Să purtăm Sfânta Cruce cu evlavie și cu demnitate!

Preacucernice părinte Romeo Ene, cum trebuie un bun creștin să se închine cinstitului lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci?

Crucea este altarul de jertfă prin care Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a adus ca preț de răscumpărare pentru păcatele noastre. Prin Sfânta Cruce, Domnul Iisus ne-a împăcat cu Dumnezeu, de aceea, creștinii consideră Sfânta Cruce ca izbăvitoarea fărădelegilor săvârșite de fiecare.

Cele spuse mai sus pot fi considerate de unii clișee teologice în ceea ce privește semnul și cultul Sfintei Cruci. Totuși, dacă sunt privite așa, ar trebui să ne răsune în minte și în inimă până ajungem să le credem cu toată ființa noastră. Numai atunci când ne vom asuma Crucea și când o vom purta ca Mântuitorul, nu ca o povară, ci ca o bucurie, înseamnă că o trăim cu adevărat.

Cum ne închinăm la Sfânta Cruce? Primul răspuns care-mi vine în minte este acela că Sfintei Cruci ne închinăm… tot cu o cruce. La Crucea lui Hristos ne închinăm cu crucea noastră: cu evlavie, cu credință, cu dragoste, cu nădejde.

Sfânta Cruce este semnul biruinței. Prin cruce biruim toate neputințele: „In hoc signo vinces” („Prin acest semn vei învinge”).

Ce loc își găsește Sfânta Cruce în societatea românească și în viața fiecăruia dintre noi?

Am putea spune că în societatea creștină românească, crucea este omniprezentă. Vedem cruci pe turlele bisericilor, pe monumentele eroilor neamului, în locurile unde și-au aflat sfârșitul semeni de-ai noștri, chiar în stema națională a României, ca semne ale credinței în puterea Crucii. Orice început și orice sfârșit de rugăciune și chiar orice faptă trebuie însoțite de Sfânta Cruce.

De la nașterea trupească și până la nașterea în Împărăția cerurilor suntem însoțiți de Cruce. Prin Botez și Mirungere suntem însemnați cu Sfânta Cruce; o purtăm la piept și chiar în inimă, iar după moarte, la căpătâi așezăm Sfânta Cruce, ca învierea cea de obște și viața veacului ce va să fie să ne găsească tot în preajma acesteia.

Noi nu ne închinăm Sfintei Cruci ca unui totem sau ca unei amulete aducătoare de noroc. Să nu fie aceasta! Ci să ne închinăm Sfintei Cruci privind-o ca pe un mijloc de revărsare a harului, de îmbărbătare a sufletului, de cultivare a voinței, de întărire a credinței.

Încă un lucru: semnul Sfintei Cruci, atunci când ne închinăm, trebuie făcut corect, nu la repezeală, nu strâmbă, nu cu rușinare și întotdeauna însoțit de cuvintele „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, ca unii care mărturisim Sfânta Treime lucrătoare prin Taina Crucii: prin Tatăl a creat, prin Fiul a mântuit și prin Duhul Sfânt a desăvârșit.

Să purtăm Sfânta Cruce cu evlavie și cu demnitate! Să ne-o asumăm și să ne încredem în puterea izbăvitoare a Crucii! (Articol realizat de Eugenia Golub și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 22 octombrie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente