Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește astăzi, 13 septembrie 2013, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, reunit în zilele de 8 – 9 iulie 2008, la reședința patriarhală din Capitală, a hotărât că Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian de Cartagina să fie trecut cu zi de prăznuire și în calendarul Bisericii noastre. De ce nu se face prăznuirea în data martirajului său și cum s-a hotărât că data de 13 septembrie să fie zi de prăznuire închinată Sfântului Ciprian de Cartagina explica la acel moment Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, pe atunci Episcop vicar patriarhal: ‘Din nefericire, Sf. Ciprian, Episcopul Cartaginei, care a fost martirizat la 14 septembrie 258, nu îl regăsim în calendarul Bisericii noastre și nici îl cel grecesc, datorită faptului că, în dată de 14 septembrie, Biserica a rânduit praznicul împărătesc al Înălțării Sf. Cruci. Or, când avem un praznic împărătesc nu mai sunt pomeniți sfintii. ÎIn dată de 13 septembrie a fost arestat, anchetat și condamnat la moarte prin decapitare, iar moartea propriu-zisă a survenit a doua zi, de dimineață, în dată de 14 septembrie. Un argument în plus pentru această dată de 13 septembrie este faptul că 13 septembrie după calendarul nou coincide cu 31 august după calendarul pe stil vechi, ceea ce înseamnă că în aceeași zi, dar la date diferite, Sf. Ciprian va fi cinstit de către toate Bisericile Ortodoxe surori’.
Sfântul Ciprian s-a născut pe la anul 210 în Cartagina, într-o familie păgână nobiliară, foarte bogată, primind numele de Caecilius Ciprianus, poreclit și Thascius.
Nu există informații despre anii tinereții sale, nici despre școlile urmate, dar luând în considerare reputația sa de la vârsta de 35 de ani, când s-a convertit la creștinism, deducem că și-a însușit o cultură profană vastă și profundă. Convertirea la creștinism în anul 245 a fost pregătită timp îndelungat de preotul Caecilianus, pe care Sfântul Ciprian îl respecta și îl iubea ca pe un părinte. Convertirea a produs o schimbare radicală a concepției Sfântului Ciprian despre viață, schimbare de care este uimit el însuși. A fost înzestrat cu două mari virtuți: castitatea și dragostea. În anul 247 este hirotonit preot, iar după moartea Episcopului Donatus este ales în anul 249 Episcop al Cartaginei. Ca Episcop s-a preocupat de disciplina în Biserică punând mare accent pe ascultare. În anul 250 în timpul persecuției împăratului Deciu a crescut numărul creștinilor din Africa care au apostaziat. Pentru a curma tulburarea în Biserică, Sfântul Cirpian s-a retras într-un loc ascuns.
După aproximativ 15 luni de absență, Sfântul Ciprian a avut mult de luptat cu cei care au apostaziat de la creștinism și a introdus ca regulă generală, pentru reintegrarea acestora, penitența. Sfântul Ciprian, cu Biserica Romei și cu Episcopii africani, a reprimit pe apostați, însă treptat, după un timp de penitență, excepție făcând cei bolnav pe moarte.
O contribuție deosebită a avut Sfântul Ciprian pe tărâm social, o dată cu izbucnirea ciumei, între anii 252-254 și a unui nou val de persecuții, implicându-se în numeroase acte de milostenie și întrajutorare creștină. În anul 256 izbucnind persecuția lui Valerian, Sfântul Ciprian a fost exilat la Curubis în luna august. În anul 257 este chemat din exil de Galeriu Maximus și după unele încercări de atragere a sa la păgânism, nereușite, este condamnat la moarte și executat la data de 14 septembrie 258. Executarea sa s-a făcut prin sabie în localitatea Ager Sexti, lângă Cartagina.
Sfântul Ciprian al Cartaginei este părintele ecclesiologiei creștine
„Niciodată n-a existat un suflet mai sobornicesc”, scria despre Sfântul Ciprian un patrolog francez. Iar dintre Părinții din vechime, Fericitul Ieronim îi acorda titlul de „episcop universal și martir al întregii Biserici, de care limba e neputincioasă să-l laude după cuviință”. Puține chipuri de sfinți s-au bucurat de o faimă asemănătoare cu cea a Sfântului Ciprian în Biserica creștină primară. În Cartagina, capitala Africii de Nord, i s-au ridicat trei biserici, dintre care una chiar pe locul martiriului său.
Frumusețea stilului operei sale cu greu a putut fi egalată de scriitorii de limbă latină
Deși era încă catehumen, Sfântul a hotărât să-și păstreze castitatea, totodată dăruind săracilor cea mai mare parte a veniturilor sale. Și-a vândut proprietățile, inclusiv grădinile sale din Cartagina. Acestea i-au fost înapoiate, fiind aparent răscumpărate de către prietenii lui. Însă Ciprian le-ar fi vândut din nou, dacă persecuția nu ar fi început. Botezul său a avut loc probabil în anul 246, probabil în ajunul Paștilor, 18 aprilie.
Prima scriere creștină a lui Ciprian este „Ad Donatum”, un monolog adresat unui prieten, stând sub bolta unei vițe de vie. El povestește cum, până să fie iluminat de harul lui Dumnezeu și care l-a întărit în convertirea sa, i se părea imposibil să biruie păcatul; apoi este descrisă decăderea societății romane, spectacolele cu gladiatori, teatrul, legile nedrepte, nesinceritatea sau incorectitudinea succesului în politică. Singurul refugiu este viața cumpătată, în studiu și în rugăciune, a creștinului.
În celelalte lucrări, Ciprian se adresează publicului creștin; propria sa râvnă este savurată de publicul său, stilul său devenind mai simplu, deși puternic și uneori poetic, ca să nu spunem grandilocvent. Fără a fi clasic, el este corect și cadențele propozițiilor sale se află într-o ritm perfect în majoritatea lucrărilor sale oficiale. În ansamblu, frumusețea stilului a fost rareori egalată de către Părinții latini și niciodată depășită decât de energia fără pereche și înțelepciunea Fericitului Ieronim.
O altă lucrare timpurie a fost „Testament către Quirinum”, scrisă în două volume. Ea conține pasaje din Sfânta Scriptură ordonate în subcapitole pentru a ilustra trecerea Legii Vechi și împlinirea ei în Hristos. Un al treilea volum, adăugat mai târziu, conține texte ce tratează probleme de etică creștină. Acesta are cea mai mare valoare pentru istoria Scripturii în versiunea latină, Vulgata.
O altă carte ce cuprinde fragmente despre martiriu se numește „Ad Fortunatum”; textul nu poate fi pus la îndoială de nici o ediție oficială. Ciprian a fost cu siguranță un laic convertit când a devenit episcop de Cartagina la începutul anului 249. A refuzat episcopatul, dar a fost constrâns de popor. O mică parte s-a opus alegerii sale, printre care și cinci preoți care i-au devenit dușmani. El mărturisește că a fost ales pe drept, după judecata divină, votul poporului și acordul episcopilor.
