Mitropoliei Moldovei și Bucovinei lansează joi prima bucătărie socială mobilă din Iași, în cadrul unui proiect prin care dorește să ofere 500 de porții de mâncare caldă persoanelor vulnerabile.
Proiectul „5 pâini și 2 pești – Hrană pentru toți” se desfășoară prin platforma Fiideajutor.ro a mitropoliei, în parteneriat cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române.
Programul este inspirat de minunea evanghelică a înmulțirii pâinilor și își propune să ofere porții de mâncare caldă persoanelor vulnerabile: bătrâni singuri, familii cu venituri reduse, persoane fără adăpost, copii și tineri din medii vulnerabile și persoane cu dizabilități.
„Prin harul lui Dumnezeu și prin bunăvoința atâtor oameni cu inimă largă, prima ediție a proiectului 5 pâini și 2 pești a devenit posibilă. Le mulțumim tuturor și îi invităm să rămână aproape, donând pentru cei aflați în nevoie, pentru sănătatea celor dragi sau pentru sufletul celor adormiți, ca pomenire vie, în faptă și rugăciune”, a declarat pr. Cosmin Brînză, directorul Fiideajutor.ro.
Inaugurarea bucătăriei mobile va avea loc joi, de la ora 09:00, cu oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitană, după care va urma înregistrarea beneficiarilor și distribuirea hranei.
Pregătirea primei ediții este posibilă prin generozitatea a zeci de donatori care au răspuns deja apelului, alături de reprezentanți ai comunității HoReCa locale, care au contribuit cu 500 de sticle de apă — un gest care arată că solidaritatea adună oameni din toate mediile.
La activitate vor fi prezenți voluntari ai Arhiepiscopiei Iașilor, tineri ai Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași, dar și preoți, care vor ajuta la distribuirea hranei și vor purta dialoguri cu beneficiarii.
Foto credit: Doxologia





