Această cântare liturgică din cadrul Liturghiei Darurilor înainte sfințite sau a Sfântului Grigorie Dialogul face parte din psalmul 140 al Proorocului David. „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfa de seară” (Ps. 140, 2). De ce este nevoie să cerem de la Dumnezeu ca rugăciunea noastră să se îndrepte spre El, căci știm că prin ea omul este în comuniune cu Dumnezeu, Izvorul spiritual al vieții și totodată prin rugăciune noi ne unim într-un cuget cu El. Rugăciunea se mai poate îndrepta și în altă parte? Sigur că rugăciunea dacă nu este coborâtă din minte în inimă, care după învățătura Sfinților Părinți este tronul harului, atunci ea rămâne fără putere, neroditoare și chiar nefolositoare.
De cele mai multe ori noi nu știm să ne rugăm (Romani 8, 26), iar rugăciunile noastre lumești dacă ar fi împlinite ar produce vătămare trupurilor și sufletelor noastre. Observăm că Liturghia Darurilor înainte sfințite ocupă un loc special în rugăciunea din timpul Postului Mare, mai ales că această slujbă este săvârșită cu precădere miercurea și vinerea, când Biserica recomandă abstinență totală de la alimente, până la apusul soarelui. De aceea rugăciunea din timpul Liturghiei, unită cu postul aspru de peste zi, are acea mireasmă plăcută de care vorbește psalmistul și care se înalță ca tămâia înaintea lui Dumnezeu. În continuare se arată și modul cum trebuie făcută rugăciunea, aceasta fiind însoțită de ridicarea mâinilor. Acest gest liturgic este izvorât din evlavia celui care se roagă. Este o manifestare a credinței și a nădejdii în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Fiindcă omul este alcătuit din trup și suflet este necesară o participare a ambelor elemente la rugăciune și astfel sufletul se smerește prin pocăință, iar trupul își aduce jertfa sa de seară prin ridicare a mâinilor spre cer. (Articol realizat de Ștefan Sfarghie și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 3 aprilie 2013)
