În data de 27 martie/9 aprilie 1918, Basarabia s-a unit cu România, devenind prima provincie care a contribuit la formarea României Mari.
În contextul istoric al unirii Basarabiei cu România, în 25 februarie/5 martie 1918 a fost semnat Protocolul de la Buftea, care prelungea armistițiul cu Puterile Centrale și accepta condițiile impuse de acestea. Ucraina a trimis o notă oficială în care susținea că Basarabia aparține de drept teritoriului ucrainean.
În aceste condiții, independența Republicii Democratice Moldovenești devenea nesigură, iar unirea cu România părea singura soluție viabilă.
Unirea cu România
Unirea Basarabiei cu România a fost decisă pe 27 martie 1918, când Sfatul Țării s-a reunit pentru a adopta actul unirii. În cadrul ședinței, au luat cuvântul președintele Sfatului Țării, Ion Inculeț, și prim-ministrul României, Alexandru Marghiloman, care a reprezentat oficial guvernul de la București. Această hotărâre a marcat primul pas spre formarea României Mari.
Actul Unirii prevedea o serie de condiții care țineau de necesitățile stringente ale provinciei. Astfel, Sfatul Țării trebuia să rămână organul care să ducă la bun sfârșit reforma agrară, de o importanță critică pentru țărănimea basarabeană.
Unirea era condiționată de păstrarea unei autonomii provinciale, cu administrație proprie și un Sfat (Dietă) proprie. Acesta urma să aibă competențe în stabilirea bugetelor locale, să dețină controlul orașelor, să numească funcțiile administrative.
În plan internațional, Unirea Basarabiei cu România a fost recunoscută la Conferința de Pace de la Paris din 1920. La 28 octombrie 1920, România a semnat Tratatul de la Paris alături de Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia, prin care aceste state recunoșteau oficial suveranitatea României asupra Basarabiei.
Efectele unirii au fost anulate după 22 de ani, în anul 1940. În baza pactului secret Ribbentrop-Molotov, Rusia sovietică a anexat Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța.
Viața Bisericească
Unirea a avut și implicații importante pentru viața religioasă, Arhiepiscopia Chișinăului fiind inclusă în Biserica Ortodoxă Română. Între 1918 și 1936, eparhia a fost condusă de mai mulți ierarhi români, printre care Episcopul Nicodim Munteanu și Mitropolitul Gurie Grosu.
În 1944, în contextul ocupației sovietice, structurile bisericești din Basarabia au fost plasate sub jurisdicția Patriarhiei Ortodoxe Ruse, iar ierarhii români au fost înlocuiți. Abia în 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reactivat Mitropolia Basarabiei, sub conducerea Mitropolitului Petru, iar în 1995, aceasta a primit titulatura oficială de „Mitropolia Basarabiei, autonomă și de stil vechi, și Exarhat al Plaiurilor”.
Citește și:
Statuia Reginei Maria va fi inaugurată la Chișinău, la 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România
Foto credit: Institutul Cultural Român
