În ziua de 12 noiembrie 2013, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a domnului academician Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, a avut loc sesiunea de comunicări științifice cu tema Secularizarea averilor bisericești (1863). Motivații și consecințe. Evenimentul a fost organizat de Patriarhia Română și Academia Română la împlinirea a 150 de ani de la adoptarea Legii pentru secularizarea averilor mănăstirești (1863), act normativ cu implicații majore asupra vieții Bisericii Ortodoxe Române până în prezent.
Au participat membri ai Academiei Române, ierarhi, profesori de teologie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București, membrii Permanențelor Consiliului Național Bisericesc și ai Consiliului Eparhial ai Arhiepiscopiei Bucureștilor, sinaxa stareților și starețelor din Arhiepiscopia Bucureștilor, studenți ș.a.
Comunicările științifice susținute au abordat contextul istoric, motivele și consecințele adoptării Legii pentru secularizarea averilor mănăstirești în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Astfel, din cauza modului necorespunzător de administrare și utilizare a veniturilor rezultate din exploatarea moșiilor și a altor proprietăți aparținând mănăstirilor închinate din Țara Românească și Moldova unor așezăminte bisericești din Răsăritul ortodox, s-a hotărât soluționarea acestei probleme printr-un act normativ.
Prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstirești au fost secularizate nu numai averile mănăstirilor închinate, ci și proprietățile unităților bisericești neînchinate: mitropolii, episcopii, mănăstiri, schituri etc. Prin această lege, Biserica Ortodoxă Română din Țara Românească și Moldova a fost deposedată de mijloacele proprii de întreținere și de susținere a operei sale educaționale și social-filantropice și a devenit dependentă de sprijinul Statului, insuficient și chiar absent în numeroase cazuri. O mulțime de biserici ale mănăstirilor secularizate au fost lăsate în paragină, iar unele proprietăți secularizate au fost cumpărate de persoane particulare. Totuși, mare parte a terenurilor agricole secularizate (șase milioane de hectare) au fost folosite mai târziu la împroprietărirea țăranilor, iar unele edificii bisericești au fost transformate în școli, spitale, aziluri, arhive și chiar penitenciare.
Prin Legea comunală și Legea pentru reglementarea proprietății rurale din anul 1864, Statul român, principalul beneficiar al secularizării proprietăților bisericești, a încercat rezolvarea salarizării preoților de mir și a celorlalți slujitori ai bisericilor, precum și problema întreținerii locașurilor de cult. Din nefericire cele două acte normative nu au contribuit la îmbunătățirea situației bisericilor și a preoților.
În anul 1893, prin Legea specială a clerului mirean și a seminariilor, salarizarea preoților a fost preluată de către bugetul de stat. Nici această lege nu a reușit să rezolve toate problemele cu care se confruntau în mod real instituțiile și slujitorii bisericești. În acest sens, în anul 1918, potrivit situației prezentate de ministrul cultelor Alexandru Lapedatu, abia 3% din parohiile ortodoxe din Vechiul Regat și 2% din cele ortodoxe ardelene se puteau întreține integral din mijloace proprii.
Relațiile actuale între Statul Român și culte reflectă în mare parte moștenirea ultimilor 150 de ani de la reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza care au vizat modernizarea României și asumarea de către stat a compensării în parte a pierderilor suferite de Biserică prin secularizarea proprietăților bisericești.
Regimul comunist a deposedat Biserica de tot ce mai avea în proprietate, cu excepția locașurilor de cult, dar a menținut forme de sprijin financiar din partea Statului pentru toate cultele religioase, atât în ceea ce privește salarizarea personalului bisericesc, cât și în ceea ce privește restaurarea, conservarea și întreținerea locașurilor de cult cu precădere a monumentelor istorice.
În prezent, Statul Român susține financiar numai o parte din salariile personalului bisericesc, iar întreținerea, consolidarea, restaurarea și repararea locașurilor de cult și a altor edificii bisericești care asigură prezența activă a Bisericii în societate revin în cea mai mare parte în responsabilitatea comunităților de credincioși.
Astăzi, pentru a ajuta Biserica în multiplele ei activități pastorale, misionare, social-filantropice, educaționale și culturale desfășurate pentru românii din țară și străinătate este imperios necesară restituirea completă a bunurilor (terenuri și clădiri) confiscate de regimul comunist.
BIROUL DE PRESĂ
AL PATRIARHIEI ROMNE
