Obștea Mănăstirii Văratec din județul Neamț a pomenit-o sâmbătă pe Schimonahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu, trecută la cele veșnice în data de 11 august 1857.
„Astăzi, la Mănăstirea Văratic, Maica Stareță Stavrofora Iosefina Giosanu împreună cu soborul de maici și surori ne aducem aminte de ea în rugăciune și recunoștință, pentru pomenirea sufletului cuvioasei noastre maici, Elisabeta schimonahia, din marea familie a Brâncovenilor, familie care a jertfit și s-a dat spre jertfă”, au transmis maicile într-o postare pe Facebook.
„Sfinții Martiri Brâncoveni s-au dat spre moarte din dragoste de Hristos, iar maica Safta Brâncoveanu și-a dăruit toate bogățiile ei pământești lui Hristos și ultimii ani din viață pe altarul jertfei mănăstirești.”
Elisabeta (Safta) Brâncoveanu s-a născut în 1776 la Iași, din părinții Teodor Balș, care a fost o perioadă caimacam (locțiitor domnesc) al Moldovei, și Zoe, care era din familia boierilor Rosetti.
În 1793 s-a căsătorit cu Grigorie Basarab Brâncoveanu, ultimul descendent direct din neamul Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Cei doi soți au desfășurat lucrări filantropice ample din averea considerabilă de care se bucurau.
Au făcut donații substanțiale la mănăstirile Bistrița și Viforâta, precum și pentru Biserica Ortodoxă din centrul Brașovului. Au restaurat, de asemenea, și Biserica Domnița Bălașa din București, construită de una dintre fiicele domnitorului martir Constantin Brâncoveanu.
Safta Brâncoveanu a construit Spitalul Brâncovenesc din București după moartea soțului și la dorința acestuia. Spitalul a fost gata în octombrie 1837, funcționând fără întrerupere între 1838 și 1984, când a fost demolat de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu.
Acesta a fost înființat ca un spital privat, susținut din moșiile dăruite lui de ctitor, cu principii de bună funcționare care au dăinuit până la desființarea lui. În spital erau admiși fără plată bolnavi „fără deosebire de nație, stare materială, religie ori parte bărbătească sau femeiască”.
În 1840, domnița Safta s-a retras la mănăstirea Văratec, unde a devenit monahie, apoi schimonahie. I s-au alăturat și surorile Ecaterina și Profira. Mama lor, Schimonahia Zoe, se retrăsese și ea tot la această mănăstire, unde a trecut la Domnul în 1833.
Din puțina avere pe care și-o mai oprise, monahia a continuat să facă donații pentru mănăstiri, printre care Văratec, Xiropotamu și Dohiariu din Sf. Munte Athos, precum și așezămintelor din Țara Sfântă.
S-a mutat la cele veșnice în 11 august 1857, fiind înmormântată lângă biserica mare a Mănăstirii Văratec. În prezent, osemintele sale se află în osuarul mănăstirii, iar o statuie în care este reprezentată ca prințesă străjuiește lângă altarul bisericii mari.
„Prin săvârșirea parastasului nu doar o pomenim, ci ținem vie memoria ei, spiritul ei de jertfă, de dăruire spre a dăinui peste ani amintirea ei”, a scris sâmbătă pe Facebook obștea Mănăstirii Văratec.
Foto credit: Mănăstirea Văratec
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
