Sărăcia

În Omilia a 31-a, explicând Fericirile, Sfântul Grigorie Palama atinge și problema sărăciei, despre care spune că este de mai multe feluri.

Prima categorie tratată este alcătuită din sărăcia asumată, fericită, care îl apropie pe om de Dumnezeu, și sărăcia plină de nenorocire, a cărei stare egoistă este amplificată de sentimentul individualist al solitudinii sociale și eclesiale. Al doilea fel de sărăcie este marcat de riscul pericolului îndepărtării definitive de Dumnezeu: „Dacă cineva este sărac de nevoie, acela nu are o bună rânduială în suflet (smerenia), căci nu poartă cu ușurință povara sărăciei, întrucât este silit și cârtește împotriva lui Dumnezeu și a dreptei Lui purtări de grijă”. Credinciosul care nu își asumă starea materială se află mereu într-o stare de nemulțumire și de cârtire permanentă care nu mai ia în seamă lucrarea personală a lui Dumnezeu cu fiecare dintre oameni: „(Cel sărac de nevoie) disprețuiește în multe chipuri pe oameni, nepunându-și nădejdea în Dumnezeu, de care nimeni vreodată nu a fost rușinat, dar nici nu se înfrânează de la cheltuieli, și nici nu vrea să trăiască din munca mâinilor sale, sau să ceară cu smerenie de la cei ce au din belșug”.

Îndemn spre căutarea sărăciei de voie

Pericolul social al unor astfel de atitudini era evident. Nu putem nega faptul că în secolul al XIV-lea discrepanța dintre opulența unor anumite categorii sociale și pauperismul altora era foarte mare. Acest aspect nu justifică însă derivele infracționale: „(Cel sărac de nevoie) devine hoț, prădător, tâlhar de morminte, răpitor sau întreținut, înșelător, mincinos, fățarnic, arătând peste măsură lingușirea cea slugarnică față de cei înstăriți, cu dorința de a căpăta ceva dintre ale lor”. Atenționarea asupra riscului derivelor sociale nu reprezintă însă un îndemn la fuga insistentă de sărăcie și la căutarea cu orice preț a bogăției, ci un îndemn spre căutarea sărăciei de voie, care atrage harul și purtarea de grijă a lui Dumnezeu: „Așadar aceasta este înțelepciunea lui Dumnezeu și puterea Lui: a birui prin slăbiciune, a se înălța prin smerenie, a fi bogat și a se îmbogăți prin sărăcie”. Bogăția în sine nu reprezintă întotdeauna un pericol; riscul apare atunci când omul, fie el bogat sau sărac, se afundă în alipirea pătimașă de averi: „Dar luați aminte cu înțelegere la cuvântul Apostolului, care nu spune că cei bogați sunt rătăciți de la credință, ci cei care poftesc bogăția cu înfocare. Așadar să nu spuneți că cei mai mulți dintre noi suntem săraci, deci pentru ce vorbești despre iubirea de arginți către unii care aproape că nu mai câștigă nimic? Căci boala o avem prin pofta din suflet și avem nevoie de vindecarea ei. Iar dacă-mi spuneți că nu aveți această boală, arată-mi că nu cauți să îți schimbi sărăcia, ci o socotești pe aceasta mai vrednică de dorit și mai de cinste decât bogăția și că te bucuri pentru ea și că dai mulțumire lui Dumnezeu că pentru ea îți face mai ușoară mântuirea. Iar dacă este cineva bogat, să audă că este greu ca cineva bogat să intre în Împărăția cerurilor, dar să cunoască faptul că și Avraam era bogat, dar a fost mântuit – fiindcă acela era iubitor de străini și iubitor de săraci, și nu iubitor de argint – iar Iov a fost încercat și cu bogăția și cu sărăcia”.

Posibilitatea socială a întrajutorării

Posibilitatea socială a întrajutorării ocupă un loc important în gândirea Sfântului Grigorie. Abținerea de la orice fel de nedreptate materială îndreptată împotriva celui sărac îl poate justifica pe bogat în fața lui Dumnezeu: „Dacă nu vrei să dai cele ce sunt ale tale, măcar abține-te să iei cele străine și să dobândești lucruri care nu îți aparțin, răpind și strângând. ș…ț Prin urmare, dacă nu vei da din ale tale celui sărac, deși ale tale îți prisosesc, cel puțin să nu le răpești pe acestea de la cel sărac”. Demersul Sfântului Grigorie Palama în această direcție nu este doar unul social, ci finalitatea este soteriologică: „Așadar, răpitorii și cei nedrepți nu se vor înfățișa la judecată și nu-I vor sta înainte Judecătorului, ci vor merge pe dată la osândă foarte mare, ca unii ce nici aici, pe cât se pare, nu au prea stat înaintea lui Dumnezeu”. Capacitatea creștinului de a-și asuma chemarea de depășire a egoismului trebuie să fie un principiu de căpetenie în viața acestuia: „Să ne facem părtași, cu cele pe care le avem, la împlinirea trebuințelor fraților noștri aflați în nevoie. Și chiar dacă nu vom alege să cheltuim toate ale noastre în chip iubitor de Dumnezeu, măcar să nu ținem la toate ale noastre în chip lipsit de milostivire, ci să săvârșim ceea ce ne este de lipsă, smerindu-ne înaintea lui Dumnezeu și învrednicindu-ne de iertarea Sa, ca iubirea Lui de oameni să împlinească lipsa noastră”. Sărăcia de voie trebuie să fie mereu însoțită de smerenie și de mulțumire pentru binefacerile dăruite de Dumnezeu. Sărăcia care derapează în atitudini orgolioase, chiar dacă este asumată de bunăvoie, nu îi folosește creștinului: „Dacă ar căuta cineva spre săracii cei de voie, dar care nu fac aceasta cu smerenie, ci mai curând din mândrie, nici pentru sărăcia duhului cea vrednică de laudă, lipsindu-se de hrană și de bogății, va observa că aceștia se fac asemenea cu demonii. Căci unii ca aceștia cad prin mândrie și sunt sufletește săraci. De aceea și Domnul zice: „Fericiți cei săraci cu duhul”, adică cei care în adâncul sufletului lor se smeresc și dobândesc sărăcia duhului din înfrânarea trupului, pe care o socotesc mai de dorit decât agonisirea oricărei bogății. Cei care însă ajung de nevoie la una din astfel de stări, prin răbdare și aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru toate, se fac asemenea săracilor cu voia și săvârșesc binele: unora ca aceștia le aparține Împărăția cerurilor”.

Apologia sărăciei în viața călugărească

În ceea ce privește problema mănăstirilor care posedau proprietăți imense, vom cita un fragment din Omilia a 40-a, în care Sfântul Grigorie Palama face apologia sărăciei în viața călugărească: „Să ne curățim așadar ochii minții prin fapte și cuvinte și gânduri îndreptate către Dumnezeu. Căci nu va fi cu putință să ne ademenească ceva dacă vom aținti ochii noștri la viața Sfântului Ioan. Acesta trăia fără acoperiș, deci și nouă să ne fie de ajuns și sub un mic acoperiș să ne adăpostim. Să ne mulțumim fiecare cu chilia dată nouă de proestos, ridicându-ne mintea la cel care pe durata întregii vieți nu a avut casă. Acela se mulțumea numai cu poame sălbatice, plante care cresc de la sine în pustie, ale căror rădăcini și tulpini erau folosite drept hrană de către Sfinții Părinți locuitori ai pustiei, și cu miere sălbatică. Ioan era îmbrăcat numai cu o haină și era incins cu un brâu de piele, ca pentru a arăta un simbol, purtând însemnat chiar pe trupul său, semnele omorârii patimilor și a circumciderii celei după duh, având în același timp darul sărăciei și învățându-ne pe noi înfrânarea prin fapte. Iar noi cât de comod și de slobozi umblăm îmbrăcați, având atâtea hambare și pivnițe pentru hrană, pline cu vin și grâne, brutării și cuptoare cu păine, pe scurt, atâtea și atâtea înlesniri. Dacă vom fi mulțumiți cu cele care sunt comune în mănăstire, nu cu mult ne vom depărta de cumpătarea și sărăcia Sfântului Ioan. Iar dacă vom avea bunuri și câștiguri proprii, aceasta este primejduitor și ne îndepărtează de la comuniunea cu sfinții. Căci cel ce se desparte de lume, dar își păstrează cele ale sale proprii, fie aducându-le din lume, fie dobândindu-le din lume, acela cară după el lumea, și nicidecum nu s-a despărțit de ea, ca și cum în sfântul munte fiind cu trupul, cu sufletul s-ar afla încă în lume. Li se îngăduie să locuiască aici, în aceste mănăstiri, care sunt icoana Împărăției cerurilor, iar ei fac al lor propriu acest loc care este tuturor comun și îl împiedică să fie mai bun și mai presus de lume. Unul ca acesta va fi condamnat pururea, fiindcă face lăcașul cel sfânt al Domnului un loc obișnuit”. De asemenea, este foarte interesantă autocritica pe care Sfântul Grigorie Palama și-o face în Omilia a 4-a: „Auziți și vă bucurați, toți câți sunteți săraci și nevoiași, căci sunteți frați după trup cu Dumnezeu! Și chiar dacă fără voie vă aflați în multe lipsuri, prin răbdarea și prin mulțumirile voastre cu voie faceți binele. Ascultați voi, bogaților, și mult să vă doriți sărăcia cea fericită, ca să vă faceți moștenitori și frați ai lui Hristos și frați adevărați ai celor ce sărăcesc de bună voie, căci și Acela de bună voie a sărăcit pentru noi! Ascultați și gemeți voi, care-i disprețuiți pe frații voștri greu încercați, sau mai degrabă pe frații lui Dumnezeu; și voi care nu dați o parte din cele pe care le aveți din belșug celor ce sunt lipsiți de hrană, de acoperământ, de veștmânt, de îngrijirea cuvenită, nici nu cheltuiți prisosul vostru pentru lipsa acelora! Sau mai curând să ascultăm și să gemem noi, căci și eu însumi, cel ce vă grăiește vouă acestea, sunt învinuit de conștiința mea că nu mă aflu cu desăvârșire în afară și lipsit de patimă. Căci în vreme ce mulți oameni suferă de frig și se zbat în lipsuri, eu sunt bine hrănit și înveșmântat”.

” Așadar aceasta este înțelepciunea lui Dumnezeu și puterea Lui: a birui prin slăbiciune, a se înălța prin smerenie, a fi bogat și a se îmbogăți prin sărăcie.” Sf. Grigorie Palama. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 27 noiembrie 2010, semnat de pr. Roger Coresciuc)