Serbată în fiecare an la data de 25 martie, Buna Vestire conține în sine în mod virtual toate praznicele creștine. Odată cu acest eveniment se inaugurează ‘plinirea vremii’ (Gal. 4, 4)și se descoperă ‘taina cea din veci ascunsă’ (Efes. 3, 9), după expresiile pauline. Buna Vestire este socotită o sărbătoare a Maicii Domnului, dar ea este și praznicul Întrupării Domnului din Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu prin ‘umbrirea’ Duhului Sfânt și, în acest sens, începutul iconomiei mântuirii realizate de Fiul lui Dumnezeu Întrupat.
Una din cele mai vechi sărbători dedicate Maicii Domnului, Buna Vestire este singurul praznic din ciclul mariologic care are un temei biblic. Potrivit Evanghelistului Luca, Arhanghelul Gavriil a fost trimis la Fecioara Maria, care era logodită cu dreptul Iosif din seminția lui Iuda, în Nazaretul Galileii, pentru a-i vesti Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Felul în care arhanghelul îi vestește acest lucru este inedit. Mai întâi o întâmpină pe Fecioara Maria prin cuvintele: ‘Bucură-te ceea ce ești plină de har! Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei!’ (Lc. 1, 28). Bucuria pe care i-o vestește trimite la bucuria prezenței lui Dumnezeu, ce caracterizează mesajul evanghelic și care este opusă tristeții păcatului. Motivul alegerii divine nu ne este relatat și, deși Evangheliile nu ne spun nimic cu privire la trecutul Preasfintei Fecioare, din tradiția orală, consemnată din vechime la Iuliu Africanul (sec. II), în evangheliile apocrife, în unele scrieri patristice și în imnografia Bisericii, aflăm câteva amănunte care completează imaginea despre Maica Domnului și care justifică oarecum cuvintele îngerului. Astfel, aflăm că ea s-a născut în urma rugăciunilor părinților ei Ioachim și Ana, că a fost închinată Templului, unde a și petrecut de la 3 la 15 ani, că în Templu a trăit în rugăciune, curăție și studiu etc. Deși fericită de arhanghel, Maica Domnului se miră în sine de felul în care este abordată: ‘Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?’ (Lc. 1, 29). Mesajul pe care îngerul îl transmite în continuare îi vestește că felul adresării inițiale își are temeiul în faptul că ea a aflat bunăvoință (har) înaintea lui Dumnezeu și că a fost aleasă să zămislească pe Fiul lui Dumnezeu (Fiul Celui Preaînalt), pe Mesia cel așteptat (Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, părintele Său). Dovedind maturitate spirituală și multă smerenie, Maica Domnului cere explicații: ‘cum va fi aceasta de vreme ce eu nu știu de bărbat?’ (Lc. 1, 34). Atunci i se descoperă faptul că zămislirea va fi prin pogorârea Duhului Sfânt, iar ca semn îi vestește zămislirea Elisabetei, care era stearpă. În urma acestui dialog, Maica Domnului se supune alegerii divine rostind: ‘Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!’ (Lc. 1, 38).
Fiat-ul Fecioarei și recrearea lumii
Mântuirea este un dar de la Dumnezeu, dar acesta nu forțează libertatea omului, de aceea este necesară și participarea acestuia. Este vorba de acea sinergie sau împreună-lucrare a omului cu Dumnezeu pentru a dobândi mântuirea. Dacă acest lucru este valabil pentru fiecare persoană, care este un microcosmos, el poate fi urmărit și la scara mai mare a iconomiei mântuirii lumii realizate de Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Chiar momentul Întrupării nu se petrece fără acordul Fecioarei Maria. Acel fiat (Fie mie după cuvântul tău! – Lc. 1, 38), pe care îl rostește Preacurata arhanghelului, acum la Buna Vestire, amintește de fiat-ul din cartea Facerii de la crearea lumii (Și a zis Dumnezeu să fie… – Fac. 1, 3). Astfel, dacă Dumnezeu creează omul fără participarea acestuia din urmă, nu îl mântuiește decât cu participarea lui. Practic, fără acest fie al Fecioarei Maria, Întruparea nu era posibilă. Recrearea lumii (palinghenesia, cf. Mt. 19, 28) începe prin Întrupare, iar acordul pe care Fecioara Maria îl exprimă reprezintă participarea umanității la această lucrare.
Începutul mântuirii și arătarea Tainei celei din veac
Deoarece acum Fiul lui Dumnezeu se pogoară în pântecele Fecioarei Maria prin Duhul Sfânt pentru a Se înomeni, Buna Vestire este rădăcina sau temeiul tuturor praznicelor, întrucât toate celelalte momente importante ale iconomiei mântuirii serbate în cadrul anului bisericesc derivă din ea. În acest sens, putem afirma că toate celelalte praznice sunt cuprinse virtual în praznicul Bunei Vestiri, sau că praznicul de astăzi este ‘început’ al tuturor celorlalte. Acum ‘taina cea din veci ascunsă’ (Efes. 3, 9, Col. 1, 26; Rom. 16, 25), cum o numește Sfântul Apostol Pavel, adică felul în care Dumnezeu va răscumpăra pe omul căzut în păcat, nu numai se descoperă, ci și începe să se înfăptuiască prin zămislirea dumnezeiescului Prunc. Acest adevăr este surprins extraordinar de imnograf în troparul sărbătorii: Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei se face și Gavriil harul bine-l vestește. Pentru aceasta și noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!
O întreită bună vestire
Pornind de la etimologia cuvântului evangelion (veste bună), textul din Luca I, 26-56, suportul biblic al sărbătorii, este socotit de exegeți o ‘evanghelie în Evanghelie’, descoperind o întreită bună vestire: către, de la și despre Maica Domnului. În primul rând, este o bună vestire către Maica Domnului, ca una ce a fost aleasă de Dumnezeu pentru ca Persoana dumnezeiască a Fiului să ia trup omenesc din ea. Beneficiara acestei vești extraordinare a pogorârii lui Dumnezeu este, în primul rând, Maica Domnului. Ea este cea aleasă să participe la taina iconomiei mântuirii într-un chip unic, zămislind trupește fără tată de la Duhul Sfânt, pe Fiul cel născut din veac fără mamă. Vestea cea bună către ea, este tocmai această intimitate extraordinară cu Persoana Fiului Care își ia trup din ea situație care o face unică și justifică titlul de ‘Născătoare de Dumnezeu’. Zămislind pe Fiul, doar în Maica Domnului ‘ca niciodată, inima omului cu inima Domnului au bătut și bat laolaltă’ (Acatistul Rugului Aprins). Pe de altă parte, este o bună vestire și de la Maica Domnului. Evanghelistul Luca este singurul care redă evenimentul Bunei Vestiri, convorbirea Sfintei Fecioare cu Elisabeta, rudenia sa, precum și imnul Maicii Domnului. De unde știa Sfântul Evanghelist Luca aceste date? Ce izvoare a folosit pentru Evanghelia sa? Exegeții sunt astăzi de acord că una din sursele Sfântului Luca pe care le-a cercetat ‘cu de-amănuntul’ (Lc. 1, 3) a fost și Sfânta Fecioară Maria. Numai din gura ei putea afla aceste lucruri autorul Evangheliei a III-a. Nu în ultimul rând, avem astăzi și o bună vestire despre Maica Domnului. Textul Sfântului Luca, deși nu spune nimic despre copilăria Maicii Domnului, prezintă totuși câteva date suficiente pentru a schița portretul religios-moral al Născătoarei de Dumnezeu. Astfel, ea este atât de curată, încât manifestă o familiaritate cu puterile îngerești, se tulbură, notează Evanghelistul, de ‘cuvântul’ solului ceresc, iar nu de apariția sa. Prin răspunsul său, Fecioara Maria dă dovadă de multă maturitate duhovnicească, precum și de smerenie. Imnul pe care îl rostește la întâlnirea cu Elisabeta (Lc. 1, 46-55) ne arată deplina sa formație biblico-teologică.
Sărbătoare dedicată Maicii Domnului cu ținere din secolul al IV-lea
Buna Vestire sau Blagoveștenia, cum este numită în popor pe filieră slavonă, este unul din cele mai vechi praznice dedicate Maicii Domnului, fiind de timpuriu confirmat în vechi documente. Astfel, se cunoaște faptul că în sec. IV-V s-a zidit o biserică la Nazaret pe locul unde fusese casa în care Maica Domnului a primit vestea arhanghelului despre nașterea dumnezeiescului Prunc. Data sărbătorii a variat la început. În vechime ea a fost prăznuită la 5 ianuarie sau, local, mai ales în Apusul Europei, la 18 decembrie. În Răsărit, data serbării s-a generalizat la 25 martie, odată cu stabilirea datei de 25 decembrie pentru praznicul Nașterii Domnului. În Apus, acest lucru se întâmplă abia în secolul al XI-lea. Așadar, Buna Vestire este așezată exact cu 9 luni înainte de Nașterea Domnului, întrucât acum S-a zămislit Pruncul dumnezeiesc în pântecele Fecioarei. De aceea, în Apus praznicul se numește Sărbătoarea Zămislirii Domnului (Festum Conceptionis Christi). Acest lucru confirmă faptul că la început sărbătorile Maicii Domnului erau, în forma lor primară, praznice ale Mântuitorului. Dintre omiliile celebre la acest praznic, precum și dintre comentariile la textul din Luca 1, 26-55, amintim: omilia patriarhului Proclu al Constantinopolului (sec. V), omilia episcopului Vasile al Seleuciei, tâlcuirile Sfântului Maxim Mărturisitorul la acest praznic cuprinse în Viața Maicii Domnului (lucrare păstrată doar în limba georgiană), omilia Sfântului Grigorie Palama, comentariile Sfântului Teofilact al Bulgariei la textul lucanic, tâlcuirea Sfântului Nicodim Aghioritul la cântarea Maicii Domnului. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 25 martie 2012)
