Sfânta și Marea Miercuri (Denie); Sf. Mc. Sava de la Buzău

Sfântul Sava de la Buzău

S-a născut în anul 334, fiind fiul unor creştini evlavioşi din părţile Buzăului, în vremea când această parte a ţării era stăpânită de goţi. Crescând duhovniceşte sub povaţa preoţilor Sansalas şi Gutticas, tânărul Sava şi-a sporit evlavia, râvna pentru rugăciune, blândeţea, smerenia, iubirea de adevăr şi statornicia în credinţa ortodoxă.

Crescând cu vârsta, el cânta psalmi în biserică şi ducea o viaţă pilduitoare. Apropierea de Dumnezeu l-a făcut pe Sfântul Sava să fie blând şi răbdător faţă de toţi, gata la ascultarea cea bună şi împodobit cu smerenie creştină şi cu celelalte virtuţi.

Traiul său zilnic era simplu, nu se îngrijea să strângă averi, ci se mulţumea numai cu agonisirea necesară îmbrăcăminţii şi hranei. Era înfrânat în toate, feciorelnic, postind zilnic şi stăruind în rugăciune; nu se amesteca în ceea ce nu-i folosea şi îşi păstra în orice împrejurare credinţa dreaptă lucrătoare prin iubire.

Când goţii păgâni au început prigonirea creştinilor, regele Atanaric a poruncit ca un idol să fie purtat într-un car prin cetăţi şi sate şi să i se aducă jertfe. Sfântul Sava îndemna pe creştini să nu jertfească idolilor şi să nu mănânce din cărnurile jertfite, deoarece aceasta însemna tăgăduirea credinţei în Hristos.

Înainte de Paştele anului 372, Sfântul Sava a vrut să meargă în alt sat pentru sfintele slujbe, dar un înger al Domnului i s-a arătat şi i-a spus să se întoarcă în satul său, pregătindu-l pentru mucenicie. La puţină vreme după aceasta, Sfântul, mărturisind că este creştin, a fost prins de goţii păgâni şi supus la chinuri pentru a se lepăda de credinţa în Hristos.

Mai întâi l-au bătut cu nuiele şi cu bice, dar, fiind ocrotit de harul lui Dumnezeu, Sfântul Sava le-a arătat că bătăile pe care le îndurase nu lăsaseră niciun semn pe trupul lui. Atunci, mâniindu-se chinuitorii, au luat o osie de căruţă şi punându-i-o pe umeri i-au întins mâinile până la capetele ei.

Apoi i-au legat şi de picioare altă osie şi astfel, întins pe cele două osii, l-au aruncat şi l-au lăsat să zacă pe spate, chinuindu-se o noapte întreagă. Apoi, i-au dat să mănânce mâncare jertfită idolilor. Sfântul însă s-a împotrivit, numindu-l pe conducătorul păgânilor, Atharid, nelegiuit şi blestemat.

Auzind aceasta, unul dintre slujitorii lui Atharid a luat un drug de fier şi l-a aruncat cu ascuţişul în pieptul sfântului cu atâta putere, încât cei de faţă credeau că acesta va muri îndată. Dar el, păzit fiind de Dumnezeu, i-a spus păgânului: „Tu socoteşti acum că m-ai rănit cu drugul. Să ştii însă că aceasta m-a durut atât de mult încât parcă ai aruncat în mine cu un fir de lână.”

În faţa morţii care îl pândea din clipă în clipă, Sfântul Sava nu şi-a împuţinat credinţa, nu şi-a ostoit râvna statorniciei, pe calea cea strâmtă şi cu chinuri, şi nu şi-a împuţinat răbdarea. Întărit de Cel pe Care Îl mărturisea cu atâta jertfelnicie, a îndurat toate suferinţele şi nici n-a strigat, nici n-a gemut de durere şi nici nu s-a văzut vreo urmă de rană pe trupul lui.

Atharid, auzind că Sfântul Sava a înfruntat cu seninătate toate chinurile la care a fost supus şi că a rămas statornic în dreapta şi adevărata sa credinţă, a poruncit să-l înece în râul Museos, care astăzi este numit Buzău. Iar când au ajuns la malul râului, cei ce-l ţineau s-au sfătuit între ei: „Hai să-l eliberăm pe acest nevinovat, căci de unde va şti aceasta Atharid?”. Dar fericitul Sava a zis către ei: „De ce vorbiţi deşertăciuni şi nu împliniţi ceea ce vi s-a poruncit? Eu văd ceea ce voi nu puteţi vedea. Iată, de faţă stau în slavă îngerii care au venit să mă primească!”.

Atunci l-au coborât în apă pe cel ce mulţumea şi-L preaslăvea pe Dumnezeu şi, punându-i un lemn peste gât, l-au împins spre adânc. După ce l-au înecat, l-au scos din apă, l-au lăsat neîngropat şi au plecat. Nu s-a atins de el nicio fiară sălbatică, ci trupul lui a fost ridicat de fraţi şi îngropat. Era ziua de 12 aprilie a anului 372.

În urma schimbului de scrisori dintre Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului, cu îngăduinţa Bisericii din Goţia, guvernatorul Dobrogei, Iunius Soranus, a trimis bărbaţi vrednici de încredere să ridice moaştele Mucenicului Sava şi să le ducă în Capadocia, de unde proveneau strămoşii Sfântului, luaţi robi de către goţi.

Sfântul Vasile a suferit persecuţii în timpul împăratului iconoclast Leon Isaurul. Ierarhul a apărat prin faptă şi cuvânt sfintele icoane, motiv pentru care a fost prigonit şi chinuit. Şi-a petrecut viaţa, după cum spune sinaxarul, în necazuri, în primejdii şi în strâmtorări, mutându-se din loc în loc, dar păzind neschimbate părinteştile dogme, iubind dreapta credinţă, iar adunările celor răucredincioşi urându-le. Şi plăcând lui Dumnezeu în toate, a adormit cu pace întru Domnul.

Troparul, glas 3:
Purtătorule de chinuri Sfinte Mucenice Sava, cel ce în apă ai fost omorât de către goţii păgâni, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

În Sfânta și Marea Miercuri dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă. Vezi mai multe detalii aici.

Comentarii Facebook


Știri recente