostea spre lucruri neînsemnate.”

Despre amăgiri

În practica rugăciunii neîncetate, Sfântul Grigorie atrage atenția asupra nălucirilor și ispitelor care pot veni din afară. „Dacă împlinindu-ți lucrul vei vedea o lumină sau un foc din afară sau dinăuntru, sau vreun chip, zice-se al lui Hristos, sau al vreunui înger, sau al altcuiva să nu le primești, ca să nu suferi vreo vătămare.” Semnul începutului rugăciunii lucrătoare este o căldură care apare în inima isihastului și alungă orice gând rău sau patimă. „Căci începutul adevărat al rugăciunii este căldura inimii, care arde patimile și naște în suflet pace și bucurie, asigurând inima printr-un dor și printr-o încredințare lipsită de îndoială.” Rugătorul trebuie să fie foarte atent la mișcarea inimii în rugăciune pentru a cunoaște gândurile și duhurile care îi dau semnale sau imbolduri. „Căci orice vine în suflet, zic Părinții, fie din cele supuse simțurilor, fie din cele gândite cu mintea, dacă se îndoiește inima în privința lui, să nu-l primești, fiindcă nu este de la Dumnezeu, ci e trimis de la potrivnicul.” Sunt însă multe sfaturile Sfântului Grigorie Sinaitul despre urcușul duhovnicesc, pe care cei doritori să le cunoască și să le încerce sunt invitați să le cerceteze cu de-amănuntul. Amintim la final îndemnul dânsului de a nu amâna această lucrare: „Căci nu trebuie să petrecem totdeauna în odihnă, nici să stăruim totdeauna numai șezând înainte de vreme sau de bătrânețe, sau de neputințe. Pentru că «osteneala virtuților tale vei mânca» zice Scriptura, sau «Împărăția cerurilor este a celor ce o silesc». Drept aceea, cel ce se sârguiește în fiecare zi să împlinească cu osteneală lucrările mai sus amintite va secera la vreme, cu Dumnezeu, și roada lor.” (Articol publicat în săptămânalul Lumina de Duminică din data de 1 septembrie 2013, semnat de Marius Nedelcu)

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica Icoanei a fost sfințită | FOTO

Biserica Icoanei a fost resfințită duminică, 22 mai 2022, după ample lucrări de restaurare. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. La finalul slujbei, Preafericitul…