Săptămâna de Rugăciune a început în Arhiepiscopia Aradului

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor a fost deschisă în Arhiepiscopia Aradului cu programul de rugăciune desfăşurat în Biserica Ortodoxă Sârbă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Arad, după cum informează episcopiaaradului.ro.

La această întrunire au participat reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Sârbe, Bisericii Romano-Catolice, Bisericii Greco-Catolice, Bisericii Evanghelice, Bisericii Reformate şi reprezentantul cultului mozaic Arad.

Din partea Arhiepiscopiei Aradului, din încredinţarea IPS Timotei, au participat Părintele dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, şi Părintele Flavius Petcuţ, protopop al Protopopiatului Arad.

Programul de rugăciune a fost deschis de P On. Pr. Plavsici Ocnean, protopop şi paroh al Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru si Pavel”, care a adresat un cuvânt de bun venit participanţilor.

Părintele Dr. Iustin Popovici, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, după care fiecare dintre participanţi a avut o scurtă intervenţie, în conformitate cu programul zilei întâi de rugăciune.

La sfârşitul întâlnirii, Părintele Protopop Flavius Petcuţ, a ţinut un scurt cuvânt de învăţătură, în care plecând de la cuvintele Mântuitorului adresate femeii samarinence: „Dă-mi să beau” (Ioan 4, 7), a arătat că întotdeauna Mântuitorul este însetat de fapta cea bună şi de dragostea oamenilor care trebuie să depăşească diferenţele născute de-a lungul istoriei din apartenenţe etnice sau religioase diferite. Spre exemplificare, plecând de la hramul Bisericii Ortodoxe Sârbe „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi în contextul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii, sfinţia sa a arătat că între oameni la un moment dat, se pot ivi neînţelegeri, aşa cum şi între cei doi Apostoli a existat o neînţelegere privitoare la raportarea la creştinii proveniţi dintre iudei şi la cei proveniţi dintre neamuri – Galateni, cap. 2. Cu toate acestea, aşa cum arată icoana „îmbrăţişarea Sfinţilor Apostoli”, aceste neînţelegeri pot fi depăşite de către creştini atunci când aceştia înţeleg că „împăcarea” este voia lui Dumnezeu şi bucuria lui Hristos – Sf. Petru Hrisologul.

În încheiere sfinţia Sa a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpresfinţitului Arhiepiscop Timotei adresat tuturor participanţilor şi în mod particular credincioşilor Bisericii Ortodoxe Sârbe, cu prilejul Praznicului Botezului Domnului.

Programul Săptămânii de Rugăciune va continua pe întreaga durată a săptămânii în fiecare dintre Bisericile participante.

Comentarii Facebook


Știri recente