Credincioșii Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Sân Mihai, Serbia, au luat parte duminică la o cateheză intitulată „Părinții – primii educatori ai credinței în viața copiilor”.
Seara a debutat cu Taina Sfântului Maslu oficiată de un sobor de preoți, după care părintele Mihai Ciucur, Directorul Departamentului pentru Misiune și Tineret al Episcopiei Caransebeșului, le-a vorbit enoriașilor despre relațiile dintre membrii familiei.
„Am abordat această tematică, atât din perspectiva relațiilor dintre soți, cât și relațiile dintre părinți și copii și chiar bunici și nepoți, pentru că am avut în această seară, aici, un număr foarte mare de credincioși bunici, care cred că s-au folosit de aceste cuvinte duhovnicești ”, a declarat pr. Mihai Ciucur pentru Trinitas TV.
Preotul i-a îndemnat pe credincioși să nădăjduiască în multa iubire a lui Dumnezeu, pentru a depăși provocările actuale cu care se confruntă familia creștină.
„Mesajul a fost acela că, deși vremurile sunt complicate, familia creștină este în criză, este mult, mult încercată în zilele noastre, totuși există speranțe, există nădejde și, dacă noi vom pune ceea ce trebuie să punem la rădăcina copiilor noștri, vom pune rugăciune, vom pune Sfânta Împărtășanie, copiii sunt în mână lui Dumnezeu și, sigur, Dumnezeu va avea grijă de ei și nația și Biserica Noastră vor merge mai departe”.
La final, părintele Emanuel Tăpălagă, vicar eparhial, i-a mulțumit părintelui Mihai Ciucur pentru prelegerea susținută.
Astfel de evenimente vor fi organizate și în perioada următoare în comunitățile din Episcopia Daciei Felix.
Foto credit: Episcopia Daciei Felix





