„Să imităm curajul lui, tăria lui, nevoinţa lui şi sfinţenia vieţii lui. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru pacea lumii şi pentru a ne rândui astfel de păstori sufleteşti, buni și drepți ca Sf. Ioan Gură de Aur, care să privegheze pentru sufletele noastre”, a îndemnat Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.
Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Naționale, miercuri, cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan Gură de Aur, unul dintre hramurile lăcașului de cult.
Episcopul vicar patriarhal a vorbit la predică despre viața sfântului, evidențiind virtuțile de care a dat dovadă în fiecare împrejurare în care s-a aflat.
„Cu acest mare ierarh şi păstor al Bisericii s-au împlinit cuvintele Mântuitorului, din Evanghelia de azi, Care zice: Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Sfântul Ioan Gură de Aur şi-a pus sufletul pentru oile sale”.
„De acest fel de păstori are nevoie Biserica în toate vremurile și în zilele noastre. Să ne rugăm cu evlavie la Sfântul Ioan Gură de Aur. El este dascălul pocăinţei, care mijlocește în faţa Preasfintei Treimi pentru noi toţi”.
Viața Sf. Ioan Gură de Aur
Preasfinția Sa a amintit mai multe aspecte din viața Sfântului Ioan Gură de Aur, de la tinerețea petrecută ca ucenic la unul dintre cei mai mari filosofi ai vremii la demnitatea de Arhiepiscop al Constantinopolului.
„Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia, între anii 340 şi 350. Tatăl său se numea Secundus şi era general al armatei romane staţionate la Antiohia, în Asia Mică. Mama sa se numea Antuza şi a rămas văduvă la scurt timp după naşterea pruncului Ioan, la vârsta de 20 de ani. Deşi foarte tânără, ea şi-a dedicat întreaga viaţă slujirii lui Dumnezeu, creșterii şi educației fiului său”.
„Mândru de această alegere eroică a mamei sale, Ioan a crescut frumos şi a studiat la şcoala unuia din cei mai mari filosofi ai timpului său, Libanius, întrecându-şi dascălul, apoi a renunțat la toate şi s-a botezat în Biserica lui Hristos. Libanius, care-l aprecia mult şi-a exprimat regretul că l-a pierdut spunând: Ioan mi-ar fi putut fi urmaş, dacă nu mi-l răpeau creştinii”.
După moartea mamei sale, Sfântul Ioan a decis să se retragă în pustie o perioadă. „Revenind în cetate, şi-a reluat locul lângă episcopul Meletie, care l-a hirotonit diacon şi l-a luat cu sine la Constantinopol, unde a participat la Sinodul al II-lea ecumenic, din anul 381”, a explicat ierarhul.
După moartea Patriarhului Nectarie al Constantinopolului, curtea imperială l-a propus pe Sf. Ioan pentru a fi ales patriarh.
Arhiepiscop al Constantinopolului
Curtea imperială considera că Ioan va fi un om ușor influențabil, însă nu a fost deloc așa: „Era un învățat erudit, cu viață ascetică de monah, un trăitor al Evangheliei, care respecta învățătura lui Hristos și nu vicleniile oamenilor”.
„Ioan a început foarte repede cu reformarea palatului său episcopal: a renunţat la primirile somptuoase ale seniorilor de la curte, folosind bunurile de la masa episcopală pentru cei săraci, care erau atât de numeroşi pe străzile orașului. Episcopilor și preoților săi le-a cerut să facă acelaşi lucru; călugărilor ce împodobeau prin prezenţa lor mesele celor bogaţi, le-a impus întoarcerea în mănăstiri și asceza, conform cu normele vieții monahale”.
Calitățile oratorice nu și le-a demonstrat doar în cadrul Bisericii, în anii 399-400, Sfântul Ioan a fost singurul care a putut negocia și respinge cererile nedrepte ale conducătorului goților care invadaseră Constantinopolul.
„Arhiepiscopul Ioan, datorită prețuirii de care se bucura chiar şi în Asia, a fost chemat să pună ordine în unele Biserici care fuseseră ocupate de episcopi simoniaci. A fost plecat astfel aproape o sută de zile, timp necesar pentru a readuce pacea în acele Biserici, dar între timp, la Constantinopol, cu aportul Eudoxiei, s-a organizat opoziţia împotriva lui Ioan”, a spus Preasfinția Sa.
Odată cu opoziție, Sfântul Ioan avea să aibă multe de suferit până la moartea în exil.
„Curtea imperială a căutat să-l elimine pentru totdeauna, supunându-l la o călătorie extenuantă spre Pition, la Marea Neagră. A căzut pe drum aproape de un altar al Sfântului Vasilisc, după ce a primit Sf. Euharistie şi a repetat rugăciunea sa preferată: Slavă lui Dumnezeu în toate. Amin. Era anul 407”.
„Osemintele sale au fost aduse la Biserica Sf. Apostoli din Constantinopol în anul 438 de către împăratul Teodosie II și sora sa Pulheria, fiii împăraților Arcadie și Eudoxia, care au dorit astfel să ceară iertare Sfântului Ioan, în numele părinților lor”, a încheiat Episcopul vicar patriarhal.
La Paraclisul Catedralei Naționale se află un fragment din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur. Celelalte hramuri ale sfântului lăcaș sunt Învierea Domnului și Cinstirea Icoanei Maicii Domnului – Prodromița.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene
