Cu prilejul sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, la 21 mai 2014, Catedrala patriarhală își sărbătorește hramul istoric. În acest sens, în cele ce urmează vă prezentăm un fragment din interviul realizat cu Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, intitulat Sfântul Constantin, un Împărat Apostol, publicat în Ziarul Lumina din data de 21 mai 2013:
Înalt Preasfințite Părinte Arhiepiscop Casian, este Sfântul Împărat Constantin modelul conducătorului european creștin?
Nu este simplă abordarea acestui aspect în iconomia unui interviu. Mai înainte de toate, Sfântul Constantin este modelul omului lui Dumnezeu convertit în chip minunat. Preocupat la început de puterea lumească, fiu de împărat, crescut și educat în mânuirea armelor, în momentul unei lupte militare grele, are șansa de a descoperi o altă armă biruitoare, Sfânta Cruce, puterea și iubirea lui Dumnezeu. În toată istoria împăraților romani, Sfântul Constantin face o excepție, întrucât el crede în puterea Sfintei Cruci, deși era încrezător în puterea armelor și în tactica militară. De aici începe, practic, o nouă etapă, atât pentru el, cât și pentru umanitate: asocierea lui Dumnezeu nu numai pentru o luptă importantă, ci acceptarea Lui ca inspirator permanent în toate luptele pe care le are cu sine însuși, în familia sa, în armată și apoi la conducerea imperiului. Puterea lui Dumnezeu îl ajută să cucerească pașnic Imperiul Roman de atunci. Pentru a-l conduce, el se inspiră din lucrarea sfântă a Bisericii, care abia ieșea din perioada cruntelor persecuții ale înaintașilor săi. El îndreaptă erorile acestora, și nu doar oprește persecuțiile, ci le condamnă și proclamă, în mod solemn, libertatea ca dar oferit de Dumnezeu omului. Această libertate o garantează în imperiul său printr-o legislație adecvată. Așa a rodit, în timp, în viața umanității și a Europei, conciliaritatea, și prin ea, împăcarea oamenilor cu Dumnezeu, spre a fi pașnici între ei. El observă că, după încetarea persecuțiilor politice ale împăraților romani, s-a născut în Biserică o controversă care a generat mari necazuri, din nefericire cu consecințe dureroase, de dezbinare. Era vorba despre erezia lui Arie, care a luat proporții mari în imperiu. Împăratul a înțeles că o Biserică dezbinată nu mai este o Biserică liniștită, iar această stare nu-l ajuta nici pe el, în dorința de unire a celor două părți ale Europei, cea Occidentală cu cea Răsăriteană, cum s-a și întâmplat prin stabilirea capitalei în Răsărit. Aceasta s-a realizat în chip spiritual, dar cu urmări sociale deosebite. Astfel a fost convocat Sinodul I Ecumenic la Niceea, cu scopul restabilirii păcii spirituale. Sinodul ne-a oferit Simbolul credinței, Crezul, temeiurile doctrinare ale dreptei credințe și „semințele” spirituale, care au rodit în sufletele oamenilor unitatea socio-politică, unificarea Europei.
Mai multe informații în Ziarul Lumina
