Marți se împlinesc 91 de ani de la mutarea la Domnul a Sfintei Matrona de la Hurezi. Este și ziua când, la mănăstirea a cărei obști a condus-o ca stareță și povățuitoare, are loc proclamarea locală a canonizării ei.
Sfânta s-a născut în 2 august 1852 la Săliștea Sibiului, din părinții binecredincioși Nicolae și Stana, care i-au dat la botez numele de Maria.
Vocația pentru monahism a fost ereditară în familie: tatăl ei, păstor, ajungând în timpul unei transhumanțe în Sfântul Munte, a decis să vândă oile și să se închinovieze la Mănăstirea Vatoped, unde a devenit Ieromonahul Nicodim.
A trăit în apropierea chiliei românești Sfântul Ipatie, unde a trăit în nevoințe duhovnicești și un nepot al Sfintei Matrona, părintele Teodosie, de la care avem știrile despre viața ei bineplăcută lui Dumnezeu.
S-a închinoviat la tinerețe
Maria a crescut în credință alături de mama ei. Când era încă la o vârstă fragedă, Maria și mama ei au mers pentru spovedanie și rugăciune la Mănăstirea Sărăcinești, de unde Maria nu s-a mai întors în casa părintească.
A rămas în mănăstire, unde a învățat carte și a fost călugărită cu numele de Matrona. Era o monahie smerită, blândă, tăcută și ascultătoare.
După o vreme, cuvioasa s-a mutat la Mănăstirea Hurezi, unde a rămas toată viața, intrând în ascultarea duhovnicului Orest, ucenicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.
Maica Matrona și-a continuat viața monahală, sfatul ei fiind foarte prețuit de celelalte maici din obște. În 18 aprilie 1923, când avea 71 de ani, a fost aleasă stareță. Maicile o iubeau și o respectau.
A stat doar doi ani în această ascultare, îndrumând obștea să păstreze buna rânduială și liniștea duhovnicească: să nu lipsească de la biserică, să-și mărturisească adesea gândurile, cuvintele și faptele și să rămână în ascultare și rugăciune neîncetată.
Din cauza neputințelor vârstei, s-a retras cu smerenie și s-a pus sub ascultarea unei noi starețe, Schimonahia Epiharia.
O minune a Maicii Domnului
La un moment dat, Sfânta Matrona s-a îmbolnăvit grav. Răbdând îndelung, s-a rugat Maicii Domnului să mijlocească la Fiul ei, Mântuitorul Hristos, trecerea sfintei în pace în viața de veci.
În a patruzecea zi de suferință, i s-a arătat Maica Domnului, care a întrebat-o: „Ce voiești?”. Sfânta i-a spus: „Maica Domnului, ia-mă, căci nu mai pot de dureri!”
După această vedenie, Sfânta s-a trezit cu totul sănătoasă și a mai trăit câțiva ani, rugându-se ziua și noaptea, citind la Psaltire, rostind rugăciunea inimii și rămânând îndrumătoare maicilor din mănăstire.
Sporind în rugăciune și în sfințenie, Sfânta Matrona a primit de la Maica Domnului înștiințare că în scurt timp va trece în viața cea fericită. Le-a dat maicilor ultimele povețe duhovnicești, s-a pregătit, iar sfârșitul vieții pământești a găsit-o îmbrăcată în hainele de călugărie, întinsă pe pat și recitând alături de o ucenică Acatistul Bunei Vestiri.
Cinstitele ei moaște, care au fost îngropate lângă bolnița mănăstirii, au răspândit bună mireasmă și vindecări. De curând, au fost deshumate și așezate spre cinstire.
Sfânta a fost canonizată în ședința din 1 iulie 2025 a Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, alături de alte 15 femei românce cu viață sfântă. Proclamarea generală a canonizării lor a avut loc la Catedrala Patriarhală în 6 februarie 2026.
Foto credit: Doxologia.ro
