Botezul Domnului se mai numește și „Arătarea Domnului”, „Descoperirea Cuvântului Întrupat”, „Epifania” sau „Teofania”, deoarece rememorează momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, ocazie cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat și stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel. „Iar botezându-Se Iisus, când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El” (Matei 3, 16). Tot atunci, Hristos Domnul s-a descoperit tuturor ca Mesia cel mult așteptat. Acest episod biblic este relatat în scriptura Noului Testament, de Sfântul Evanghelist Matei în capitolul 3, verstele de la 13 la 17, text care se citeşte la Sfânta Liturghie de Bobotează, iar la ceilalţi Sfinţi Evanghelişti după cum urmează: Marcu 1, 9 – 11; Luca 3, 21 – 22; Ioan 1, 29 – 34.
Mântuitorul vine la Ioan la Iordan când avea vârsta de 30 de ani. La evrei, această vârstă era cea a maturității. Botezul lui Ioan nu este tot una cu Botezul creștin, deoarece ceea ce săvârșea Sf. Ioan Proorocul la Iordan era doar o prefigurare a botezului creștin care își are începutul în Pogorârea Duhului Sfânt la 50 de zile după Învierea Domnului și la 10 zile după Înălțarea Sa la cer.
Cele mai vechi mărturii despre existența acestei sărbători le avem din secolul al III-lea. Referiri găsim la Clement Alexandrinul, Sf. Grigorie Taumaturgul i se atribuie o predică la această sărbătoare, iar în cartea „Constituțiile Apostolice” o găsim trecută printre primele sărbători creștine, alături de Nașterea și de Învierea Domnului. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinții răsăriteni, cât și la cei din Apus.
Inițial, în Răsărit, în primele secole creștine, până prin a doua jumătate a secolului IV, Nașterea Domnului era serbată în aceeași zi cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie; această dublă sărbătoare era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului. Practica răsăriteană se întemeia pe tradiția că Mântuitorul S-ar fi botezat în aceeași zi în care S-a născut, după cuvântul Evangheliei, care spune că, atunci când a venit la Iordan să Se boteze, Mântuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23). Se consideră că cele două sărbători au fost cinstite separate, în Biserica din Antiohia în jurul anului 375 apoi la Constantinopol în anul 379.
Sfântul Ioan Gură de Aur, care a trăit în a doua jumătate a secolului IV şi începutul secolului V, spune că de marea sărbătoare a Botezului Domnului „Lumea se luminează din toate părțile. Se bucură mai întâi cerul spunând oamenilor din înălțimea cerurilor glasul lui Dumnezeu; se sfințește văzduhul cu pogorârea Duhului Sfânt; se sfințește firea apelor … numai diavolul singur plânge, văzând sfânta scăldătoare gătindu-se spre încercarea puterii lui… O minune nouă! O dar negrăit! Hristos se nevoiește și eu primesc darurile. El se botează și eu lepăd întinăciunea. Peste dânsul vine Duhul Sfânt iar mie îmi dăruiește iertarea păcatelor. El se mărturisește de Tatăl Fiul iubit, iar eu mă fac fiu al lui Dumnezeu pentru Dânsul. Lui I s-au deschis cerurile iar eu intru într-însele. Lui, celui ce s-a botezat, I s-a arătat împărăția cea de sus, pe care și eu o primesc ca și moștenire; către El a fost glasul Tatălui și dimpreună cu Dânsul eu sunt chemat; Tatăl a binevoit către Domnul și nici pe mine nu mă depărtează. Deci, și eu vreau să preaslăvesc pe Tatăl cel ce a dat din ceruri glasul Său, pe Fiul care S-a botezat pe pământ, și pe Duhul cel ce S-a pogorât ca un porumbel, pe Unul Dumnezeu în Treime”.
Sinaxarul Bisericii noastre din ziua de şase ianuarie ne spune: „În această lună, în ziua a şasea, se prăznuieşte sfânta şi dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: Sfânta şi dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos o sărbătorim în această zi, în toate sfintele biserici, făcând, de cu seara, slujba Privegherii. Că Însuşi Dumnezeu Cuvântul, îmbrăcându-Se în Adam cel vechi şi plinind toate ale Legii, a venit la marele Prooroc Ioan, ca să Se boteze. Şi acesta Îl oprea, zicând către Dânsul: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”. Dacă a auzit însă pe Domnul zicând: „Lasă acum”, a cunoscut că Botezul este plinirea a toată dreptatea şi L-a lăsat. Şi botezându-Se Hristos, toată firea apelor a sfinţit; şi cufundând în apele Iordanului toate păcatele oamenilor, îndată a ieşit din apă; înnoind şi zidind din nou pe om, care era învechit în păcate şi dându-i împărăţia cerurilor. A Cărui slavă şi putere este în vecii vecilor. Amin”.
În Bisericile Ortodoxe, de sărbătoarea Botezului Domnului, la finalul Sfintei Liturghii ce se oficiază în această zi, se săvârşeşte de către arhiereu sau preot sfinţirea mare a apei, numită Agheasma Mare. Este una dintre cele mai frumoase şi înălţătoare slujbe prin care creştinul ortodox retrăieşte Botezul Domnului. Acum, cerem lui Dumnezeu, prin rugăciunile întocmite de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului din secolul VII, ca apa aceasta să fie „izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtarea puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească”. Ne rugăm, de asemenea, ca ea să fie, pentru cei ce vor fi stropiţi sau vor gusta din ea, „spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă”. Apa sfinţită la Bobotează are putere binefăcătoare pentru mulţi credincioşi şi pentru casele lor, ei păstrând-o cu sfinţenie până în anul următor la o nouă sfinţire mare a apei.
Sfântul Ioan Gură de Aur scria că, încă din timpul său, „mulţi creştini obişnuiesc ca la această sărbătoare, la miezul nopţii, după ce au scos apă, să o ia acasă şi să o ţină un an întreg, pentru că în ziua aceasta s-a sfinţit apa. Aici, se întâmplă o minune, deoarece apa care se scoate azi nu se strică, ci se ţine un an întreg şi deseori doi sau trei ani de-a rândul, fiind ca şi cea proaspătă”.
Apa sfinţită de Bobotează se ia dimineaţa, pe nemâncate, până la Odovania praznicului Botezului Domnului din data de 14 ianuarie, apoi, Agheasma Mare luată de la biserică din ziua Botezului Domnului se păstrează în case şi se ia în afara acestor zile binecuvântate de Biserică doar cu acordul preotului duhovnic.
