Românii din capitala Franței se roagă în duhul primilor creștini

‘De ce ai ales Parisul în locul Athosului?’ Grea întrebare… și nu mă părăsește deloc. E conștiința care mă jenează în timpul zborului către Orașul Luminilor. Mă acuză că mi-am trădat visul de a ajunge în ‘Muntele luminilor necreate’ și am ales ‘Pustiul luminilor artificiale’, pentru a alimenta secularul din mine. Nu e confortabil deloc, dar, din păcate, nu am avut cum să-mi las ‘nemitarnicul judecător’ acasă. Îi cer totuși puțină clemență și îi răspund: ‘Îți răspund la Paris!’

Ajuns în capitala franceză, iau străduțele și bulevardele la pas, înfruptându-mă cu ochii din toate frumusețile cetății: Muzeul Louvre, Catedrala Notre-Dame, Pantheonul, străduțele pietruite de la poalele dealului de pe care străjuiește grandioasa Catedrală Sacré Coeur. După ce fac ‘tradiționala’ fotografie la Turnul Eiffel, deja simt că pot pleca acasă împăcat. Fac un ultim popas la atelierul sculptorului Constantin Brâncuși, de lângă Centrul Pompidou. Fotografiile de epocă de pe pereți arată un Brâncuși așa cum nu l-am cunoscut din cărți: un om simplu la port și frumos la chip ca un călugăr. El de ce oare o fi ales Parisul în locul Athosului? În adânc mi se trezește un străin dor de casă. Plec spre Grădinile Luxemburg, în căutarea parohiei românești din cripta Bisericii ‘Saint Sulpice’, cu nădejdea că îmi voi odihni dorul printre românii mei dragi.

Trecând pe lângă zidurile groase ale Bisericii ‘Saint Sulpice’, găsesc o ușă ca o firidă și cobor câteva trepte din piatră, într-o încăpere întunecoasă, care seamănă mai mult cu o temniță străveche, ascunsă în pântecele pământului. Câțiva pași în dreapta și găsesc intrarea în cripta ‘Saint Francisc’, devenită de aproape 14 ani ‘biserica românească de la Saint Sulpice’. E seară, iar slujba Privegherii i-a adunat deja pe românii din toate colțurile Parisului. Au coborât în inima pământului pentru a-și umple inimile de lumină. Este o atmosferă de taină; în întunericul gros doar luminile plăpânde ale lumânărilor de la altar și de la strană mai luminează chipurile celor îngenuncheați la rugăciune. Liniștea deplină, clarobscurul și mireasma de tămâie, cântările ce umplu bolțile din piatră ale lăcașului îmi poartă gândul la creștinii primelor veacuri, care se rugau în taină în catacombele cetăților. E o stare de spirit cum doar la străvechile sihăstrii din țară am mai întâlnit, e o liniște care îmi inundă sufletul și îmi dezvăluie răspunsul promis propriei mele conștiințe: ‘Athosul e oriunde omul îl simte pe Dumnezeu, pe ceilalți și pe sine în rugăciune!’

Se pare că această mireasmă a trăirii creștine, care mustește în pământul Parisului, iese la suprafață și trezește în viețuitorii cetății dorul de Dumnezeu. În cripta ortodoxă de la Saint Sulpice participă la slujbă, alături de români, foarte mulți francezi convertiți la Ortodoxie. ‘Suntem aici nu atât pentru românism, cât pentru Ortodoxie. Noi alimentăm în acești oameni ceea ce a existat începând cu acum 2.000 de ani, pe aceste teritorii, adică Ortodoxia. Noi nu venim să aducem Ortodoxia acestui popor, nu venim cu o noutate, ci venim cu credința strămoșilor lor, pentru că în primii 600-700 de ani, credința acestor oameni era ortodoxă. Oamenii aceștia au fost încreștinați de Apostoli. Sfânta Maria Magdalena și-a sfârșit zilele aici, pe teritoriul francez. Noi venim în acest popor cu o mărturie a strămoșilor lor îndepărtați, iar lucrul acesta se simte pentru că ei își dau seama că aici venim cu ceva autentic. Noi suntem acum la nivel de catacombe în Paris, dar, la un moment dat, Ortodoxia va ieși la suprafață și va spune mai multe acestei lumi’, spune părintele paroh Răzvan Adrian Ionescu.

Pentru a răspunde mai bine acestor nevoi spirituale ale românilor și francezilor deopotrivă, parohia a fost așezată sub ocrotirea Sfintei Parascheva și a Sfintei Genoveva, ocrotitoarea Parisului, dar se bucură totodată și de ajutorul duhovnicesc al Sfântului Cuvios Sulpice, patronul catedralei. ‘Sfântul Sulpice a murit în 670, când aici, cu siguranță, Crezul se spunea așa cum îl spunem noi astăzi, în forma ortodoxă. El este pentru noi un cuvios monah, care a adus o înflorire a vieții duhovnicești extraordinare aici și cred că harul pe care îl simțim în această parohie se datorează și bucuriei lui că sunt niște ortodocși aici, care trăiesc ceea ce și el a trăit’, mai spune părintele Răzvan Ionescu.

Chiar dacă ritmul vieții este destul de alert, în Paris, pentru românii care se împart între două joburi, programul liturgic este foarte intens, aproape ca la mănăstire: patru Liturghii pe săptămână, două Vecernii, iar o dată pe lună Sfântul Maslu, săvârșite în română și franceză. Sfânta Liturghie se săvârșește la răsăritul soarelui pentru ca oamenii să poată merge apoi la serviciu. O perioadă deosebită o reprezintă Postul Mare, pe care oamenii îl așteaptă cu drag, pentru frumusețea slujbelor și, mai ales, pentru întâlnirea cu marii duhovnici care le calcă pragul bisericii pentru ‘Serile filocalice din cripta ortodoxă de la Saint Sulpice’, care vin în completarea catehezelor din timpul anului. Nu lipsesc nici catehezele pentru copii, care au un colț al lor în biserică, unde pot citi literatură religioasă sau se pot pregăti pentru școală. ‘Există o generație de copii care, de când erau mici, s-au împărtășit în fiecare săptămână și care au participat la aceste cateheze. Cel mai mult ne dorim ca din oamenii aceștia să se nască niște oameni duhovnicești pentru că produsul specific al unei parohii este omul duhovnicesc, nu programul nostru. Nu ceea ce facem contează, cât ceea ce iese din ceea ce facem. Dacă în taina acestei parohii, din toți cei care vin aici, se vor naște unul, doi, trei oameni duhovnicești, aceștia vor schimba fața Parisului’, spune părintele paroh.

Frânturi din istoricul parohiei

Parohia românească ‘Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva’ din Paris a fost înființată în anul 1998 de Înalt Preasfințitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Centrale și Meridionale. Primele persoane care au slujit aici încercând să aducă un duh și o stare de lucru au fost, la început, părintele Rafail Noica și mai apoi unul din ucenicii săi, părintele Ciprian, care a fost primul paroh, devenit ulterior Episcopul românilor ortodocși din Italia. Din 2002, a devenit paroh părintele Răzvan Ionescu, care slujește astăzi împreună cu alți trei clerici: pr. Emilian Marinescu, pr. Nicolae Florea și diac. Octavian Dabija. Oamenii din parohie își doresc să construiască o biserică bizantină la suprafață, care va fi viitorul lăcaș de cult al Centrului de studii ortodoxe ‘Dumitru Stăniloae’ din Paris, care a fost înființat în 2008 și care va fi, potrivit părintelui paroh, ‘un centru de studii care să dea o mărturie ortodoxă în Occident și care să fie formator pentru cei care vor învăța pe alții Ortodoxia în Occident’.

(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din data de 17 martie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…

Oficial: Adresele Patriarhiei către autorități privind asistența religioasă și înmormântarea în cazurile de Covid, respectiv sărbătorirea Învierii

În contextul informațiilor apărute în presă, în ultimele zile, cu privire la demersurile pentru modificarea unor acte normative referitoare la persoanele infectate cu noul Coronavirus, prezentăm, mai jos, conținutul adreselor Patriarhiei Române către autoritățile publice…