Vindecările făcute de Mântuitorul au avut întotdeauna o îndoită lucrare: ridicarea trupului din neputința bolii și luminarea sufletului prin vindecarea de plăgile apărute în urma păcatului. Sfântul Grigorie Palama prezintă acest aspect în mai toate omiliile care iau în discuție pericopele evanghelice care descriu minunile Mântuitorului.
Omul este un întreg, iar vindecarea trupească nu are sens și nu se împlinește fără desăvârșita însănătoșire sufletească. Adesea, sfântul face referiri la faptul că Apostolul Pavel stăruie de multe ori asupra realității că trupul devine prin Botez „templu al Duhului Sfânt, care este în noi”, „casă a lui Dumnezeu” și că în acesta „locuiește și sălășluiește Dumnezeu”. Un părinte atonit ne spune: „Prezența lui Hristos în lume unește pe Dumnezeul cel veșnic cu omul cel muritor. Cuvântul lui Dumnezeu, spune Sfântul Grigorie Palama, a luat trup din Născătoarea de Dumnezeu, întru totul curat de păcat, dar muritor și pătimitor. Unirea ipostatică a celor două firi ale lui Hristos a avut ca rezultat înnoirea și îndumnezeirea firii omenești. Firea omenească cea creată și dumnezeirea cea necreată nu se confundă după ființă, unindu-se prin energiile dumnezeirii celei necreate. Astfel, firea omenească rămâne creată, în timp ce firea dumnezeiască are toate prin fire. Înnoirea ontologică a firii omenești devine accesibilă pentru fiecare om, prin harul Duhului Sfânt care acționează în Biserică. Îndumnezeirea se referă la omul întreg. Omul întreg, ca existență psihosomatică, se unește și se împărtășește cu harul Duhului Sfânt și devine „pnevmatikos”, „zidire nouă”: „trupul participă, într-o anumită măsură, la harul care lucrează conform duhului”. (Triade 1,1,31).
„Omul duhovnicesc este compus din trei părți: harul Duhului Sfânt cel ceresc, sufletul rațional și trupul pământesc”
Harul Duhului Sfânt devine element component al existentei umane. Aceasta îl conduce pe Sfântul Grigorie la afirmația: „omul duhovnicesc este compus din trei părți: harul Duhului Sfânt cel ceresc, sufletul rațional și trupul pământesc” (Triade 1,1,43). Sfântul Grigorie Palama își fundamentează toată învățătura lui despre om în teologia despre Hristos Dumnezeu-Omul. Amintește mereu de înălțimea demnității omului, fără să alunece în antropocentrism. Trupul omului este hărăzit să trăiască în comuniune cu Dumnezeu. De aceea, încă din viața aceasta este respectat ca „lăcaș al Duhului Sfânt”, prin care se înnoiește întreaga creație”.
Spune Sfântul Grigorie Palama: „De aceea așadar a venit pe pământ Fiul lui Dumnezeu, plecând cerurile și s-a făcut Fiu al omului, și acestea și alte asemenea a spus și a făcut, și pătimind până la sfârșit a murit pentru noi și a înviat și iarăși s-a înălțat la ceruri ca să ne facă pe noi cerești, nemuritori și fii ai lui Dumnezeu”. „Încă din viața aceasta, arvuna bunurilor viitoare nu este primită doar de suflet, ci și de trup, care merge împreună cu acesta pe calea sfințirii. Cel care respinge acest adevăr respinge și participarea trupului omului la fericirea veacului viitor. De aceea, dacă trupul este hărăzit să participe la bunătățile Împărăției lui Dumnezeu, este firesc să nu fie exclus și în viața aceasta de la împărtășirea darurilor dumnezeiești oferite sufletului”. (Mantzaridis).
Nu vom putea ști poate niciodată de ce îngăduie Dumnezeu boala trupului. Cert este însă faptul că, deși nu putem ignora importanța vindecărilor trupești, nu putem nicicum despărți de aceste vindecări realitatea sfințirii omului întreg. Episodul vindecării celor doi orbi este grăitor: „Domnul le-a poruncit (orbilor) cu asprime să tacă și să nu spună nimic despre cele întâmplate. Însă ei l-au vestit în tot ținutul acela. Pe cât se pare, dacă nu le-ar fi poruncit să tacă, ar fi devenit propovăduitori ai lumii întregi. Dar chiar și așa, cu tot cu porunca dată lor de Domnul, nu s-au abținut să alerge în împrejurimi și să-l propovăduiască. Astfel, orbii nu au fost luminați numai în trupul lor, ci și sufletele lor în chip desăvârșit au fost luminate.”
Înnoirea nu se limitează doar la actul Botezului, ci este o lucrare care continuă toată viața
Cum poate fi așadar transfigurată și vindecată lumea pe care o considerăm prea adesea ruptă de realitățile unei astfel de teologii? Înnoirea personală este una din soluțiile proprii constituției actuale a lumii. Prin Botez și asumarea deplină a acestuia, omul se înnoiește și devine el însuși lucrător la vindecare, și a sa, și a lumii. Demersul nu este unul ușor, însă este încurajat unanim de Părinți. Înnoirea noastră vizează nu doar sufletul sau trupul, și nu accentuează vreo dihotomie în natura umană. Înnoirea nu se limitează doar la actul Botezului, ci este o lucrare care continuă toată viața, prin viețuirea în Hristos și prin împărtășirea cu dumnezeiasca Euharistie. Sfântul Grigorie spune într-una din omiliie sale: Hristos „s-a alăturat nouă și s-a făcut asemenea nouă după cum mirele miresei, făcându-se prin această schimbare a sângelui un trup cu noi”. Lumina lui Hristos de la Schimbarea la Față i-a luminat pe ucenici exterior. Acum, prin unirea euharistică cu Domnul, se luminează totul în suflet, trupul participând din plin la această înnoire. Nu de o vindecare temporară duce lipsă lumea modernă. Nu are nevoie nici de o estetizare seacă, sau de luptă imposibilă și surdă cu propriile incapacități seculare. Negarea relației și dependenței de harul dumnezeiesc poate oferi extrem de slabe lumini și reflecții rezultate din părelnice capacitări de putere. În imaginația sa, omul are impresia că se poate substitui lui Dumnezeu, alcătuind lumi paralele, adesea mult mai atrăgătoare decât realitatea nu foarte comodă de zi cu zi. Evoluția științei indică chiar saltul în necunoscutul tainelor nașterii vieții prin simpla contribuție mecanică a omului, eliminând astfel fobia dependenței de vreun presupus Creator. Răstigniți însă pe realitățile credinței, vom avea cu toții de dat un răspuns la modul în care am știut să ne înnoim și să înnoim ceea ce ne înconjoară, acceptând activ vindecarea care vine de la Adevăratul Vindecător, și nu din propriile iluzii: „În ziua cea nesfârșită a celei de-a doua veniri în slavă a lui Hristos, care va veni cu trup, toți vor învia. Atunci și trupurile celor lipsiți de fapte bune vor învia, ca să fie date iadului cel veșnic, iar sufletele drepților vor învia ca să participe la nestricăciune și la fericirea cea dumnezeiască. Numai aceia care au viețuit în Hristos vor fi înălțați în nori ca să întâmpine pe Domnul în văzduh.” (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 10 iulie 2010, semnat de pr. Roger Coresciuc)
