Religia creștină este prin excelență religia iubirii. Dumnezeu Însuși este iubire, iar cei care nu iubesc nu pot să-L cunoască. De aceea, orice formă de manifestare a iubirii este, în fond, nu numai o îndeplinire a poruncii pe care Dumnezeu ne-a dat-o, ci și o continuă cunoaștere a marii Sale milostiviri. Iubindu-i pe semenii noștri, Îl iubim pe Dumnezeu. Iubirea față de semeni nu se manifestă numai în timpul vieții pământești, ci trece dincolo de moartea fizică. Rugăciunile pe care le facem pentru ei după ce au trecut la cele veșnice ne ajută să fim în comuniune. Întâlnirea cu ei este și întâlnire cu Hristos Domnul, Cel Care a biruit moartea prin Răstignirea și Învierea Sa.
Zilele de pomenire generală a morților
Ziua sâmbetei este ziua de pomenire a celor trecuți în veșnicie, ocupând un loc aparte în spiritualitatea liturgică a Bisericii Ortodoxe. Până la venirea Mântuitorului Iisus Hristos, sâmbăta era ultima zi a săptămânii, aducând aminte de finalul creației lumii. Însă, odată cu Jertfa și Învierea Sa din morți, Mântuitorul a arătat că lumea creată nu reprezintă totul, ci se „împlinește“ în veșnicie, în „ziua a opta“, care este duminica. În imnografie, sâmbăta este „ziua odihnei“ Mântuitorului, înainte de Înviere, petrecută „în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în rai cu tâlharul și pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul“. De aceea, în această zi, se face pomenirea tuturor celor plecați din viața pământească, pentru ca și ei să fie părtași odihnei Mântuitorului și să învie împreună cu El.
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
